Spin de Trandafir [chapter 38]

-Calmeaza-te...nu poti face nimic!
-Daca scap de aici...
-N-ai s-o faci...spuse Fabiana. Chipul ei devenise acum atat de demonic. Cum de nu mi-am dat seama pana acum? Cum? Am trait cu ea, si nici macar o secunda nu am banuit ca poate sa-mi faca asa ceva...
-Singurul motiv pentru care am ales sa fiu cu tine, era pentru ca pur si simplu, nu mai puteam sa stau sa privesc ca un simplu spectator. Am fost un simplu spectator cat am urmarit-o pe Elena. De aceea s-a si sinucis! Ce sa-i fac daca era slaba de inger?
-Din cauza ta! Te omor!
-Dupa acel episod, am decis sa ma implic, sa fiu sigura ca totul merge cum trebuie. Telefoanele primite in care tu auzeai un vajait, erau ale mele. Apoi te-am sedus, si deja totul a fost mai usor. Esti mult prea credul.
Ma uitam la ea cu o ura nemascata...Cine stie de ce eram in stare daca ma eliberam...
-Cum poti sa ai atat de multa incredere intr-o persoana pe care ai avut-o in noaptea in care ai cunoscut-o? Intreba ea, mirandu-se chiar...
M-a jucat pe degete atat de bine iar eu am fost complet orb. Nu am fost in stare sa vad nimic. Desi erau atat de multe semne care-mi spunea ca e ceva in neregula: corbul, trandafirul alb, modul ei stangaci de a se comporta cand a fost fata in fata cu tatal meu, felul in care s-a comportat cand a murit Gabriel, n-am luat vreunul in seama...Cat de orb am fost!
-N-am avut de-a face cu moartea tatalui tau. El a facut pur si simplu atac de cord. Din momentul acela,am stiut ca nu mai pot astepta. Pierdeai banii. Ti i-ar fi luat baietii aia. Trebuia sa fac intr-un fel sa pun mana mai repede pe bani. Faptul ca l-am ucis pe Gabriel, a inlesnit intamplarea de azi...
Eram cuprins de ura, de regrete si de tot felul de sentimente, unele contradictorii, altele pe care nici nu le puteam intelege. Inima imi batea sa-mi sara din piept, si totusi, m-am calmat un pic, am lasat capul in jos, inchizand ochii, pentru ca lacrimam, si i-am zis Fabianei:
-Esti cea mai josnica persoana pe care am cunoscut-o...
-Pai, se vede ca nu stii nimic despre tatal tau...
Cuvintele ei deja nu prea ma mai atingeau. Singurul lucru la care ma gandeam, era cum sa scap din aceasta situatie, si ce sa-i fac Fabianei...
De aceea totul era mult prea complicat pentru mine. Pentru ca am fost implicat intr-o chestie ce ma depasea. Nu aveam si nu trebuia sa am acces intr-o astfel de lume, a crimelor, a banilor si intereselor uriase. De fiecare data, cand s-a mai ivit ceva, am fost acolo, m-am implicat, am vrut practic cu fiecare pas pe care il faceam, sa ajung aici. Iar acum imi doresc sa scap, indiferent cum...
Sau poate ca asta imi era pedeapsa pentru toate greselile mele? Cum am putut sa fiu atat de orb? Elena era speriata si mai rece fata de mine si apoi s-a sinucis, pentru ca era urmarita de Fabiana. Stelian luase legatura cu mine, sub forma acelui cersetor pentru a vedea daca eu sunt cel ales sa-i fiu urmas in organizatia aceea. Pe Fabiana am intalnit-o pentru ca nu mai era Elena. L-am intalnit pe Stelian, afland ca e tatal meu, pentru ca plicul care i-a fost dat lui Gabriel a ajuns la mine. Neavand de ales, tata mi-a dat mie codul fara sa stie interesele Fabianei. Tata a murit de la prea multa cafea, inlesnind ceea ce trebuia sa se intample. Gabriel a fost ucis, fiindca Fabianei nu-i mai era necesar decat sa ma faca pe mine sa inteleg ca trebuie sa merg de urgenta in Brasov. Toti trandafirii imi aratau practic inamicul, pentru ca Fabiana se zgariase intr-un trandafir alb, doar unul fiind si in curtea tatalui meu. Am descoperit codul, pentru ca Fabiana sa ia totul. Fiecare intrebare a mea, din ultima vreme, a avut ca raspuns pe Fabiana...Corbul existentei mele.
In timp ce am gandit toate acestea, aproape in agonie, Fabiana stransese intr-un sac toti banii si a luat si cardul despre care imi spusese. A avut timp sa rupa si un trandafir rosu din curte, ale carui frunze inca mai aveau cateva picaturi de roua pe ele.
-Esti corbul existentei mele...am zis eu aproape alunecand in nefiinta, fiind prea ametit de toate gandurile ce ma tulburau.
Apoi, si-a scos o seringa din gentuta ei minuscula.
-Vezi seringa? E plina de clorura de potasiu. E doar pentru tine, Mihai.
S-a dus in spatele meu, si mi-a lasat trandafirul in mainile-mi care erau prea strans legate, apoi s-a intors in fata mea, pregatind seringa si a inceput sa-mi mangaie parul, iar eu ma zbateam, nesuferindu-i atingerea rece ca de mort. Pana cand, a infipt cu putere mana stanga in parul meu, dandu-mi capul usor pe spate pentru a-mi expune gatul, pentru a ma injecta...Mi-a aratat inca odata seringa, din care mai tasnea usor cate o picatura...
-Ultime cuvinte?
Dupa o clipa de pauza, in care eu respiram din ce in ce mai greu, am zis aceleasi cuvinte pe care Elena mi le lasase notate pe biletul final...
-Imi pare rau, Elena...
-Adio Mihai....
Am simtit apoi, cum mana ei a dat drumul parului, iar eu am lasat usor capul in jos. Orice gand imi pierise din minte...Am lasat trandafirul sa cada la pamant, frunzele si petalele-i tremurande in urma impactului, lepadandu-se de cateva picaturi de roua...Nu imi mai era teama, asa ca am inchis ochii...

Spin de Trandafir [chapter 37]

Deschizand ochii si gura, am inhalat cu putere si cu aviditate cat de mult aer am putut, revenind parca, la viata, dintr-o coma profunda, timp in care am avut un flash-back cu aproape intreaga mea viata... Apoi am inceput sa rasuflu greu, sacadat, resimtind ceva vascos ce se prelingea din spatele capului meu, iar picaturile ce se auzeau lovind cimentul, m-au facut sa realizez ca acela nu era altceva decat sangele meu. Stiam eu ca am resimtit o lovitura. Ceva sau cineva ma lovise puternic...Am incercat iar sa-mi deschid ochii, dar vederea mea imi era incetosata. Nu vedeam mare lucru, si cu disperare doream sa aflu ce ma lovise: Au picat neoanele? S-au intors recuperatorii de datorii? Gabriel a inviat din morti pentru a-si revendica partea sa de avere? Stelian nu murise, ci de fapt se ascunsese? Elena care venise sa ma pedepseasca in sfarsit pentru crima comisa, crima de o inlocui? Eram complet tulburat si disperat. Am incercat sa ma misc, dar nu am reusit. Am constatat ca sunt legat de un scaun...Cine ma legase? Cu siguranta, cineva care m-a urmarit indelung...Incetul cu incetul, vederea mea incepea parca sa distinga anumite lucruri. Unul dintre ele, foarte socant de altfel, era seiful inca deschis si gramada de bani, bine aranjati, intr-insul. Nimeni nu-i luase. Apoi, am auzit pasi...
-Cine-i acolo?
Am stat si am ascultat pasii ce se auzeau din spatele meu. Apoi vad o silueta feminina cunoscuta. Ai ei erau pasii. Ramasesem inmarmurit si complet lipsit de cea mai mica idee despre ce se petrece...
-Tu?
-Da, eu.
-Cum? Tu m-ai lovit?
-Da, zise ea aratandu-mi o teava de otel.
Nu puteam sa inteleg nimic, iar capul ma durea ingrozitor; am inceput sa urlu...din strafundul sufletului meu, care incepea sa simta un profund dezgust si o teama de moarte...
-Ce se intampla??? Fabianaaaaa!!!
-E foarte simplu, Mihai, spuse ea chicotind. Te-am urmarit de foarte mult timp...Inca de cand erai casatorit cu Elena. Noi doua, am fost colege la facultate. Eu insa, am devenit cu totul altceva decat ce-mi propusesem...Imi convine asa insa.
-Cum adica m-ai urmarit? Erai cu...mine! Mi-ai zis ca ma iubesti!
-Ah da. Am mintit. Si am uitat sa-ti mentionez cand ne-am cunoscut ca fac parte dintr-o asociatie ce se ocupa de crima organizata pe plan mondial...
-Ce?
-Stelian Marcu, a facut si el parte din aceasta nebunie. Atat ca s-a retras cand a inteles ca e prea batran. De ce crezi ca a reusit sa il omoare atat de usor pe tatal tau adoptiv? Si el a uitat sa mentioneze asta, nu?
-Dar cum? Nu a reactionat diferit cand v-am facut cunostinta...Tata, un criminal?
-Asta pentru ca lucram pe diferite departamente. Nu aveam de unde sa ne stim. Eu eram noua, el se retragea. Asa am aflat de el. Apoi, am primit misiunea...
-Ce misiune? Sa ma omori?
-Cam asa ceva. Dar iti voi lua si banii. Vezi tu, in interior se afla o suma uriasa de bani, si un card care are atasat niste informatii utile. Cardul respectiv e ca un fel de card de membru sa zicem. Ori cu acel card si cu banii, oricine se poate impune in organizatie. Dar, tu nu esti acel gen de om... Esti slab si patetic. Seiful trebuia deschis de Gabriel. De aceea, Stelian, i-a dat plicul lui. Fratele tau insa, a inteles ca unul dintre voi poate sa-l duca la Brasov, asa ca ti l-a dat tie, el avand un accident stupid. Si, oricum, o parte dintre noi, nu-l dorea nici pe el, asa ca a trebuit sa-l eliminam.
-Ce? L-ati ucis pe Gabriel?
-Mai exact, eu l-am ucis. Atunci cand am plecat de la tine...m-am dus la el, si i-am injectat clorura de potasiu. Ceva ce nu poate fi depistat de medici.
-Mi-ai ucis unicul frate...Aaaaa!!!
Pur si simplu, turbam pe acel scaun. Dadeam din maini si din picioare incontrolabil dar mai mult ma oboseam. Daca as fi avut forta necesara as fi rupt acele sfori...Vederea mi se intuneca din nou, imi pierdeam mintile. Ura din mine, mocnea...

Spin de Trandafir [chapter 36]

Imi amintesc ca dupa ceea ce s-a intamplat imi era frica sa mai intru in sufragerie. Aveam oroare de acea camera, pentru ca acolo imi pierdusem iubirea...Sa intru acolo, ar fi insemnat sa ma las mereu posedat de crunta agonie si de durerea tipatoare ce salasuise in mine in acel moment. Puteam ceda psihic oricand, asa ca am preferat sa-mi dau demisia pentru un timp si sa ies cat mai des sa ma plimb...
Intr-una din seri, mergeam fara vreo tinta catre mausoleu in timp ce cateva ganduri cu Elena imi invadasera complet mintea. Pana cand am fost oprit de un cersetor ce ma rugase sa-i dau 3 lei, pomenindu-mi si de Dumnezeu. Eu, nemaiavand credinta, m-am luat de bietul om, fara motiv, desi am sfarsit prin a-i da cei 3 lei ceruti si aflandu-i numele...Stelica.
Ajungand la mausoleu, si petrecand acolo o noapte, am fost pus fata in fata cu un corb ce staruia, parca ma astepta sa mor ca sa se infrupte din trupul meu si asa vlaguit...Apoi primisem telefoane suspecte, la care daca raspundeam nu auzeam decat un vajait. Si fara avertisment, trecand prin fata bisericii, aud acele sunete infernale ale clopotelor, reusind sa ma trezesc din acel cosmar. A fost cosmarul vietii mele cred. Atat de real. Si tot ce s-a intamplat in acel cosmar, s-a intamplat apoi si in realitate. M-am trezit insa pentru a intra intr-o realitate asemenea cosmarului meu pentru ca am primit acele telefoane suspecte ce ma nelinisteau. Ziua aceea a fost si prima in care m-am zgariat intr-un spin de trandafir, si cea in care l-am intalnit pe Stelica din vis, in realitate si am vazut si corbul inspaimantator, dar infatisat pe hanoracul unei brunete, Fabiana...Dupa doar doua saptamani inlocuisem parul blond, ochii albastri, buzele fine si inocenta Elenei cu parul brunet, ochi negri, buze mai mari si apetisante si senzualitatea nebuna a Fabianei...Am avut ulterior diferite cosmaruri legate de pierderea si inlocuirea Elenei, ceea ce m-a determinat sa fiu scarbit de propria persoana.
Am aflat ulterior, ca o tulburare nu era de ajuns, pentru ca am primit un telefon de la fratele meu, care avusese accident, o veste care picase ca un trasnet si am pornit imediat sa-l vad, la un spital in Giurgiu. Dupa o noapte petrecuta in spital, Gabriel imi daduse un plic, pe care trebuia sa-l duc la Brasov, mintind in legatura cu o firma de detergenti si solutii...
La Brasov, am si suferit cred cea mai mare deziluzie a vietii mele. Eu trebuia sa dau acel plic lui Stelica, adica Stelian Marcu, care nu era un cersetor oarecare, era un mare om de afaceri si pe deasupra, era si tatal meu natural. Si el era, si cel care l-a ucis pe tatal meu adoptiv. In acele momente, ma stiam pierdut. Totul se petrecea mult prea repede iar eu, parca stateam pe loc, nefiind in stare sa ma misc. Colac peste pupaza, imi inmanase si un biletel cu ajutorul caruia, trebuia sa dezleg eu nu stiu ce mister din capul tatalui meu, care se va dovedi a fi al vietii mele.
Misterul se limpezise un pic cand am inceput sa fiu vizitat de indivizi care doreau sa recupereze datoria tatalui meu, una uriasa desigur. Afland apoi, ca tata a murit, am desfacut acel bilet pe care mi l-a lasat si pe care nu scria altceva decat „spin de trandafir”. Apoi am avut o halucinatie, vazand in umbra Fabianei niste aripi ca de corb...ce mi-au ridicat niste semne de intrebare. Dar eram prea ocupat cu altceva...
Zile intregi am incercat sa dezleg acel mister al biletelului iar in momentul crucial cand am hotarat ca nu pot rezolva nimic decat daca ma reintorc in Brasov, am fost sunat de un medic legist ca sa-mi zica de Gabriel, care decedase...Nu eram destul de chinuit sufleteste ca s-a mai si adaugat o tragedie. Pana si fratele mi-a fost luat de crunta soarta. Nu mai aveam pe nimeni aproape, decat pe Fabiana.
Ajungand intr-un final la Brasov, trecand prin chinul de a auzi clopote de biserica si prin spaima de a face un accident, am descoperit multitudinea de trandafiri din curtea tatalui meu, ceea ce mi-a dat de gandit. Am facut o corelatie cu trandafirii si tot ce mi se intamplase mie in ultima perioada, si totul se lega. Viata mea a fost parca influentata de ei. Si astfel, in acel „spin de trandafir” din bilet, am descoperit cifrul ce deschidea seiful...Dar pana sa vad ce e interiorul seifului, s-a lasat intunericul care de fiecare data parea ca vrea sa-mi devoreze sufletul neajutorat. O bezna mormantala...
Si totusi, ceva in mine, vrea sa tipe, sa iasa afara cu toata forta...e ceva ce nu se da batut...Am impresia ca prea multe suflete se bazeaza pe mine acum... Elena, Gabriel, Stelian...As putea sa ma intorc, vreau sa ma intorc, nu vreau sa mor. Nu aici, nu acum...

Spin de Trandafir [chapter 35]

-Te iubesc, Elena!
-Si eu te iubesc, Mihai!
Cateva cuvinte ce cu greu pot fi uitate, ramanand intiparite adanc in suflet...
Totul devenise si mai clar cand incepusem sa-mi amintesc de primul an de facultate in care am intalnit-o pe Elena Rizea. Mi se parea o companie cat se poate de agreabila. De aceea am iesit de cateva ori cu ea in oras, pana cand am constatat ca suntem impreuna. A fost spontan si complet neasteptat. O vedeam pe ea, superioara mie, din aproape toate punctele de vedere. Pana cand, ea a facut primul pas si m-a sarutat... De atunci,viata mea luase o turnura complet diferita. Eram obisnuit sa resimt in mine un gol sufletesc si mereu aveam nevoie sa-l umplu. Elena a fost cea care a reusit sa umple acel gol, iar eu devenisem multumit pe deplin de viata mea.
Toate acele plimbari lungi prin parc, toate acele momente in care radeam cu pofta, serile in care ieseam sa mancam clatite ori momentele in care ma uitam in ochii ei, o imbratisam si o sarutam cu pasiune...Toate astea au fost de departe cele mai deosebite clipe din viata mea.
Odata cu trecerea timpului, relatia noastra a devenit una cat se poate de serioasa. Ne iubeam cu adevarat si intotdeauna ne simteam impliniti cand ne aveam unul cu celalalt. Intregul Bucuresti l-am descoperit impreuna cu ea. Incepand din al doilea an, am mai plecat in weekend-uri la Brasov si Sibiu, iar in vacanta de vara, am fost la mare, petrecand amintiri de neuitat. Tot din acea vara, ea se mutase practic la mine. In timpul ultimului an, am cerut-o in casatorie. Acel moment a fost unul dintre cele mai frumoase din viata mea, mai ales ca a raspuns da, fara sa ezite nici macar o clipa... De altfel, ne-am si casatorit dupa ce ne-am terminat facultatile.
Duceam o viata de vis, fara griji.
De la un timp insa, incepuse sa-mi spuna ca se simte urmarita de cineva si ca ii este tare frica. Am incercat s-o linistesc, ca poate isi face prea multe griji cu slujba ei. Parea oricum destul de stresata de acest lucru. Ca sa nu mai mentionez, ca intr-o zi cand am fost la un gratar la padure, cu cativa prieteni de-ai ei si de-ai mei, ea vazuse un corb, si dintr-o data ii pierise acel zambet dragalas ce-o caracteriza. Cand am intrebat-o ce-a patit, mi-a spus doar in treacat, ca ea uraste corbii.
Era ciudat sa o vad comportandu-se astfel. Se racise dintr-o data. Desi nu se simtea tocmai bine, masca acest lucru aproape perfect implicandu-se in discutiile ce au avut loc sau in jocul de carti de dupa masa. Pentru ceilalalti parea ca se distreaza, doar eu stiam ca nu era asa. Ajungand acasa am intrebat-o din nou si mi-a raspuns ca nu are absolut nimic, dupa care am lasat-o in pace...
La inceput am crezut ca trece printr-o perioada mai grea, si i-am dat de inteles ca sunt si voi fi mereu alaturi de ea. Era gata sa plece la servici si mi-a raspuns:
-Nu vei putea sa faci asta! si a inchis usa in urma ei, lasandu-ma pe mine sa ma chinui sa inteleg ce era oare in mintea ei. Ceva o macina, era clar, dar nu prea indrazneam s-o intreb iar. Mi-era teama ca iar imi va da un raspuns ce ma va pune pe ganduri. Chestia aceasta ma enerva la culme. Nu-mi placea faptul ca mi-era teama. Stiam ca oamenii tematori sunt oameni slabi, iar eu credeam despre mine ca nu sunt un om slab. Si totusi dadeam dovada de teama.
In ultimele saptamani, devenise parca mai trista decat de obicei si ma nelinistea. La un moment dat, ma intrebase chiar daca as putea s-o uit vreodata...
-Mihai...daca ar fi sa nu ne mai vedem, oare ma vei uita?
Intrebarea ma lovise in plin, iar daca acea mica discutie ar fi fost un meci de box, arbitrul ar fi numarat lejer pana la zece, si ar fi dat victoria Elenei. Cu greu mi-am revenit, si am reusit sa raspund, fara sa ma balbai, ca pentru mine ar fi ceva imposibil sa o uit.
Doua zile mai tarziu insa, venind acasa de la servici, o gasesc in sufragerie, spanzurata de lustra, cu o cravata de-a mea...S-a sinucis, aparent fara vreun motiv. Numai ea stia ce era in capul ei. Niciodata nu a vrut sa-mi marturiseasca prea mult in legatura cu starile ei, spunandu-mi mereu ca nu-i nimic ori schimba subiectul. Iar eu, ramasesem complet singur...Nimic din aceasta lume nu se putea compara cu groaza pe care am simtit-o, vibrand cu putere in fiecare vena a mea, facandu-ma sa-mi pierd mintile...Si nu-mi lasase decat un bilet pe care scria: „Imi pare rau...”

Spin de Trandafir [chapter 34]

Aud incetosat niste strigate de copii...
-Mihai, da odata mingea!
Apoi eram in centrul atentiei dand o pasa de gol...
-Goooool! Bravo Mihaita! venise Gabriel sa ma felicite, iar apoi m-a imbratisat.
Momente ca astea nu puteau fi uitate prea usor. Apoi o aud pe mama...
-Gabi, Mihai, haideti la masa!
Iar noi veneam nitel mai tarziu, motivand ca oricum ne place supa mai rece. Nu voi uita niciodata momentul in care, la padure fiind, eu si fratele meu, ne-am inarmat cu doua cutite, si am cautat crengi de toate tipurile, marimile si formele pentru a ne face un adapost. „Adapostul” a fost unul cat de cat reusit, arata chiar bine, si te ferea de intemperii, dar peste cateva saptamani, cand ne-am reintors in acel loc, se daramase din cine stie ce motiv. Eu si fratele meu, cu ajutorul unui briceag am scrijelit pe scoarta copacului la baza caruia ne creasem adapostul, numele noastre. Presupun ca si acum, mai pot fi vazute.
Eram de nedespartit. Pana si la scoala mergeam impreuna, sau ne ajutam. Imi aduc aminte ca intr-o zi, Gabriel se luase la bataie cu un coleg. Bineinteles, colegul lui a fost batut mar. Directorul, afland ce s-a intamplat a vrut sa-l exmatriculeze. Insa, eu am intervenit, si l-am mintit ca eu l-am batut pe acel individ, deoarece il atacase pe fratele meu. Astfel imi luasem cinci zile libere de la scoala. Imediat dupa asta incepusem sa ne batem intre noi, desigur in joaca, iar de fiecare data, eu eram cel care ma alegeam cu o vanataie, vreun deget frant sau vreo durere de coaste, ceea ce era cam frustrant pentru mine. Ne mai petreceam zilele cu tot felul de jocuri ori cu bicicletele prin parc.
Totul era fericit, pana cand ne-am gasit tatal mort, iar mama disparuse fara urma...
Am plans in hohote la inmormantare. La fel am plans si dupa mama. Eram singuri acum, trebuia sa ne descurcam intr-un fel...Si cu ceva ajutor din partea statului si o bona ce a avut grija de noi pana cand am devenit majori, am reusit.
Imi aduc aminte ca in al doilea meu an de liceu, am avut parte de prima mea dragoste. Si asta datorita fratelui meu, care mi-a facut cunostinta cu o colega de-a lui, de clasa. O chema Laura Enache. Imi placea mult de ea, dar totul a durat cam doua luni, pentru ca si fratele meu se indragostise de ea. Iar ea s-a despartit de mine, pentru el. Pentru prima oara in viata mea suferisem o dubla dezamagire. Laura, ca persoana m-a dezamagit; la fel a facut si Gabriel...Incetul cu incetul, am devenit mai rece fata de el. In acelasi an, am mai avut o relatie care, la fel ca prima, a durat decat doua luni, terminandu-se din nou cu o dezamagire. Toti nervii mi i-am varsat pe Gabriel. A fost pentru prima oara cand l-am batut zdravan. Si asta doar pentru ca eram nervos, frustrat si foarte dezamagit. Mi-am promis atunci ca nu ma voi mai implica in vreo relatie decat daca simt ca acea persoana, e aleasa. Ei bine, nu reusisem sa fac asta. In ultimul an de liceu, Gabriel isi gasise deja un job, iar pentru ca relatia lui si asa destul de indelungata cu Laura nu mergea prea bine, s-au despartit. Aceasta a venit la mine plangand, in timp ce Gabriel era la serviciul sau, iar apoi totul s-a transformat intr-o seara romantica, de-a dreptul pasionala. Experienta aceasta ma derutase, nu eram obisnuit cu asemenea placeri carnale, ceea ce m-a facut s-o vreau inapoi pe Laura. Din pacate, Gabriel a aflat ce s-a intamplat si ne-am certat, chiar daca el si Laura nu mai erau impreuna. Asta l-a determinat pe fratele meu sa se mute cu chirie, iar pe mine sa rup definitiv orice legatura cu Laura. Si de atunci, nu prea am mai avut de-a face cu Gabi...Desi, incepusem sa regret asta, dupa cateva saptamani...

Sfarsitul sezonului

Nu ma refer la sfarsitul anului sau ceva asemanator, ci strict la sfarsitul sezonului al doilea din "Spin de Trandafir". Voi posta maine doua capitole, saptamana urmatoare, inca unul, si la finele anului inca doua, adica se va termina la capitolul 38. Va promit ca finalul este unul cu totul neasteptat iar nivelul suspansului e incredibil. O sa fie o surpriza care sper sa va placa.
Cat despre un eventual sezon urmator...stati, nu va spun nimic. Bucurati-va de ultimele capitole ale sezonului, care pot sa spun, ca in unele momente, chiar mi-a placut sa-l scriu si nu in ultimul rand, bucurati-va si de sarbatori...daca puteti! Sarbatori Fericite!

Spin de Trandafir [chapter 33]

Am incercat dupa aceea sa combinam literele, sa adunam apoi cifrele corespondente, sa le scadem, inmultim si impartim. Nici unul din rezultate nu era codul care deschidea seiful. Acest lucru era frustrant, de-a dreptul innebunitor, mai ales pentru mine, care eram sigur ca sunt aproape de a-l descoperi. Insa, incepusem sa cred ca o sa clachez. Imi venea sa renunt. Mai ales dupa ce ma uitam cate combinatii diferite una de cealalta, incercasem. Eram complet stors de energie. Aveam senzatia ca daca nu mananc sau beau ceva, cat mai curand, o sa lesin...Pana cand nu am mai rezistat, si i-am spus Fabianei ca ar fi bine sa se duca sa cumpere ceva de mancare...
-Iti e foame?...intrebase Fabiana, aranjandu-si nitel parul, lasandu-si fata in jos.
-Da, nu prea mai rezist...
-Ok. Atunci o sa ies sa iau ceva.
-Bine. Eu o sa mai caut. Poate gasesc ceva.
-Asa sa faci, si m-a sarutat usor si rapid, apoi a plecat.
Ramanand singur, am inceput sa ma gandesc din nou la orice mic detaliu ce poate mi-a scapat. Orice detaliu, putea sa-mi deschida cu alte cuvinte acel seif. Merita sa reiau totul de la inceput. Asta daca mai rezistam. Culmea era, ca de cate ori cuvantul „seif” imi strafulgera mintea, de-atatea ori imi si puneam intrebarea: Oare ce e in el? Curiozitatea ma omora...
Toate aceste intrebari, ma macinau. Ma rodeau atat de tare, in cat imi venea sa-mi smulg parul. Incetul cu incetul incepeam sa vad dublu, iar sirurile de cifre ce se perindau prin capul meu, ma ameteau si mai tare, dandu-mi o stare ciudata. Pana cand, o alta idee mi-a trecut prin cap. Si incepusem astfel sa vorbesc cu mine...Poate am folosit-o deja, iar mintea imi juca feste. Dar nu era folosita...
-Ce-ar fi daca, din acest cod „spin de trandafir”, nu pastrez decat primele litere ale fiecarui cuvant, si anume s, d, t? Acest ansamblu de litere si cifrele corespondente...poate combinatia acestui ansamblu ma duce mai departe decat m-au dus toate celelalte combinatii...Merita sa incerc!
Fara sa mai zabovesc, am inceput sa caut disperat foaia pe care insiruisem literele in ordine alfabetica si apoi le numerotasem. In sfarsit, o gasisem. Intrase cumva sub masina, chiar langa roata dreapta din spate. M-am uitat cu atentie pe foaie, am incercuit literele „s” , „d” si „t” si numerele corespunzatoare 19, 4 si 21. Grozav!
-19421...19421...asta sa fie codul?
M-am indreptat catre seif, si cu mare precautie, am invartit acea rotita pana in dreptul lui 1, apoi 9 si tot asa pana cand am terminat cifrul, asta nu fara a-mi musca buzele si a tremura de emotii.
Nu a trecut mult si am auzit un sunet carea parea sa fie aprobator si un led verde, micut, aprinzandu-se deasupra manerului. Sa fie oare posibil? Am reusit? Da! Am reusit! Seiful s-a deschis!
Am apucat cu atentie manerul si am tras precaut pentru a-mi potoli curiozitatea covarsitoare...Nu am apucat insa sa vad ce se afla in interiorul seifului, ca dintr-o data am simtit parca un fel de izbitura zdravana si o durere agonizanta...

Headbanger's Ball [episode 26]

Entrails - Eaten By The Dead

Xerath - Right To Exist

Abysmal Dawn - Grotesque Modern Art

Spin de Trandafir [chapter 32]

Curtea cu trandafiri si casa, imi aduceau necontenit aminte de Stelian. De felul cum mi s-a infatisat el prima data si de felul in care mi-a dezvaluit ca e tatal meu. Ceea ce ma facea sa ma simt ca un idiot, pentru ca pur si simplu eram un pion pe tabla de sah a vietii.
Pe langa asta, parca vroiam sa-i zic ceva Fabianei. Stiam intr-un fel ca toate aceste ciudatenii cu trandafiri ne-au adus aici, si ca trandafirii sunt cheia acestui mister. Oare aveam dreptate. Trebuia sa-i spun...
-Fabiana?
-Da.
-Vezi toti acesti trandafiri?
-Da, sunt foarte frumosi...
-Nu ma refeream la frumusetea lor. Mi-am dat seama ca pana acum am avut parte de foarte multe semne, prin intermediul trandafirilor. Toate aceste semne m-au adus aici.
-Nu inteleg, spuse ea cu o privire atenta.
-Vreau sa spun...inainte sa te cunosc pe tine, m-am zgariat intr-un trandafir rosu din curtea mea. Apoi, l-am cunoscut pe tatal meu, aici la Brasov si vazusem aceasta gradina plina asemenea flori. Ne-a lasat mesajul al carui continut il cunosti, iar apoi ti-am daruit un buchet, iar intr-unul din acei trandafiri, te-ai ranit si tu.
-Tot nu vad unde vrei sa ajungi...
-Nu vreau sa ajung nicaieri. Suntem deja exact unde trebuie sa fim!
Fabiana parea complet derutata, asa ca am reluat:
-Ceea ce ma intriga insa, e faptul ca singurul trandafir alb, din toata aceasta inlantuire a fost cel in care te-ai zgariat tu. Si mai interesant e faptul ca toti, dar toti trandafirii de aici, sunt rosii, cu exceptia aceluia de langa usa...Asta e ceea ce nu inteleg.
-S-a potrivit...
-Poate. Iar mesajul...mesajul de pe biletel, am zis eu scotand repede biletul din buzunarul drept al pantalonilor, este codul. Nu stiu inca pentru ce. Dar e un cod.
-Un cod...Mda...Cum spui tu, Sherlock...spuse Fabiana chicotind.
-Nu glumeam.
Am intrat apoi in casa, sa cautam orice ar fi putut avea nevoie de un cod pentru a fi deschis. Am cautat peste tot, prin sertarele biroului, prin dulapul cu haine, in sertarele de jos ale patului, in fiecare sertar ce poate fi gasit in bucatarie, in spatele televizorului, in cuptorul cu microunde, in spatele caloriferelor, in calculatorul personal...fara vreun rezultat. Nimic, absolut nimic ce ne-ar fi putut duce la concluzia acestui mister.
-E inutil. Nu e nimic aici...
-Nu e si garajul de verificat? intrebase Fabiana cu simplitate.
-Uitasem complet.
Iesind din casa, si deschizand garajul prin simpla apasare a unui buton rosu, am descoperit, in centru, parcat, un Mercedes S550 alb din 2007. Tipic pentru un afacerist cum era tata. De o parte si de alta gaseai tot felul de instrumente si de nimicuri ce nu ma interesau, iar in spatele masinii obiectul de interes maxim, un seif de dimensiuni reduse.
-Asta era! Codul „spin de trandafir” probabil e pentru acest seif.
-Mihai, codul tau e format din litere. Aici ai nevoie de cifre.
-Luam fiecare litera in ordinea alfabetica si le numerotam, am raspuns eu entuziasmat
Am incercat apoi sa le numerotam. Nu mergea. De fiecare data codul era gresit...

Spin de Trandafir [chapter 31]

De dimineata reusisem sa ma pun pe picioare dupa ce am facut un dus revigorant. Fabiana si-a facut si ea aparitia in jurul orei pranzului, motiv pentru care ne-am dus la restaurant sa mancam ceva. A platit ea, avand in vedere ca eu nu prea mai aveam bani, in urma celor intamplate. Tot ea mi-a dat apoi si bani pentru a alimenta cat sa ajungem la Brasov. Si nu-mi placea sa raman dator. Dar nu aveam de ales... Daca acel bilet cu „spin de trandafir” scris pe el, m-ar fi trimis la o avere a tatalui meu, o parte din probleme financiare ar fi fost rezolvate. Ar fi fost perfect. Dar, mai era-n joc si fabuloasa datorie a lui Stelian, pe care acei domni binevoitori ale caror nume nu reusesc sa mi le amintesc, doreau sa o recupereze.
-Mergem? Ma intrerupse Fabiana din sirul gandurilor mele, punand un pas in interiorul masinii.
-Desigur, am raspuns eu pierzandu-mi intru totul gandurile...
Pe drum, am avut parte de diferite momente de tacere, dar si de conversatie spontana si interesanta, razand din cand in cand. Fabiana, parea ca da totul ca sa ma vada fericit.
...
Intrasem in Brasov, iar atmosfera inconjuratoare parea mai animata. Oameni care mergeau linistiti, vantul care adia usor si toata acea senzatie placuta de vacanta pe care ti-o dadeau turistii se spulberase atunci cand am intrat pe Strada Nicolae Iorga, trecand pe langa o biserica alba. Clopotele bateau, scotand niste zgomote ce pe mine ma scoteau efectiv din minti. Imi rasunau parca in adancul sufletului meu, fiecare vena pulsa de durere in ritmul clopotului. Fiecare puls era o durere de nesuportat. Iar eu cum ma simteam, si asa, teribil de bolnav in interior, am actionat complet instinctual si distructiv, apasand puternic pedala acceleratiei si am trecut in viteza de biserica, sa scap de acele sunete blestemate, abia evitand cu cativa centimetri o persoana care era pe trecere, moment in care Fabiana a tipat puternic. Cu siguranta, m-am ales si eu cu o sperietura zdravana si cu cateva claxoane si injuraturi din partea altor soferi.
Ce era cu acea senzatie? Am mai trecut odata prin asa ceva, inainte de a o cunoaste pe Fabiana. Dar acum parca a fost si mai cumplit...mai dureros. Sa fie asta un semn? Sa fie oare asta, semnul ca m-am indepartat de Dumnezeu?
Am ajuns pe Strada Lunga, am parcat undeva pe trotuar, si dandu-ne jos din masina, am intrat in gangul ce ducea spre casa si curtea plina de trandafiri a lui Stelian. Fabiana, nu a reusit sa nu se abtina si m-a intrebat:
-Mihai, ce se intamplase cu tine?
-Nimic.
-Cum nimic? Reactia ta m-a speriat! Si era sa dai peste femeia aceea...Daca o loveai?
-N-am lovit-o...
Incercam sa evit orice fel de dialog, dar nu prea reuseam. Fabiana era mult prea insistenta si ingrijorata...Cel putin asa imi parea.
-Spune-mi, insista ea...
-Clopotele sunt de vina. Nu suport clopotele bisericilor...
Fabiana uimita, aproape socata, nu a mai zis nimic, ceea ce pe mine ma bucura nespus.
Am intrat in curtea lui Stelian, fiind intampinati de o multime de trandafiri infloriti. Asta imi aducea amintea de mult prea multe lucruri. Curtea mea era si ea plina de trandafiri. M-am ranit intr-unul rosu. Fabiana s-a ranit si ea intr-unul alb, dintre cei oferiti de mine. Mesajul lasat de tatal meu, era „spin de trandafir”... Sa fie asta un semn? Dar aici parca...se reuneau toti trandafirii de care imi aduceam aminte vreodata...Inclusiv de cei luati Elenei, cu doua zile inainte sa se sinucida...

Headbanger's Ball [episode 25]

On Paths Of Torment - The Age Of Oak

Threat Signal - When All Is Said And Done

Zero Degree - Frozen Alive

Bleed From Within - Damnation

Spin de Trandafir [chapter 30]

Au trecut trei zile de la inmormantare, timp in care am stat singur in camera, ca un bolnav. I-am lasat vorba Fabianei sa vina la mine abia a patra zi. Vroiam pur si simplu sa stau in pat, cu fata la perete, fara a deschide ochii, sa vegetez. Cu greu am mai mancat cate ceva, atunci cand simteam uriase goluri in stomac. In rest, aveam sticla de apa langa pat. Gandeam totusi, ca moartea nu era o solutie tocmai rea. Dupa aceea imi spuneam ca o iau razna si ca nu ar trebui sa ma gandesc la moarte nicidecum. Gandurile ce-mi perindau mintea erau contrarii si teribil de confuze. Incetul cu incetul am inceput sa vorbesc singur prin camera, ca sa limitez cat mai mult fluxul de ganduri stranii...
-Sunt atat de singur...
Ziceam asta apoi trageam patura peste mine, de parca mi-ar fi fost frig...
-Elena, cand te vei intoarce oare?
Ochii incepeau sa mi se umezeasca, iar in gat mi se pusese un nod...
-Gabi, de ce si tu?
Si cu ultima intrebare retorica, am inceput sa plang deznadajduit. Nici sa vorbesc singur nu mergea.
...
Dupa ce am mi-am varsat toate lacrimile, m-am ridicat din pat cu mare greutate si sleit de puteri, aproape sa cad pe podea... Observand ca nu ma pot misca normal, am decis ca mai bine ma asez inapoi, intins de data aceasta cu ochii spre tavan... Gandurile toate imi pierisera. Ma uitam intr-un loc fix, la lustra, dar n-o vedeam, vedeam prin ea, si parca eram eu in locul acelei lustre. Se putea vedea prin mine. Nu-i de mirare, mai ales daca traiesti intr-un continuu cosmar. Pana la urma m-am ridicat, am mancat nitel si apoi am sunat-o pe Fabiana.
-Mihai, esti bine?
Nu am reusit sa-i raspund imediat, imi era greu sa vorbesc...mai mult mormaiam...
-Mihai?
-Da...am raspuns intr-un final. Nu sunt tocmai bine...
-Vin la tine?
-Nu. Nu...
Mi-ar fi placut sa vina, dar nu aveam de gand s-o las sa ma vada in acest ultim hal...Trebuia sa-mi revin.
-Te rog, fa-te bine! Imi spuse Fabiana.
-Da. Vroiam sa...
-Ce?
-Sa te intreb ceva...Mai degraba sa-ti zic ceva...
-Spune-mi...
Am stat o clipa pe ganduri ca sa cantaresc bine ce spun. Desi nu doream sa zic ceva complicat imi gaseam cu greutate cuvintele. Ceea ce ma enerva la culme.
-Maine, cand vei veni la mine, plecam la Brasov...nu?
-Da, mergem. Doar daca te simti bine.
-O sa ma simt bine.
-Sigur?
-Promit...
Dupa ce am mai vorbit niste nimicuri, mi-am lasat telefonul si din nou m-am asezat in pat. Ma durea capul, si aveam un fel de ameteala si o stare de greata. Eram bolnav. Nu am mai zabovit, m-am dus in bucatarie sa-mi fac un ceai, cu gandul ca maine va trebui sa ajung la Brasov, la casa tatalui meu. Ori in starea in care ma aflam nu prea as putea sa conduc ori sa dezleg misterul ce ma tot inconjura...Deveneam din ce in ce mai stresat.

Spin de Trandafir [chapter 29]

Ploua. Desi era vara, vremea era tomnatica iar frigul implacabil si dureros, facea ca pana si aburul ce-mi iesea pe gura sa para trist. Umezeala de pretutindeni dadea impresia ca natura putrezeste sub ochii oamenilor.
Mergeam in urma sicriului, varsand aproape la fiecare pas cate o lacrima pentru un frate bun, care mi-a fost alaturi in copilarie, si odata cu timpul am ajuns niste straini. Si asta doar din cauza unor divergente de ordin ideologic. Niciodata mai mult ca acum nu mi-am dorit sa il am pe Gabriel alaturi. Imi doream degeaba. Totul era zadarnic.
L-am adus pe Gabriel de la Spitalul din Giurgiu, in Bucuresti. Cu ultimele mele economii, am pregatit, ca sa zic asa, o inmormantare religioasa. Cu toate astea, nu vedeam rostul tuturor acestor lucruri. Totul in jurul meu era confuz. Orice sunet scos de vreo persoana din jurul meu, imi zgaria creierul, iar cu fiecare zgarietura, simteam cum ma subrezeam din interior, cum imi pierd identitatea.
Ma cutremuram la fiecare amintire ce-mi trecea prin mintea inghetata, ce-mi revela cate un moment unic petrecut alaturi de fratele meu. Lacrimile mele fierbinti se imbinau cu picaturile reci de ploaie. Auzeam clopotele bisericii de care ne apropiam. Din nou acel zgomot asurzitor si cunoscut. Printre aceste sunete ce imi pareau infernale, auzeam vocea inconfundabila a preotului.
-In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh...Acum si pururea si-n vecii vecilor...!!!
Imi venea sa ma duc la el sa-l rog sa opreasca tot acel convoi mortuar. Cu fiecare pas pe care il faceam, inima imi zvacnea mai tare de durere si cu fiecare zvacnire, parca muream. La un moment dat ma oprisem. Imi era rau. Aveam ameteli si nu stiam de ce...poate din cauza ca nu am mancat de aproape o zi. Tot felul de ganduri ciudate mi se cuibareau prin minte. Eram sigur ca daca nu ma opresc sa-mi cumpar ceva de mancat, am sa mor de inanitie.
Aveam febra, venele pompau mai mult sange, iar cu fiecare bataie a inimii simteam cate o vena care ma frigea, fiind gata sa explodeze datorita presiunii. Am avut un moment in care mi-am pierdut cunostinta, iar daca un individ pe numele sau Viorel Manea, nu m-ar fi tinut din spate, m-as fi izbit de asfalt ca un cadavru. Viorel Manea? Dirigintele din liceu al lui Gabriel...Nu-i observasem prezenta. De fapt, in ultima vreme prea putine observam. Cum nu observasem nici multitudinea de coroane cu care era impodobit dricul ce ducea sicriul. Sau faptul ca cea mai inexpresiva persoana de la inmormantare, era Fabiana. Nu o trada nici un gest, nici o mimica. Aveam din nou impresia ca seamana cu o statuie a unei zeitati grecesti.
Totul insa era eclipsat de chipul alb, trist al lui Gabriel care parca incepea sa se invineteasca. Iar deasupra tuturor acestor lucruri pamantene, trona cu o totala indiscretie, vremea mohorata.
Pentru mine, totul era un cosmar. Corpurile scheletice ce se tot tineau dupa masina mortuara, preotul ce canta, clopotele bisericii ma aruncau parca, intr-o adanca uitare de sine. Deliram.
Dupa ce s-a terminat slujba, iesind in cimitir, capacul sicriului a fost pus, iar acesta lasat cu precautie in pamantul ce mi-a inghitit toti apropiatii. Constientizam ca aceasta a fost ultima oara cand i-am vazut fata fratelui meu iar acest lucru, m-a facut sa izbucnesc intr-un plans haotic, sfasietor...

Spin de Trandafir [chapter 28]

Era un numar de telefon pe care nu-l cunosteam, ceea ce mi-a facut inima sa bata mai tare decat de obicei. Am raspuns intr-un tarziu, oarecum nesigur pe mine.
-Alo!?
-Buna ziua! Mihai Alexandrescu?
-Da, eu sunt! Cu cine vorbesc?
-Octavian Corbu, medic legist la Spitalul Judetean din Giurgiu.
-Ce s-a intamplat? Am intrebat eu, ingrijorat de faptul ca sunt sunat de un medic, al carui nume nu facea decat sa ma inspaimante si mai mult, tinand cont de sentimentele pe care mi le provoca acea pasare sinistra.
-V-am sunat sa va dau o veste rea...
Grozav. O alta veste rea.
-Care anume?
-V-am sunat sa va anunt ca fratele dumneavoastra, Gabriel Alexandrescu, a decedat, ieri seara.
Imi picase fata. Abia de mi-am gasit cuvintele...
-Cum adica a decedat?
-A murit, domnule. Condoleante!
Era oare posibil? Se pare ca moartea imi era alaturi de fiecare data. Cu o ultima sfortare, am strans mai tare telefonul pentru a nu-l scapa din mana, acesta parand sa vrea sa urle de durere. Ulterior, domnul Octavian Corbu, ma inducea in eroare si mai tare, dezvaluindu-mi ca Gabriel murise in mod natural, nisipul din propria-i clepsidra risipundu-se in van. De asemenea, mi-a explicat si ceea ce am de facut in continuare. Cuvinte fara rost, ca eu oricum nu mai eram capabil sa inteleg ce mi se spunea. Fiecare cuvant mi se stergea din memorie, pe masura ce un altul era rostit. Le percepeam ca pe un ansamblu ciudat de sunete discordante, ale caror vibratii asurzitoare faceau parte dintr-o simfonie macabra, ale carei note erau scrijelite ca epitaf pe piatra-mi funerara. Eram complet pierdut. Transpiram din abundenta si respiram sacadat. Dupa ce conversatia a luat sfarsit, simteam ca delirez, ca timpul isi pierde insemnatatea, fiecare secunda, transpunandu-ma intr-o stare de inconstienta, intr-un final avand sa ma trezesc in propriul sicriu, viu fiind. Ma simteam prizonier intr-o capcana a mortii, incatusat de cele sapte lanturi ale pacatelor capitale, ce ma puneau in situatia de a face fata unui torent de sentimente contradictorii, de fiori reci si ganduri suicidale, ce incet-incet ma indrumau catre o ultima alinare iluzorie...dementa.
Moartea lui Gabriel era picatura ce umplea paharul destinului necrutator. La inceput picatura a fost Elena, apoi Stelian si in cele din urma fratele meu. Nu stiam de ce, dar banuiam ca eu sunt stropul al carui tremur neindemanatic ar fi facut ca lichidul din pahar sa se reverse.
Sufletul mi-era distrus, maruntit precum o roca, la finalul anilor de eroziune, transformata in particule fine de nisip, pierdute undeva intr-un imens desert. Fiecare eveniment la care luam parte, devenea acum un spin de trandafir. Ratacit printre ganduri care mai de care mai sfasietoare, corpul meu parand inconjurat de mii de spini, unii din ei purtand cu mandrie urmele sangelui meu inchegat, nu mai simteam stransoarea bratelor delicate ale Fabianei, care incerca, fara prea mult succes sa ma consoleze.
-Nu am observat cand ai venit...
-Am auzit fara sa vreau...
-Ah...
-Imi pare rau...
-Si mie. Imi pare nespus de rau...
Fabiana a mai zis ceva, dar eu nu am reusit sa deslusesc nimic. Gandurile mele intrasera intr-un fel de taram al umbrelor, iar eu, pana in acel moment ma aflasem intr-un joc de sah cu destinul.
Nimic nu putea sa imi mai redea fericirea. Nici macar Fabiana.
Mainile ei le simteam lipsite de delicatete, ea insasi parand statuia marmoreana a unei zeitati grecesti, iar eu vroiam din ce in ce mai mult sa scap din inchisoarea trupului ei, ce nu mai avea nimic cald, doar raceala cadaverica. Pana si ochii ei, plini de stralucire, acum pareau goi, lipsiti de culoare si de farmecul ce m-a atras atunci cand am vazut-o prima oara. Ii asemuiam respiratia, care pana mai atunci imi mangaia trupul casant, cu niste bice din plumb.
-Lasa-ma o clipa singur!
-Bine...
-Iti multumesc, am raspuns, auzind cum usa se inchide in urma ei.
Apreciam solitudinea din jur. Doar nu mai aveam pe nimeni din familie. Acesta era cuvantul ce de acum inainte imi va guverna existenta infima. Solitudine...

Spin de Trandafir [chapter 27]

Toate aceste mici detalii stranse intr-o singura idee, intr-o singura forma, toate amestecate in capul meu, imi provocau dureri de cap insuportabile. Peste tot trandafiri, peste tot aripi de corb si tot felul de evenimente misterioase ce nu le pot intelege, ce nu le pot pune cap la cap, pentru a intelege ce se intampla mai exact cu mine. Sunt pierdut intr-un ocean, iar de fiecare data cand se mai intampla ceva care-mi tulbura mie linistea, ma simt dat peste cap de un val urias provocat de vreun cutremur devastator. Poate ca acesta e rolul meu prin viata, sa traiesc, constientizand poate prea mult evenimentele ce se petrec dupa o anumita ordine, si de fiecare data sa fiu dus de val...Pana la urma toti oameni procedeaza in acest fel. Toti sunt dusi de val intr-un moment sau altul. Cu totii au avut realizari, au fost in culmea fericii ori in pragul disperarii, au regretat o vorba aruncata aiurea, au savurat spusele altora despre ei, au trait fiecare moment, pentru ca s-au lasat dusi de val. Dar pentru mine, a ma lasa dus de val, insemna a ma pierde pe mine. A-mi pierde identitatea. Riscam prea mult ca viata mea sa se transforme radical, sa devina un spin de trandafir, la fel ca si cele trei cuvinte, scrise de tatal meu pe acel bilet blestemat.
Si toate aceste nebunii mi s-au intamplat din clipa in care a murit Elena.
-Elena...de ce ai plecat? Ce te-a determinat sa te sinucizi? Ce? Inca nu am gasit motivul pentru care ai facut-o...Presupun ca, in cazul in care il voi gasi, tot nu voi intelege de ce ai facut-o...Si totusi...
Doamne, m-am luat sa vorbesc si singur. Elena nu ma poate auzi...
Intre timp, Fabiana, tot pregatea ceva in bucatarie. M-am hotarat sa ii spun ceea ce credeam eu ca trebuie facut. Prin urmare, am intrat in bucatarie, mergand oarecum leganat. Eram abatut si un pic speriat de faptul ca acum cateva minute, vorbeam singur, cu Elena, care nu era de fata...
-Fabiana?
-Da?
-Cred ca ar trebui sa mergem la Brasov pentru a afla despre ce-i vorba...
-De ce?
-Pai, biletul e de la tatal meu. Mi l-a dat cand eram la Brasov, deci raspunsuri vom gasi acolo.
-Inteleg. Si cand te vei duce?
-Maine, daca ma vei insoti si tu?
-De ce sa te insotesc?
-Ai jucat un rol important pana acum in toata aceasta poveste si...
-Inteleg.
-Deci, ma vei insoti?
-O sa vin...
Nu am apucat sa-i multumesc, ca mi-am auzit telefonul sunand. Ma speriasem. M-am dus in camera alaturata ca sa raspund...

Headbanger's Ball [episode 24]

Killswitch Engage - Element Of One

Mudvayne - Happy?

All That Remains - Not Alone

Spin de Trandafir [chapter 26]

A doua zi, desi in sila, am iesit din camera, si m-am intors, ce-i drept, destul de rapid, cu un buchet de trandafiri rosii pentru Fabiana. In centru, se afla, strategic si simbolic, unul alb. Nu-i luasem niciodata flori. M-am gandit ca era cazul.
Ma asteptam sa revina la mine. Mai exact, eram sigur ca va veni. De aceea ma si pregatisem.
Am tot asteptat-o vreo ora, apoi primesc un mesaj, prin care mi-a transmis, scurt, ca in 5 minute e la mine. Eram incantat. Ceea ce, era neobisnuit pentru un individ de obicei deprimat.
5 minute am mai stat, iar ea a aparut, dar afisa o indispozitie oarecum ingrijoratoare. Poate era doar obosita. I-am daruit buchetul acela urias de trandafiri.
-Acestia sunt pentru tine!
Un pic surprinsa, si vizibil obosita, abia a mimat un „multumesc”, care pentru mine, a fost insa mai mult decat suficient, desi sperasem la un raspuns mai dulce. Dar poate eram prea romantic. Poate visam ceva ce nu era acolo. Sau poate se epuizase odata cu oboseala acumulata. Eram putin dezamagit de faptul ca o vedeam pe Fabiana fara chef de viata. Pentru mine, ea reprezenta un fel de simbol al energiei. Exulta aproape din orice lucru marunt ce-i putea reda un zambet. Iar prin exuberanta ei, traiam si eu. Ea era acel strop de fericire din viata mea, imi umplea golul din inima, si-mi anima acel pat gol si trist. Incetul cu incetul se infiltrase adanc in sufletul meu, iar acum, aproape ca nu-mi puteam concepe viata fara ea.
In cele cateva secunde care s-au scurs in care eu am gandit toate acestea, Fabiana si-a trecut degetul aratator al mainii drepte, printr-un spin de trandafir, si imediat sangele si-a facut aparitia, prelingandu-se usor pe mana ei fina...Scosese un mic tipat, ce m-a readus cu picioarele pe pamant.
Dupa ce i-am pansat degetul ranit, am sarutat-o de cateva ori, primind un al doilea „multumesc”, de data aceasta unul mult mai intens, pentru ca odata cu el, varsase si o lacrima. La vederea acesteia, am simtit un fel de gheara ce ma sfasia din interior. Atat de dureros. Ironic se zgariase tocmai in cel alb. Incercase sa-i aseze intr-o glastra, iar cel alb, se dovedise mai rebel.
Iarasi ironic. Ma zgariasem si eu intr-un trandafir, acum ceva timp, doar ca era rosu. La Brasov, la tatal meu, erau de asemenea trandafiri, pe care Fabiana ii admirase. Biletul primit de la Stelian, continea mesajul „spin de trandafir”. Acum, ea se zgariase in trandafirii cumparati de mine. Peste tot parca, apareau acesti trandafiri...

Spin de Trandafir [chapter 25]

[chapter 24]


Era enervant. Ma stresa faptul ca de vreo 3 zile, imi statea gandul la un singur lucru si acela era biletul lasat de tatal meu raposat...acel „spin de trandafir” agasant...
Ca si cum asta nu ar fi fost destul pentru sarmanul de mine, ieri Fabiana a zis ca trebuie sa plece sa rezolve niste probleme de familie, si promitandu-mi ca se va intoarce peste vreo 2 zile. Nu acest lucru ma nelinistea. Ci un fapt total bizar. Cand plecase Fabiana, in jur de ora 21.00, eu ma uitam in urma ei de la fereastra, iar din cauza felinarelor de pe marginea trotuarelor, pentru o fractiune de secunda, am vazut umbra ei, cu niste imense aripi de corb in spate...Poate a fost doar un fel de halucinatie cauzata de griji si probleme. Dar totul pare ciudat. Mi-a adus aminte de acel hanorac al ei, cu mesajul acela sinistru: „Beware of the Raven”. Fiori.
Iar prin aventurile mele mentale...mi-am dat seama ca solutia cea mai buna este sa plec din nou la Brasov. Acolo unde am primit acel bilet, adica acasa la Stelian Marcu. Acum, singura grija era sa se intoarca Fabiana. Nu intelegeam de ce trebuia sa vina si ea. Simteam ca trebuie sa fie si ea prezenta, poate va dezlega acel mister.
Nu trece insa mult si aud un ciocanit, care parca ma smulsese din transa. Eram parca hipnotizat, iar mintea imi era scufundata intr-o ceata densa ce nu-mi permitea sa rationez normal.
M-am indreptat catre usa, am deschis un pic nervos, si in fata mea stateau cele doua gorile de zilele trecute, si anume Sergiu Vasilescu si Marian Teodor.
-Da?
Iar unul din ei a deschis gura pentru a raspunde, presupun ca era Sergiu Vasilescu...
-Suntem...
-Stiu prea bine cine sunteti!
-Atunci stiti ca am venit...
-Stiu.
O clipa de liniste mormantala, iar apoi am reluat...
-Ati venit insa degeaba.
-Nu prea cred ca intelegeti domnule Alexandrescu Mihai...
-Ba da, inteleg.
-Ba nu. Nu intelegeti ca daca nu platiti, vom continua cu procedura de executare silita, pentru a recupera...
-Am auzit destul...
Ma plictisisem deja de ei, desi era a doua oara cand ii vedeam. Imi devenisera antipatici.
-O sa mai trecem pe la dumneavoastra...
-Va astept!
Raspunsesem intr-un mod ironic si foarte rautacios, pentru ca eu nu-i asteptam absolut deloc. Speram chiar sa nu mai treaca pe la mine.
In timp ce ei se indepartau, eu am inchis usa, si incercam sa ma gandesc din nou la misterul cu „spin de trandafir’’.

Spin de Trandafir [chapter 24]

[chapter 23]


-Imi pare rau sa aud asta. Si ca te-am facut sa suferi...
In tonul vocii ei, puteai gasi regret...adanc regret. Nu sunt sigur insa, ce regreta ea mai exact...
-Nu e vina ta.
-Totusi...biletul de adio...
-Nu e relevant. Fapta a fost consumata.
-Inteleg.
-Nu a fost nimic de capul biletului. Scria doar un „Imi pare rau” si semnatura ei in coada acelei scuze...
Intre timp, ma oprisem si eu din plans. Trecuse furtuna din sufletul meu daca ii pot spune astfel. Ma calmasem. Dar Fabiana nu mi-a dat clipa de liniste de care aveam nevoie...
-Stii de ce te-am intrebat de bilet?
-Ai crezut ca exista vreo legatura intre cele doua bilete...nu-i asa?
-Da...
Intuisem bine ce avea ea de gand...Desi prin asta, ea spera mai degraba sa-mi readuca macar putin zambetul pe fata. Am ramas insa la fel de posomorat si grav, de parca acum, mai mult ca niciodata, trebuia sa fiu serios, trebuia sa stiu exact ce decizii voi lua. Insa, eu eram complet ametit, de la atatea ganduri. Intr-un fel parca simteam ca omisesem ceva, ca dincolo de perdeaua aparentei se mai ascunde un mic amanunt ce prima oara nu l-am putut vedea...
-Ar fi mai bine sa te odihnesti...Nu arati prea bine.
-Stiu...De asta mi-era teama...
Saraca fata, in ce incurcaturi o tarasem si pe ea...De cand am cunoscut-o, a fost alaturi de mine in atatea momente cruciale...
-Pot sa te intreb ceva?
-Normal...raspunse ea, fara ezitare.
-Nu ti-a trecut macar odata prin cap, ca mai bine nu ma cunosteai?
-Nu.
-Te deranjeaza faptul ca situatia mea te afecteaza si pe tine?
-Nu situatia conteaza. Ci tu.
Apoi m-a sarutat usor pe buze...marcand parca finalul acelei conversatii un pic cam ciudate. Dar eu parca mai aveam cateva cuvinte de spus. Ma rodeau si nu puteam sa le mai tin ascunse fata de ea...
-Stii, esti persoana care m-a pus pe picioare...
Ramanand putin uimita, m-a intrebat:
-Cum adica?
-Pai, inainte sa te cunosc, eram daramat psihic. Nu era bun de nimic. Mergeam pe strada, incotro ma indreptau picioarele si fara sa vad oamenii din jurul meu. Plus ca mi se intamplau numai lucruri ciudate si aveam cosmaruri...
-Ce fel de lucruri ciudate?
Curiozitatea o impingea sa puna tot felul de intrebari ce ma puneau in incurcatura.
-Aveam tot felul de vedenii cu corbi, o vedeam pe Elena, primeam apeluri dubioase. Sa nu mai mentionez ca l-am intalnit pe tata, deghizat in cersetor...intai in vis, si abia apoi in realitate. De fapt...nici nu stiu ce a fost real si ce nu...
-Imi pare rau sa aud asta...
Si fara vreun avertisment, m-a imbratisat cu toata dragostea ei, iar eu am raspuns imbratisarii ei...

Headbanger's Ball [episode 23]

Skillet - Awake And Alive

Breaking Benjamin - Dance With The Devil

Story Of The Year - Swallow The Knife

Spin de Trandafir [chapter 23]

[chapter 22]


Fabiana facuse anumite conexiuni, dar parca nu ar fi dorit sa-mi spuna la ce se gandea. Sau dorea sa ma faca sa inteleg prin alte metode, intuitive. Intotdeauna ma enervam daca cineva incerca astfel de metode cu mine.
-Cu ce?
Am stat un pic pe ganduri, apoi mi-am dat seama, parca lovit, la ce se refera ea.
-Ah. Te gandesti la sufrageria cu secrete? Am intrebat eu aratand din degete semnul specific ghilimelor.
-Exact. Cel putin la asta ma gandeam eu.
-Nu stiu ce legatura ar putea avea...
Ma gandeam daca ar trebui sa-i spun sau nu. Aceasta framantare ma scotea din minti, ma facea uneori sa-mi trec mainile prin par, tragand de el, aproape sa-l rup. M-am asezat prin urmare pe marginea patului, langa ea, hotarat fiind sa-i spun ce se ascunde dincolo de acea usa a sufrageriei. Eram gata sa dezvalui totul, pentru ca aveam nevoie sa spun asta cuiva. Sa scap de povara acelui secret...ce ma tortura...constant...
Dupa gestul meu, ce indica faptul ca sunt gata sa-i spun, Fabiana dintr-o data devenise mult mai atenta, privindu-ma cu ardoare, ca pe un maestru ce are de impartasit niste taine proaspetilor sai ucenici. Privirea ei, ma incanta si amuza. Parca mai detensiona putin atmosfera greoaie din jur.
-Stiu ca vrei sa...
-Da, vreau! Imi raspunse ea, fara sa mai astepte sa-mi termin ceea ce aveam de zis.
-Bine...
Deja parca totul se oprise, odata cu inima mea, care incetase sa mai bata pentru cateva clipe, timp in care mintea rememora totul, cu fiecare detaliu...
-Totul s-a intamplat acum o luna...Intr-o vineri dupa amiaza. Eu ma intorceam de la slujba...da...ironic, aveam o slujba. Am demisionat ulterior. Destul de bucuros ca venea finele de saptamana. Stiam ca Elena trebuia sa fie acasa, am strigat-o, nu raspundea, am cautat-o, n-o gaseam. Pana cand am ajuns in fata usii sufrageriei aceleia. Am intrat, fiind ultima camera pe care n-o verificasem. Privirea mea a ramas blocata asupra...
-Asupra...? Fabiana ma mangaia pe spate, intr-un fel aparte, ca sa ma faca sa vorbesc. Probabil a vazut ca ochii mei, deja erau inlacrimati...
-Asupra ei...moarta...atarnata de lustra...strangulata cu o cravata de-a mea...deasupra mesei!
In acel moment Fabiana incetase miscarea ei automata de a ma mangaia, fiind probabil socata...Nu o privisem insa, nu i-am vazut expresia fetei, privirea imi ramase fixata in gol.
-Imaginea aceea! Dumnezeule, in momentul respectiv mi se blocase respiratia. Imi venea sa urlu din toti rarunchii, dar nu mai aveam glas, imi venea sa iau, sa sparg ceva, dar am cazut de pe picioare...In acel moment, murisem. Nu aveam nici o reactie, pur si simplu stateam, uitandu-ma la ea... Prin capul meu, treceau mii de momente cu ea, incercam parca s-o mentin in viata, prin amintiri. Si totusi, era spanzurata in fata mea...
Lacrimile deja se scurgeau pe obrajii mei, schimonositi de durere sufleteasca. Dupa o scurta pauza am reluat insa...povestirea.
-Tot ce s-a intamplat dupa aceea a fost derizoriu, cu exceptia biletului de adio pe care l-am gasit, sub masuta deasupra caruia era ea. Doamne, prin ce-am trecut...O iubeam din tot sufletul meu. Atunci am realizat ca o iubeam cu atat mai mult. Si totusi, intreaga mea iubire...n-a adus-o inapoi...

Spin de Trandafir [chapter 22]

[chapter 21]


Cat de mult in jos putea sa se duca viata mea? Cat mai aveam oare de gand sa ma scufund in acest ocean de belele si necazuri. Aveam o nevoie de ceva sa ma scoata din bucluc, altfel, nu peste mult timp, veneau la usa mea si camatarii. Sunt sigur ca tata avea datorii si la astfel de persoane. Tata...Murise. Abia daca imi rezervasem putin timp sa ma gandesc la el, chiar a fost tatal meu...Abia l-am cunoscut si a si murit. Al naibii noroc! Neobisnuindu-ma cu ideea ca Stelian Marcu era tatal meu, in afara de o sincera urma de regret, nu simteam mare lucru. Eram mult mai afectat de acea datorie imensa. Ce trebuia sa fac? Sa-mi vand casa si masina, si tot nu faceam rost de acea suma. Ce era de facut acum?
Fabiana, privindu-ma cat de deprimat eram, mi-a pus mana pe umar...
-Nu te mai ingrijora atat...Scapi tu intr-un fel.
-Cum? Ce as putea face. Casa si masina mea nu fac atatia bani!
-Tatal tau iti pusese ceva in plic. Nu crezi ca e momentul sa vezi despre ce e vorba?
Dintr-o data chipul mi s-a luminat.
-Ai dreptate. Fabiana esti geniala.
-Stiu!
Tata a spus ca plicul trebuie deschis la momentul oportun. Tocmai sosise. Am cautat plicul, iar dupa ce l-am gasit, l-am desfacut cu nerabdare. Poate era un testament, prin care imi lasa toata averea. Pana la urma, planuise sa se sinucida? Band cafea? Asta era cam ciudat.
Extrag cu grija, pretiosul biletel galbui, in capatul caruia scria cu litere de mana, foarte mici: „Pentru Mihai, fiul meu”. Acela era mesajul pe care eu nu-l vazusem la inceput, cand Stelian inserase biletul in plic. Mesajul aproape ca m-a facut sa plang, gandindu-ma, ca cel ce scrisese acele cuvinte, s-a dus. Am despaturit biletelul, iar in interior, se aflau niste informatii pe care nu prea le intelegeam.
-Ce e? Ma intrebase Fabiana curioasa...
-Un fel de cod...Nu am idee...
I-am aratat si ei biletul, in speranta ca poate ea isi va da seama. Biletelul continea trei cuvinte: „ spin de trandafir”. Aceste trei cuvinte, pentru mine nu insemnau absolut nimic. Si nici pentru Fabiana nu insemna mare lucru, din moment ce-mi daduse inapoi biletul, dand din cap, confuza.
-Cu siguranta „spin de trandafir” inseamna ceva...spuse ea, intr-un stil ce nu o definea deloc, un stil aproape savant, desi ea nu descoperise nimic.
-Da. Sunt de acord. Trebuie sa existe vreo legatura... „spin de trandafir”, repetam usor pentru a gasi o conexiune. Nu ajungeam nicaieri...
-Stii, ar putea avea legatura cu...

Spin de Trandafir [chapter 21]

Am revenit, in sfarsit si cu sezonul 2 din "Spin de Trandafir". Iata linkul catre capitolul anterior: [chapter 20]

Am petrecut restul zilei alaturi de ea. Noaptea la fel. Si ziua urmatoare tot cu ea. Si totul parea perfect. Pana cand am auzit un ciocanit puternic in usa.
Deschizand vad doi tipi ciudati, bine-facuti, imbracati la costum, si cu ochelari de soare, exact ca agentii aceia FBI de la televizor.
-Buna ziua. Dumneavoastra sunteti fiul domnului Stelian Marcu?
-Pai...da. Cine sunteti? Si ce doriti?
-Suntem de la importanta firma de recuperari de bani, probabil ati auzit de noi...All Cash Out, Inc. Ma numesc Sergiu Vasilescu, iar el este Marian Teodor.
In clipa in care cel din stanga vorbea, cel din dreapta mi-a si inmanat o carte de vizita cu firma lor, All Cash Out, Inc.
-Bun. Cu ce va pot ajuta?
-Mai degraba veti avea nevoie de ajutor. Tatal dumneavoastra a decedat ieri seara. In urma analizelor s-a constatat ca avea probleme cu inima, iar dupa un consum excesiv de cafea, inima a cedat. Din pacate noi suntem cei care l-au descoperit, facandu-i ieri seara o vizita, pentru restituirea banilor datorati la diferite firme.
-Aaa, si ce are asta de-a face cu mine?
Ma prefaceam ca-s dur, desi pe mine ma luase toate caldurile, iar sudoarea imi curgea de pe frunte, nu numai la vestea ca tatal meu natural murise, ci si la faptul ca gorilele acestea venise la mine dupa bani.
-Pai dumneavoastra, fiind fiul sau, impreuna cu fratele dumneavoastra, va trebui sa platiti 113 230 de lei noi, suma ce este datorata mai multor firme. Noi suntem cei care se asigura prin orice mijloace, ca acea suma o sa fie restiuita...Cu orice pret.
Ultima lor replica a sunat crunt a amenintare...
-Dar...nu dispun de atatia bani. Sunteti nebuni? Eu abia am aflat ca Stelian Marcu e...ma rog, a fost tatal meu, si ati si venit la mine, dupa banii ce-i datora el? Nu am avut de-a face cu firmele sau cu treburile lui.
Numai la auzul acelei sume de bani era sa lesin...Am intrat in bucluc rau de tot!
Dupa aceasta, gorilele au inceput sa-mi expuna conditiile prevazute de lege, diferite proceduri de plata, implicit aducerea mea si a fratelui meu in fata procurorilor si a judecatorilor. In urma atator detalii, mi se urca sangele la cap, si imi venea sa le zic sa ma duca direct la „racoare”. Apoi toata acea palavrageala nebuneasca, a incetat, spunandu-mi ca vor face o vizita si lui Gabriel, pentru a-l instiinta, iar periodic vor trece pe la mine...Ceea ce nu suna deloc a bine. Lumea se invartea cu mine, nu mai ma puteam stapani, nici chiar Fabiana nu reusea.
-Afaceri idioate, datorii tampite si legi sugatoare de bani!
-Calmeaza-te Mihai! Trebuie sa existe o modalitate de a le demonstra astora, ca tu nu ai avut niciodata de-a face cu tatal tau...Adica, el nici macar nu te-a cunoscut pana de curand.
-Poate e vreo metoda. Mizerabil ce se intampla...Totul e mizerabil. Era ultimul lucru de care aveam nevoie. O datorie fabuloasa, care sa ma bage in pamant! Gorile ticnite! Ce se cred ei? Detectivi FBI?

Headbanger's Ball [episode 22]

Arch Enemy - Nemesis

The Agonist - ...And Their Eulogies Sang Me To Sleep

Cerebral Bore - Maniacal Miscreation

Recomand sa nu ascultati aceste melodii daca nu va place genul death metal.

Headbanger's Ball [episode 21]

Flyleaf - All Around Me

Evanescence - My Immortal

Within Temptation - Shot In The Dark

Puls

Ma gandeam mai demult sa postez una din poeziile mele...Acum in sfarsit m-am si hotarat. Poezia se numeste "Puls" si am scris-o, in cursul acestei saptamani. Sper sa va placa!


Puls

Inspiratie adunata de prin praf,
Din cenusa depusa peste secole
In care inima-mi amortita incetase
Sa mai bata pentru ceva anume,
Este catalizatorul pentru reactiile,
Distrugerii celor scrise pana acum,
Transformarii si evolutiei artei.
Straturi mizere de sange inchegat,
Pe cotloanele fine ale sufletului meu,
Depuse de sute, poate mii de ani,
In care am putrezit inconstient,
Atarnand de o ata care, arzand,
Nu se termina, nelasandu-ma sa cad.
Sir de trepte ondulatorii si paralele,
Dispuse paradoxal, imaginatiei mele,
Ce acum, prin explozii solare masive,
S-a iluminat prin valuri si cutremure,
Ce teribil mi-au zdruncinat maruntaiele,
Sufletului meu pustiit, afectat si lipsit
De plinul caracteristic. Este gol, nud,
Si dus de-a lungul unei brize calde
De febrilitati, de dorinte aprinse
Dupa un singur puls al vietii...

Boredom

Din plictiseala postez acum. Asa ca cel mai bine, in cazul in care ai citit deja acest prim rand, nu mai e nevoie sa continui. De ce? Poti spune ca ai inteles mesajul acestei postari, aproape irelevante...si anume, plictiseala. Sau poate ma insel, poate vrei sa citesti, chiar daca nu are relevanta, chiar daca iti irosesti cateva minute bune din viata, chiar daca parintii te cheama la masa, chiar daca prietenii te asteapta sa te duci cu ei la strand, doar din dorinta arzatoare de a-ti imbogati vocabularul. Afla ca nu am nimic impotrva cu asta. M-as simti chiar bine, pentru ca ar fii un semn ca lumea inca mai vrea sa stie, sa cunoasca, sa devina mai inteligenta. Deci, nu e rau daca va destupati nitel creierasele amortite de atata inactivitate. Iar prin asta eu particip la aprinderea beculetului...sau poate ca nu, poate sunt eu prea arogant. Dar pana la urma, mai conteaza?
Presupun ca ati luat deja la cunostina ce efecte grave, daunatoare sanatatii, poate avea plictiseala. Vorbesc serios, poate duce la depresii. Credeti-ma, nu vreti depresie. Fugiti de ea. Asa ca, ma folosesc de aceasta postare, pentru a inlatura plictiseala, desi nu prea cred ca reusesc. Deci, imi trebuie o noua ocupatie. Cum va trebuie si voua. Nu mai stati pe blogul acesta. Uitati-va la televizor, duceti-va la strand, dansati, faceti bungee-jumping...aveti nevoie de adrenalina, nu de uscarea sangelui in venele acelea ofilite de la atata stat. Bine, pa!

Headbanger's Ball [episode 20; Metallica]

Metallica - Harvester Of Sorrow

Metallica - The Unforgiven II

Metallica - Enter Sandman (live-Moscova)

Pur si simplu...

Prin aceasta postare doresc sa anunt faptul ca serialul "Spin de Trandafir" a ajuns la sfarsit. Sfarsitul sezonului 1, nu la sfarsit...de tot. Voi relua, sezonul 2...prin septembrie, cred. Pana atunci sunt in vacanta, desi e greu de crezut, dar da...vacanta!

Spin de Trandafir [chapter 20]

[chapter 19]


A doua zi, m-am trezit cumplit de tarziu. Adica pe la ora amiezii. Cu o durere de cap incredibila. Adormisem imbracat, sticla de whiskey fiind pe podea... Macar pentru un moment uitasem de mine...Telefonul era si el pe pat aruncat intr-o parte, fiind pregatit sa cada. L-am luat, si am ramas surprins, vazand pe ecran sase apeluri nepreluate, toate de la Fabiana...Nu ma simteam in stare s-o apelez, asa ca i-am trimis un mesaj, scuzandu-ma pentru ca am dormit mult prea mult.
Fara a ma ridica din pat, asteptam un raspuns. Acesta venise: „Dar mult mai dormi! Nu obosesti facand asta? ;))”. Fara sa gandesc prea mult, i-am trimis raspuns: „Nu as putea sa obosesc dormind...doar daca as dormi vesnic. Doar asa...doar atunci as vrea probabil sa ma trezesc”. Recitind ce-am trimis, mi-am dat seama ca am fost intr-un fel ironic si in acelasi timp si filozofic, probabil de la alcoolul care inca se mai perinda prin venele ce-mi purtau lichidul acela rosu.
Nu a trecut mult, iar telefonul a inceput sa-mi vibreze. Fabiana ma apela. Am raspuns cam tarziu:
-Da?
-Buna...
Un moment in care ne ascultam unul altuia respiratia prin telefon, si-a facut simtita prezenta, in chiar incipitul discutiei noastre telefonice.
-Sa inteleg ca tu esti foarte suparat, sau ce?
-Intr-un fel...Nu stiu...
-Cum adica? Din mesajul tau am inteles clar ca viata, nu prea iti mai face cu ochiul...
-Da poti sa zici si asa...
-Inteleg...Din cauza mea sau a tatalui tau?
-Aaa, nu...mai bine, sa punem asta pe seama oboselii.
-Vezi ca eu in vreo zece minute ajung la tine...Sper ca nu te superi, ca vin neinvitata...
-Nu...
Inchizand telefonul, m-am ridicat din pat, am facut un dus foarte rapid cu apa rece, m-am parfumat, si m-am imbracat cu haine curate, si bineinteles am aruncat sticla aceea de J&B. Exact la timp, pentru ca Fabiana deja ciocanea la usa.
-Imi pare rau pentru ce s-a intamplat aseara, pentru cum m-am comportat...
Acestea au fost primele cuvinte pe care le-a zis Fabiana in momentul in care m-a vazut.
Dupa ce am facut niste cafea, si am mai discutat anumite lucruri pentru a ne lamuri de ce s-a intamplat ieri, stand amandoi pe marginea patului, Fabiana s-a indreptat catre mine, luandu-mi cu mana stanga, barbia, tragandu-ma catre ea, provoncandu-ma s-o sarut. Sarutul inocent de la inceput, s-a transformat apoi intr-unul din ce in ce mai pervers, fara ca macar pentru o clipa sa ne uitam in alta parte, decat in ochii partenerului...Printre toate acestea am reusit sa strecor si o vorbulita, constatand faptul ca totusi viata inca imi mai face cu ochiul. Fabiana chicotind, mi-a apucat tricoul de ambele capete, scotandu-l de pe mine, cu un gest plin de vulgaritate. Punandu-mi mana pe piept, m-a impins usor pe spate, ea continuandu-si sarutarile-i dulci pe piept si pe abdomen. Durerea mea de cap, se ameliora treptat, cu cat ea ma saruta mai des. Am renuntat sa mai fac altceva inafara de-ai raspunde sarutarilor si mangaierilor, am lasat-o pe ea sa preia controlul, m-am lasat prada ei, dus de val ca spre un mult visat taram al fagaduintei...

Caldura, lenea si vacanta...

De ceva timp incoace, tot incerc si tot incerc, sa mai scriu si altceva, in afara de seria "Spin de Trandafir", dar de fiecare data, esuez, ca un delfin la mal...Acesta fiind si motivul pentru care am scris un astfel de inceput, intr-o astfel de postare.
Desi am terminat cu sesiunea, si sunt in plina vacanta canicularo-apocaliptica, mintea mea stresata dupa atata efort intelectual, ca sa zic asa, nu vrea sa mai functioneze intr-un mod cat de cat corespunzator, prin urmare, nu mai e in stare sa emita teoreme si exegeze, asa cum a facut in unele postari mai vechi, mult mai vechi. Creierasul, plin de materie din aceea cenusie, se pare ca vrea odihna, liniste, pace...De care insa tot nu are parte...Dar astea-s detalii.
Desi am rare brainstorming-uri, le folosesc doar pentru proiectele mele, astfel blogul ramane undeva in umbra, si cu putine postari, beneficiind pana la urma, de pe urma sus-mentionatelor brainstorming-uri, prin capitolele pe care le postez saptamanal din acel serial. Ehh, mai am si momente d-astea. Iar cand mi-e lene, si se mai adauga si caldura din cercul al optulea al infernului dantesc...atunci, pac, creierasul nu doreste decat somn, si somn primeste. Placut de altfel, pentru ca ma astern intr-o lume ce se afla intr-o ceata deasa, ce faciliteaza somnul. Asa ca nu exista un loc mai dragut, mai superb, mai divin, decat acela de pe pat, cu capul asezat pe mijlocul pernei. Dupa somn, apare si visul. Visez...da, visez cum plutesc pe apa, in larg, si dintr-o data, jaaap, inghitit de un rechin. S-a dus si visul. Jubilez, atunci cand ma gandesc, ca dupa acel vis in care pluteam pe apa, ma voi reintoarce in realitatea, in care cea mai pregnanta caracteristica e prostia, plictiseala si caldura...da, din nou, caldura. O simti? Crede-ma, n-o simti destul.
Ajung astfel si la finalul acestei postari, care e o notita apocrifa pentru mintile adormite ce sa afla in vacanta, dorind sa reliefez faptul ca mi-e lene. Mi-e cald si mi-e lene sa mai scriu si altceva. Bun, dar cele zise anterior, au sansa sa fie dezmintite, daca o sa am idei. Cine stie cand se va mai intampla si asta? Pana la urma am postat ceva, nu?

Spin de Trandafir [chapter 19]

[chapter 18]


Asa, stateam si cugetam si nu-mi dadeam seama, daca ar trebui sa-i spun Fabianei, ce se petrecea sau...Pana la urma, mi-am luat inima in dinti:
-Cred ca ar trebui sa-ti povestesc ce se intampla...
A intors capul catre mine, privindu-ma cu niste ochi goi, care nu spuneau absolut nimic, ce mai aveau nitel sa se inece in lacrimi, si mi-a zis pe un ton agasat de nodurile din gat, ce o provocau sa planga...
-Nu, nu vreau sa stiu! Nu ma intereseaza ce s-a intamplat!
A intors rapid capul, prefacandu-se ca se uita pe geam, stergandu-si cele cateva lacrimi ce se ivisera.
Momentul acela mi-a dat de inteles ca eu chiar nu am habar ce se petrece, ca totul e mult prea complicat si rapid pentru mine. Acei trei de „nu” care mi-au fost trantiti in fata de femeia in care imi varsasem ramasitele iubirii, ca si cum as fi aruncat zarurile la un joc de noroc, au fost cele mai dureroase sunete pe care cred ca le-am ascultat vreodata. Nu pentru urechi, cat pentru sufletul meu. Am inteles atunci, ca trebuia sa tac, s-o duc acasa, si sa rupem legatura pentru o perioada. Tot atunci am inteles, ca sunt o fiinta dezgustatoare, la fel ca mai toate fiintele. Nu ma deosebeam cu nimic fata de ceilalti. Pana in Bucuresti, nu am schimbat vreo vorbulita unul cu celalalt, lasand doar radio-ul sa-si faca de cap, ba cu stiri, ba cu melodii.
Cand ne-am dat jos din masina, Fabiana, in continuare suparata, si-a luat gentuta, si intorcand capul, mi-a zis:
-Multumesc pentru drum!
-Cu place...
-Pa!...spuse ea, inainte ca eu sa termin ce aveam de zis. Se indeparta fara ca macar sa se uite inapoi.
Nici macar nu am mai avut puterea sa-mi iau ramas bun. Simteam o durere cumplita. O uriasa ruina, recladita din improvizatii, din nou daramata...asta eram eu acum. Atat si nimic mai mult!
Dupa ce Fabiana, a iesit din campul vizual, am trantit usa masinii cu furie, si m-am dus in camera, unde mai aveam nitel sa sparg ceva...Dar nu am facut-o, neavand suficienta energie pentru asa ceva.
-A dracului viata...Unde e un pistol cand ai nevoie de el?
Nu a durat mult, si m-am sprijinit de birou, incepand a urla. Apoi, facand un pas catre dreapta, m-am lipit cu spatele de perete, lasandu-ma usor, sa cad pe podeaua rece, imbratisandu-mi capul greoi, cu mainile ce-mi tremurau de nervi.
Ce mai viata! Cu o mama moarta, dat spre adoptie, parinti adoptivi disparuti, neavand un loc de munca, tata natural si criminal, cu mistere si prefacatorii, descoperit abia la 26 de ani, lucruri ce coincid cu data mortii sotiei mele, un frate in spital, si inca o iubire ratata. Ratat...
Simteam nevoia sa vorbesc cu cineva, sa ma calmez spunandu-mi toate cate aveam pe suflet. Dar nu aveam cu cine...uitasem ca de la un timp, nu prea mai aveam prieteni apropiati. Toti se transformasera in cunostinte, lasandu-ma sa ajung, conform propriilor dorinte, un lup singuratic. O salbaticiune, ce-si cauta prada pe cont propriu, fara a resimti vreodata nevoia de colaborare sau alaturare. Eram jalnic.
Pentru a ma calma, alta solutie mai buna nu gasisem decat sticla de J&B, din frigider. Nu obisnuiam sa beau. Detestam bautura. Acea sticla a ramas acolo, fiind primita cadou, de la nu mai stiu cine, in ziua in care implinisem 26 de ani, adica pe 23 martie. Acum eram in mai. Si gasisem in sfarsit prilej pentru desfacerea acelei sticle. Renuntasem si la ideea de a folosi pahar. Doream doar sa dau pe gat acea licoare tare, poate inima ceda intr-un final...Inima inveninata de ideea de a-mi pune capat zilelor...

Headbanger's Ball [episode 19]

Pillar - Frontline

Seether - Remedy

Mudvayne - Forget To Remember

Spin de Trandafir [chapter 18]

[chapter 17]


-Cum adica alta poveste?
Ce oare dorea sa spuna cu „alta poveste”? Pe mine ma nedumerea complet... L-am asteptat insa, asa ca si-a continuat calm ce avea de zis.
-Vreau sa spun, ca este mai complicat decat crezi tu.
-Nu conteaza. Vreau sa stiu. Acum!
-Atunci poti desface plicul!
Stand un pic pe ganduri, am luat plicul ce mi l-a inmanat Stelian, adica tatal meu, si l-am desfacut cu grija, in asa fel incat sa nu se rupa...Spre surpriza mea, in interiorul sau nu se afla absolut nimic, inafara de o foaie alba, goala.
-Asta a fost tot? Ce fel de poveste mai e si asta? O foaie?
-Da, o foaie!
-Tu iti bati joc de mine?
-Nu fiule. Da-mi acum plicul...iti voi explica mai multe.
I-am dat plicul cu foaia goala din el, apoi a inlocuit continutul nesemnificativ cu un fel de biletel galbui, pe care se aflau niste litere marunte pe care, la prima vedere, nu le puteam descifra. Iar cum biletul, a fost scos dintr-un buzunar interior al sacoului sau, am devenit si mai curios...
-Ce-i cu acel biletel?
-Vei afla ce-i de facut, la momentul oportun...
M-am strambat putin, pentru ca acest raspuns nu-mi satisfacea deloc curiozitatea.
-Cum adica moment oportun?
-Nu il vei desface. Decat in acel moment.
-Care moment?
-Vei afla! Mai degraba, iti vei da seama...
Stelian, lipind la loc plicul mi l-a inmanat din nou.
-Poftim!
-Multumesc...
Nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce era vorba...Aflasem prea multe lucruri care mi se pareau incredibile. Momentul in care a fost „demarata aceasta actiune”, coincide intr-un mod ciudat cu momentul in care Elena murise. Si m-am ales si cu un bilet al carui rol in toate acestea nu-l stiam. In schimb am sa-l aflu, la momentul oportun. Nici momentul oportun nu-l stiam. Toate acestea imi sunau mie ca o ecuatie cu prea multe necunoscute. Si ca sa fiu sincer, nu ma prea pricepeam la matematica. Lucrurile luau o cu totul alta turnura, iar eu eram nepregatit pentru toate acestea si aruncat intr-o valtoare de evenimente ce se insirau rapid, mult prea rapid, ca eu sa le pot face fata.
-Esti bine, Mihai?
-Uhh, da...
-Ai ramas pe ganduri.
-Nu. Stai linistit. Sunt bine.
-Sa fie cum zici tu...

Nu a durat mult, iar eu si Fabiana eram din nou pe drum, ne duceam inapoi la Bucuresti, bineinteles dupa ce servisem masa la un restaurant in Brasov. Fabiana nu mai zicea absolut nimic, iar eu, fiind la volan, simteam nevoia sa rup tacerea ce ma apasa, ce ma chinuia. Doream sa-i spun totul, sa o fac sa inteleaga, dar nu stiam cum. Mai bine zis, nici eu nu prea intelegeam...

Headbanger's Ball [episode 18]

Five Finger Death Punch - White Knuckles

Lamb Of God - Remorse Is For The Dead

Winds Of Plague - Chest And Horns

Spin de Trandafir [chapter 17]

[chapter 16]


Dintr-o data, m-am oprit in loc, Fabiana fiind aproape sa ma loveasca din spate.
Inima-mi batea cu putere, sangele imi fierbea in vene. Ardeam. Desi ploua afara, simteam ca ma sufoc de caldura.
M-am intors in casa, direct catre batran. Dand cu pumnul in masa, pentru a evita sa nu-l lovesc, ma uit in ochii lui, vorbind pe un ton cat se poate de amenintator:
-Tu, esti cel care l-a ucis pe tata?
-Era tatal tau adoptiv, si da, eu l-am ucis!
Nu-mi venea sa cred, cat de calm putea sa fie acest om.
-Ce ma impedica pe mine acum, sa nu te ucid?
-Faptul ca vrei sa afli adevarul? Ce-ai zice daca a-i lua din nou loc, pentru a-ti da mai multe detalii...
Parca ma linistisem, desi nu stiam de ce. M-am asezat pe scaun, am luat o gura de cafea, si i-am facut semn batranului, ca poate continua, in timp ce Fabiana, fara sa mai zica nimic, s-a asezat si ea inapoi pe scaun.
-Eheiii...Eu sunt tatal vostru. Al tau si al lui Gabriel. Mama voastra, Eleonora, a murit, in urma nasterii lui Gabriel, datorita unor complicatii. Pe acea vreme, camatarii ma urmareau fiindca le datoram o suma uriasa de bani. La un an si jumatate dupa moartea mamei voastre, primul lucru pe care l-am facut, a fost sa va dau spre adoptie, pentru protectia voastra. Familia Alexandrescu, care v-a adoptat, parea de treaba la inceput. Pavel si Nicoleta se intelegeau foarte bine. Dar cu trecerea timpului, Pavel, s-a apucat de bautura, si va batea. Atat pe voi cat si pe sotia sa. Nicoleta desi dorea sa divorteze, era amenintata cu moartea, si nu putea face mare lucru. Aici am intervenit eu. Tineam prea mult la voi, chiar daca abia va stiam, ca sa va las pe mana acelui netrebnic. Am incercat sa discut cu Pavel, dar nu vroia sa inteleaga...asa ca...l-am impuscat. Incidentul petrecandu-se de dimineata , intr-un orasel precum Chiajna si cu nimeni prin preajma, am profitat de ocazie si am fugit. Din ce-am inteles din ziare, tu si cu Gabriel l-ati vazut mort, cand v-ati intors de la scoala, iar apoi mama voastra, dupa ce ati sunat-o sa vina de la serviciu. La ceva timp dupa incident, a disparut si ea...
-Imi aduc aminte...acum...ce de sange...
Sufletul mi-era rascolit, incercam sa nu plang, dar ochii tot mi se umezeau.
-Intre timp, eu am devenit un om destul de influent in lumea afacerilor.
-Da! Mama a disparut...nici macar un ramas bun, si nici un alt semn de viata.
-Imi pare rau, Mihai!
-Unde este toaleta?
Dupa ce mi-a aratat incotro, am mers intr-acolo, oarecum leganat. Ajungand in fata oglinzii, ma priveam si parca nu ma recunosteam. Parca vedeam un alt Mihai.
-Cine esti tu, de fapt?
Ma simteam un necunoscut in propria-mi piele. Sa-mi cunosc adevaratul tata, abia la 26 de ani? Sa-mi cunosc tot trecutul abia acum? Nu mai reuseam sa ma tin prea bine pe picioare. Am dat drumul la apa rece, si m-am spalat pe fata, in speranta ca-mi revin. M-am intors apoi, in camera unde se aflau Stelian si Fabiana, care-si povesteau niste nimicuri. Venind brusc, am intrerupt conversatia celor doi...
-Cand ne-am vazut astazi, m-ai intrebat care imi este numele de familie...Te-ai prefacut ca nu ma cunosti?
-Nu doream sa-ti spun asa, dintr-o data.
-Atunci in Bucuresti, de ce erai deghizat ca un cersetor?
-Am aflat ca te-ai mutat din Chiajna in Bucuresti. Eu, fiind de vreo 10 ani prin Brasov, am venit in capitala, ca sa te revad. Si trebuia sa ma deghizez, si sa ma conving ca tu erai acela. A ma deghiza mi s-a parut singura solutie viabila, fara a-ti trezi suspiciuni.
-Si plicul? Ai spus ca tocmai eu trebuia sa ti-l dau! Dupa ce l-am primit de la Gabriel...
-Cu Gabriel, m-am intalnit deja, acum vreo trei saptamani. L-am convins si pe el, ca si pe tine, ca sunt tatal vostru. I-am dat plicul, cu instructiuni clare. Peste trei saptamani, trebuia sa ia legatura cu tine, si sa-ti inmaneze plicul, cu scopul ca tu, sa apari la Brasov, la mine.
Ce? Acum trei saptamani? Atunci a murit Elena! Tot e ceva in neregula...Are vreo legatura cu moartea ei?
-Mihai? Ce-ai patit?
Aducandu-mi aminte ca fratele meu facuse accident:
-Dar a facut accident, din cauza asta!
-Accidentul, desigur nu a fost in planul meu, dar a fost intr-un fel un mod de a te convinge sa-ti faci aparitia aici. Trebuie sa recunosti, ca ma pricep la strategie.
-Gabriel putea sa moara in acel accident...
-Dar nu a facut-o...
Incercam sa uit acel moment, si mi-am adus aminte ca mai am o intrebare de pus...
-Iar plicul respectiv, ce contine?
-Aaa, asta e o alta poveste...

Spin de Trandafir [chapter 16]

[chapter 15]


Ceea ce vedeam nu puteam sa cred. Eram complet depasit de situatie. Simteam cum o durere de cap puternica, ma loveste asa din senin. Stelica pe care-l stiam eu, un cersetor, imbracat in haine murdare si cu un fes ridicol pe cap, acum statea in fata mea, impunator, imbracat la costum...Lumea pe care o stiam eu imi fugea de sub picioare, ceea ce ma enerva la culme, ma stresa.
-Tu...tu esti Stelica?
-Ma numesc Stelian Marcu! Dar, imi poti spune si Stelica. Doar ne cunoastem.
Simplitatea de care dadea dovada, ma lasa rece...Se prefacuse cersetor...iar acum e mare domn?
-Iar tu esti Mihai...si mai cum?
-Alexandrescu...Iar ea este Alexe Fabiana!
Fabiana, un pic surprinsa ca am prezentat-o si pe ea, a dat din cap, in semn de respect.
Ca raspuns, Stelian Marcu, i-a luat mana fina, sarutand-o, cu un gest cavaleresc.
-Incantat de cunostina, Fabiana!
-Incantata...raspunse ea cu stangacie.
M-am decis ca era in sfarsit timpul sa aflu ce se intampla, asa ca, luand plicul de jos, desi ud la colturi, i l-am aratat lui Stelian.
-Uite, acesta e plicul pe care trebuia sa ti-l inmaneze altcineva.
-Aaa, multumesc! Dar, nu trebuia sa mi-l inmaneze altcineva...
A luat plicul si il tinea la spate, cu grija.
-Cum adica?
-Tu erai cel care trebuia sa mi-l inmaneze de la bun inceput.
Nu mai intelegeam absolut nimic. Eram derutat complet, iar lumea parca se invartea cu mine, si cred ca eram gata sa cad, daca nu ar fi pus Stelian mana pe umarul meu, spunandu-mi:
-Haideti mai bine in casa, ca aceasta ploaie marunta e destul de enervanta. Luam loc, servim o cafea, discutam...
-Bine, multumim!
Acea enumerare, sa luam loc, sa servim o cafea, sa discutam, aveam impresia ca de fapt inseamna altceva, ca fiecare cuvant, avea un cu totul alt inteles. Imi faceam prea multe griji. Probabil totul era-n regula. Dar aceasta a fost doar impresie de moment. M-am inselat amarnic! Imediat dupa ce am fost serviti cu cafea, si a luat si Stelian loc, acesta a inceput, pe un ton sobru, dar calm.
-Mihai...Am ceva foarte important sa-ti spun, si nu stiu daca iti va conveni ce vei auzi.
-Spune-mi.
-Mihai....
-Da!?
-Eu sunt tatal tau!
In momentul acela, chiar nu stiam ce sa mai cred. E o gluma? O farsa? Stelica, tatal meu? Cine s-o mai creada si pe asta?
-Poftim? Nu are cum! Ma confunzi...
-Te asigur ca nu confund nimic!
-Tatal meu si al lui Gabriel, a murit cand aveam 13, respectiv 11 ani. Il tin minte foarte bine, pentru ca mai mereu ne batea, cand venea beat acasa.
Imi iesisem din fire. Nu puteam sa-l mai suport pe acest batran senil, cum imi spunea ca el era de fapt tatal meu...De fapt, nu mai eram sigur nici daca il cheama sau nu, Stelian. M-am ridicat de la masa, furios, dorind sa ies, si sa plec acasa.
Dupa ce s-a ridicat si Fabiana, am pus mana pe clanta, ca sa deschid, sa plecam, insa batranul a intervenit din nou:
-Sunt sigur, ca vrei sa auzi si continuarea povestii...
-Nu vreau sa mai aud nimic...
-Mihai...Acela de care mi-ai spus era tatal tau adoptiv. Eu l-am ucis!

Headbanger's Ball [episode 17]

Stone Sour - Through Glass

Manafest - Impossible

Killswitch Engage - My Curse

Spin de Trandafir [chapter 15]

[chapter 14]


Drumul catre Brasov a fost unul destul de placut, presarat ici-colo cu glumele si intrebarile aparent nevinovate ale Fabianei, majoritatea referitoare la sufragerie si la ceea ce ascundeam acolo.
Nu avea de unde sti ca sufrageria imi trezea miliarde de amintiri dureroase, amintiri ale unei iubiri apuse prematur, atat de tragic, de neasteptat, in lumina rosiatica a lunii.
Trecuse doar o jumatate de ora de cand porniseram la drum, iar Fabiana era nerabdatoare sa viziteze Brasovul, caruia amandoi ii calcam pragul pentru prima data. Avea in ochi aceeasi bucurie pura si nevinovata pe care Elena obisnuia s-o amplifice in sufletul meu cu fiecare raset cristalin, cu fiecare cuvant care-si facea loc printre buzele-i de un roz trandafiriu si cu fiecare atingere pe care mi-o daruiau mainile ei reci, ca faurite din marmura.
Mai tot drumul m-am cufundat intr-o tacere neagra, conservand speranta ca Fabiana se va satura sa ma mai intrebe ce ascund in sufragerie, speranta ce s-a sfaramat in bucati mici de regret si amintiri sfasietoare, cand, satula de liniste, m-a intrebat:
-Ai de gand sa-mi spui ce ascunzi?
-Nu ascund nimic!
-In sufragerie!?!
-Ahhh, sufrageria! Pai…
-Las-o balta! Imi dau seama ca nu imi vei spune, prin urmare renunt.
Renunta? Ce usurare! Ma asteptam ca intregul drum sa ma bombardeze cu intrebari la care eram incapabil sa-i raspund.
Simteam ca o mint, motiv pentru care ma dispretuiam. Ma asemuiam cu o fantana secata ce a daruit apa-i, de o prospetime rarisima, unei singure persoane.
Asa ii daruisem eu Elenei tot ceea ce simteam: goliciune atunci cand era prea departe sa-i pot vorbi sau sa o pot iubi si o fericire deplina atunci cand imi marturisea cat de mult ma iubeste.
Odata cu moartea ei am pierdut totul, m-am pierdut pe mine, odata cu visele ce le pastram pentru amandoi. Gandurile mele din fluturi multicolori s-au metamorfozat in pasari necrofage, ahtiate dupa fericire.
M-am regasit partial in incercarea mea jalnica de a o descoperi pe Fabiana, faptura care a izbutit sa-mi smulga masca de intristare de pe chip si sa ma conduca intr-un preludiu al fericirii, tragandu-ma practic la suprafata, din adancul in care ma tot cufundam.
Mirosul maldarelor de flori de pe mormantul Elenei continua sa ma dezguste, florile parandu-mi patate de ultima ei clipa de viata, dominata de un tipat melodios, ce parca nu se mai termina...
-La ce te gandesti?
Intreba Fabiana, stupefiata fiind de faptul ca n-am rostit decat cateva cuvinte seci pe toata durata calatoriei.
-La nimic.
Iar o minteam. Dar cum i-as putea spune ca ma gandeam inca la Elena, cea care n-a picurat decat suferinta in abisul nesfarsit al inimii mele si mi-a captivat emotiile in privirea-i profunda? Si asta poate pentru totdeauna…
Dupa inca o jumatate de ora inchinata si ea tacerii am ajuns în Brasov. Prima, si singura de altfel, care ne-a intampinat a fost o ploaie cu stropi mari si reci, datorita careia miscarea-mi mecanica de oprire a masinii a fost cat pe ce sa aiba cel mai tragic sfarsit posibil.
Am gasit adresa mentionata pe plic fara prea mare dificultate. Odata ajunsi acolo, Fabiana nu inceta sa mai laude maiestria cu care fusese construita cladirea ce trona în fata noastra, iar eu nu puteam scapa de sentimentul ca trebuie sa plec cat mai repede cu putinta. Simteam un fior rece pe sira spinarii...
Destinatarul intarzia sa apara, Fabiana gasindu-si o cu totul alta ocupatie, mirosind trandafirii, singurii care impodobeau cladirea pustie.
In sfarsit a aparut si cel pe care il asteptam... Era la fel de inalt ca si mine, dar mult mai slab si mai batran. Am vrut sa scot plicul pe care uitasem unde l-am pus, şi, exact in momentul cand l-am gasit si l-am scos la iveala, mi-am incrucisat privirea cu cea a interlocutorului meu, plicul alunecand din mana-mi amortita si tremuranda.
Pulsul mi se accelerase alarmant. Imi era teribil de greu sa realizez cum de Stelica, cersetorul, era cel care statea in fata mea, imbracat fiind intr-un costum elegant, gri, purtand la mana un Rolex poate mai scump decat masina mea…
-Bine ai venit, Mihai! Te asteptam…
-Ma asteptai? Dar ce…?!?

Spin de Trandafir [chapter 14]

[chapter 13]

Dupa o discutie linistita, Fabiana a lansat bomba, care a distrus orice fel de liniste.
-Auzi, ce ascunzi tu in sufragerie?
Ma pusese intr-o incurcatura teribila, iar sincer sa fiu, ultima picatura de cafea, am sorbit-o cu un imens nod in gat. Nu stiam cum ar trebui sa ma eschivez...
-Pai...nu e cine stie! De fapt nu ascund nimic...
-Ba da! Aseara ai spus ca nu am ce sa vad acolo, dar mi-am dat seama ca ascunzi ceva!
-Ce as putea sa ascund?
-Nu stiu inca ce, dar e ceva...Vreun fel de biblioteca sau vreo colectie uriasa de CD-uri cu trupe din anii '80?
-Aaahh, nu...ce?
-Colectie de DVD-uri cu filme care au facut istorie?
-Stai...nu, nu...
-Stiu, o colectie de filme deocheate!
-Ce? Nu! Cum sa am o colectie cu...offf. Nu am colectii!
-Inteleg...Dar tot e ceva ce ascunzi!
-Fabiana...ai prea multa imaginatie...
-Atunci spune-mi!
Norocul meu a fost ca exact in acea clipa, telefonul meu a inceput sa sune.
Era Gabriel. Am raspuns rapid, ca sa evit sa dau un raspuns concret cu privire la suspiciunile Fabianei!
-Alo!
-Salut Mihai. Te-am sunat ca sa-ti aduc aminte de plic. Te-am deranjat?
-Nu, nu, absolut deloc!
-Ok! Atunci, drum bun! Sa duci plicul unde trebuie e important pentru mine!
-Da, o sa fiu acolo! Nu-ti face griji!
-Multumesc inca odata!
-Pentru putin! Am inchis, m-am uitat nitel la telefon, si apoi la Fabiana care deja ma privea intr-un mod cat se poate de dubios, de parca as fi vorbit cu vreo alta femeie. De aceea nu m-am putut abtine sa nu intreb...
-Ce?
-Inca ai un raspuns de dat...
-Dar...e o poveste lunga!
-Am timp!
Spre surprinderea mea, ei tot de acel raspuns ii ardea. Dar m-am folosit de faptul ca am fost apelat de fratele meu, cum ca trebuie sa ajung in Brasov, sa duc un plic la cineva anume! Prin urmare nu aveam timp sa-i spun toata povestea! Am rugat-o frumos, sa amanam discutia! A acceptat propunerea cu usurinta, asa ca am inceput sa ma pregatesc de plecare...
-Vin si eu? ma intrebase ea dintr-o data!
-Mmm...da. Poti veni!

Spin de Trandafir [chapter 13]

[chapter 12]
*Cer iertare pentru faptul ca nu am postat weekend-ul anterior. Ma revansez acum, postand doua capitole*

Ma trezesc cu mare dificultate, de-abia deschizandu-mi ochii, simtindu-ma extrem de ametit. Doream sa mai dorm. Sa mai petrec cateva minute in patul pufos si calduros. Asa ca ma asez inapoi in pat, intorcandu-ma, si aproape ca am dat nas in nas cu Fabiana, care inca dormea ca un ingeras, avand un zambet inocent afisat pe fata. Mi-am amintit atunci, ce se petrecuse noaptea anterioara. Adica nimic. Am ramas uitandu-ma la ea...Nu-mi puteam lua ochii de la ea. Simteam pentru ea, ceva inedit...
Tot stand asa, privindu-i chipul, mi-am amintit ca trebuie sa ajung in Brasov. Nu aveam niciun chef de asa ceva...Mi-era efectiv lene sa ma misc din acel pat, de langa Fabiana, sa plec pana la Brasov, ca sa fac pe postasul. Doream sa mai stau langa ea. Apoi m-am gandit ca am sa aman acea calatorie, pentru orele dupa amiezii.
Dupa ce au mai trecut cateva minute, Fabiana a miscat usor din picioare si din maini, trezindu-se cu ochii catre mine.
-Mmmm, 'neata!
-'Neata! am raspuns putin surprins de simplitatea cu care m-a salutat.
-Ce faci?
-Te priveam! Erai tare draguta!
Fabiana, din nou, cu aceeasi simplitate, s-a apropiat de buzele mele, sarutandu-le rapid.
-Ei bine...
Ea, ca sa nu zic nimic, iar m-a sarutat rapid si de mai multe ori, ca sa ma tina ocupat si sa nu mai pot vorbi. Interesanta tactica.
Uitasem complet ce vroiam sa mai zic... Fabiana, se ridicase apoi brusc din pat, intreband daca am pe undeva cafea...
Ma ridic si eu buimacit de sarutari, raspunzandu-i mai greu decat de obicei:
-Langa cutiile de cereale...in al doilea sertar din dreapta!
Ajungand in bucatarie, am observat ca s-a descurcat de minune, gasind cafeaua, punand apa la fiert, si asezand cestile strategic pe masuta din centru.
-Bun, ma duc pana la baie...
M-am spalat pe fata, ca sa ma trezesc, si intorcandu-ma in bucatarie, tocmai se turna cafeaua in cesti, din care se raspandea o aroma deosebita.
-Nu mancam ceva mai intai? am intrebat eu, simtindu-mi stomacul gol...
-Mie nu mi-e foame...
-Pai...
-Vad ca ai un sandwich maker, vrei sa-ti fac cateva sandwich-uri?
-Nu ar fi o idee rea.
Stateam si ma uitam la ea, si-mi dadeam seama ca era o persoana deosebita. Viata mea ravasita avea nevoie de cineva ca ea, ca sa ma puna la punct, ca sa spun asa.
Dupa ce am mancat doua sandwhich-uri, am servit cafeaua alaturi de Fabiana, purtand in acelasi timp, o conversatie cat se poate de placuta si amuzanta totodata.

Spin de Trandafir [chapter 12]

[chapter 11]


Eram complet controlat de catre forta bulversanta a Fabianei. Dragostea ei ma coplesea intru totul, iar eu nu eram in stare sa raspund acestor gesturi...
Pentru un moment, s-a departat, tinandu-si mana pe umarul meu care tremura de emotii.
-Nu ma agreezi, asa-i?
Aceasta intrebare picase dintr-o data, ca o bomba, lasandu-ma pentru cateva momente fara reactie.
-Ai de gand sa raspunzi?
Revenindu-mi in simtiri, am incercat sa raspund...
-Da...Pai, nu e vorba de agreabil sau nu...
-Atunci despre ce e vorba? Simt ca nu-ti place.
-Ba da! Imi place...Te plac...Dar...
-Dar?
-Dar ma simt vinovat...ma simt...intr-un fel...in care nu pot sa-mi explic.
-Asta inseamna ca nu-mi poti da un raspuns!
Nu aveam nici cea mai mica idee cum sa-mi formulez ideile, gandurile imi zburau de colo colo, fara incetare, ceea ce ma scotea din minti.
-Esti persoana care mi-a umplut golul din suflet...
Am ramas amandoi muti pentru o clipa.
-Fabiana...
Mi-am luat inima in dinti, si am zis pana la urma cele doua cuvinte...
-Te iubesc!
O liniste grea se asternuse. Dar Fabiana, dandu-si frau liber sentimentelor ce o cruprinsera, m-a imbratisat cu caldura, pret de cateva secunde bune, in care nu am avut altceva de facut decat s-o imbratisez si eu la randul meu. Dupa ce a dat drumul stransorii, s-a uitat nitel in pamant, apoi a ridicat privirea catre mine...
-Si eu te iubesc!
Momentul ce tocmai se desfasurase in fata ochilor mei, se numara categoric printre cele mai frumoase din viata mea, datorita amalgamului de sentimente, multitudinii de ganduri ce-mi strabateau mintea si numarul de batai de inima, ce m-au facut sa simt cu adevarat ca traiesc. Pentru prima oara de foarte mult timp...

Trecuse ceva vreme, cat noi am stat la una din acele mese. Hotarasem de comun acord sa plecam acasa.
-Auzi, eu nu stiu unde stai tu...
Din nou, o replica venita din cer a Fabianei, parca menita sa ma dezechilibreze din nou.
-Vrei sa vezi unde stau?
-Desigur! Tu ai fost la mine.
-Atunci fie!
-Abia ma plimbi si cu masina!
Incepuse sa chicoteasca.
-Dar daca ajung la tine, nu o sa mai plec decat maine dimineata. Ca e prea tarziu pentru mine...
Din nou o bomba. Fata asta chiar sa pricepea la replici de acest gen.
Ajungand la umilul meu domiciliu, i-am prezentat majoritatea camerelor, bineinteles cu exceptia sufrageriei. Pana si ea banuia ca e ceva suspect acolo, pentru ca se uitase un pic ciudat inspre usa cu pricina...
Norocul meu a fost insa, ca nici eu, nici ea nu a mai indraznit sa faca diferite gesturi asemanatoare celor care au avut loc data trecuta, la ea in apartament, pentru faptul ca ne marturisisem dragostea sincera. Asa se face ca dupa ce a servit un pahar de suc de portocale s-a pregatit de somn, iar eu m-am alaturat ei, urandu-i noapte buna, stingand lumina, si inchizandu-mi pleoapele obosite.