Spin de Trandafir [chapter 38]

-Calmeaza-te...nu poti face nimic!
-Daca scap de aici...
-N-ai s-o faci...spuse Fabiana. Chipul ei devenise acum atat de demonic. Cum de nu mi-am dat seama pana acum? Cum? Am trait cu ea, si nici macar o secunda nu am banuit ca poate sa-mi faca asa ceva...
-Singurul motiv pentru care am ales sa fiu cu tine, era pentru ca pur si simplu, nu mai puteam sa stau sa privesc ca un simplu spectator. Am fost un simplu spectator cat am urmarit-o pe Elena. De aceea s-a si sinucis! Ce sa-i fac daca era slaba de inger?
-Din cauza ta! Te omor!
-Dupa acel episod, am decis sa ma implic, sa fiu sigura ca totul merge cum trebuie. Telefoanele primite in care tu auzeai un vajait, erau ale mele. Apoi te-am sedus, si deja totul a fost mai usor. Esti mult prea credul.
Ma uitam la ea cu o ura nemascata...Cine stie de ce eram in stare daca ma eliberam...
-Cum poti sa ai atat de multa incredere intr-o persoana pe care ai avut-o in noaptea in care ai cunoscut-o? Intreba ea, mirandu-se chiar...
M-a jucat pe degete atat de bine iar eu am fost complet orb. Nu am fost in stare sa vad nimic. Desi erau atat de multe semne care-mi spunea ca e ceva in neregula: corbul, trandafirul alb, modul ei stangaci de a se comporta cand a fost fata in fata cu tatal meu, felul in care s-a comportat cand a murit Gabriel, n-am luat vreunul in seama...Cat de orb am fost!
-N-am avut de-a face cu moartea tatalui tau. El a facut pur si simplu atac de cord. Din momentul acela,am stiut ca nu mai pot astepta. Pierdeai banii. Ti i-ar fi luat baietii aia. Trebuia sa fac intr-un fel sa pun mana mai repede pe bani. Faptul ca l-am ucis pe Gabriel, a inlesnit intamplarea de azi...
Eram cuprins de ura, de regrete si de tot felul de sentimente, unele contradictorii, altele pe care nici nu le puteam intelege. Inima imi batea sa-mi sara din piept, si totusi, m-am calmat un pic, am lasat capul in jos, inchizand ochii, pentru ca lacrimam, si i-am zis Fabianei:
-Esti cea mai josnica persoana pe care am cunoscut-o...
-Pai, se vede ca nu stii nimic despre tatal tau...
Cuvintele ei deja nu prea ma mai atingeau. Singurul lucru la care ma gandeam, era cum sa scap din aceasta situatie, si ce sa-i fac Fabianei...
De aceea totul era mult prea complicat pentru mine. Pentru ca am fost implicat intr-o chestie ce ma depasea. Nu aveam si nu trebuia sa am acces intr-o astfel de lume, a crimelor, a banilor si intereselor uriase. De fiecare data, cand s-a mai ivit ceva, am fost acolo, m-am implicat, am vrut practic cu fiecare pas pe care il faceam, sa ajung aici. Iar acum imi doresc sa scap, indiferent cum...
Sau poate ca asta imi era pedeapsa pentru toate greselile mele? Cum am putut sa fiu atat de orb? Elena era speriata si mai rece fata de mine si apoi s-a sinucis, pentru ca era urmarita de Fabiana. Stelian luase legatura cu mine, sub forma acelui cersetor pentru a vedea daca eu sunt cel ales sa-i fiu urmas in organizatia aceea. Pe Fabiana am intalnit-o pentru ca nu mai era Elena. L-am intalnit pe Stelian, afland ca e tatal meu, pentru ca plicul care i-a fost dat lui Gabriel a ajuns la mine. Neavand de ales, tata mi-a dat mie codul fara sa stie interesele Fabianei. Tata a murit de la prea multa cafea, inlesnind ceea ce trebuia sa se intample. Gabriel a fost ucis, fiindca Fabianei nu-i mai era necesar decat sa ma faca pe mine sa inteleg ca trebuie sa merg de urgenta in Brasov. Toti trandafirii imi aratau practic inamicul, pentru ca Fabiana se zgariase intr-un trandafir alb, doar unul fiind si in curtea tatalui meu. Am descoperit codul, pentru ca Fabiana sa ia totul. Fiecare intrebare a mea, din ultima vreme, a avut ca raspuns pe Fabiana...Corbul existentei mele.
In timp ce am gandit toate acestea, aproape in agonie, Fabiana stransese intr-un sac toti banii si a luat si cardul despre care imi spusese. A avut timp sa rupa si un trandafir rosu din curte, ale carui frunze inca mai aveau cateva picaturi de roua pe ele.
-Esti corbul existentei mele...am zis eu aproape alunecand in nefiinta, fiind prea ametit de toate gandurile ce ma tulburau.
Apoi, si-a scos o seringa din gentuta ei minuscula.
-Vezi seringa? E plina de clorura de potasiu. E doar pentru tine, Mihai.
S-a dus in spatele meu, si mi-a lasat trandafirul in mainile-mi care erau prea strans legate, apoi s-a intors in fata mea, pregatind seringa si a inceput sa-mi mangaie parul, iar eu ma zbateam, nesuferindu-i atingerea rece ca de mort. Pana cand, a infipt cu putere mana stanga in parul meu, dandu-mi capul usor pe spate pentru a-mi expune gatul, pentru a ma injecta...Mi-a aratat inca odata seringa, din care mai tasnea usor cate o picatura...
-Ultime cuvinte?
Dupa o clipa de pauza, in care eu respiram din ce in ce mai greu, am zis aceleasi cuvinte pe care Elena mi le lasase notate pe biletul final...
-Imi pare rau, Elena...
-Adio Mihai....
Am simtit apoi, cum mana ei a dat drumul parului, iar eu am lasat usor capul in jos. Orice gand imi pierise din minte...Am lasat trandafirul sa cada la pamant, frunzele si petalele-i tremurande in urma impactului, lepadandu-se de cateva picaturi de roua...Nu imi mai era teama, asa ca am inchis ochii...