Deschizand ochii si gura, am inhalat cu putere si cu aviditate cat de mult aer am putut, revenind parca, la viata, dintr-o coma profunda, timp in care am avut un flash-back cu aproape intreaga mea viata... Apoi am inceput sa rasuflu greu, sacadat, resimtind ceva vascos ce se prelingea din spatele capului meu, iar picaturile ce se auzeau lovind cimentul, m-au facut sa realizez ca acela nu era altceva decat sangele meu. Stiam eu ca am resimtit o lovitura. Ceva sau cineva ma lovise puternic...Am incercat iar sa-mi deschid ochii, dar vederea mea imi era incetosata. Nu vedeam mare lucru, si cu disperare doream sa aflu ce ma lovise: Au picat neoanele? S-au intors recuperatorii de datorii? Gabriel a inviat din morti pentru a-si revendica partea sa de avere? Stelian nu murise, ci de fapt se ascunsese? Elena care venise sa ma pedepseasca in sfarsit pentru crima comisa, crima de o inlocui? Eram complet tulburat si disperat. Am incercat sa ma misc, dar nu am reusit. Am constatat ca sunt legat de un scaun...Cine ma legase? Cu siguranta, cineva care m-a urmarit indelung...Incetul cu incetul, vederea mea incepea parca sa distinga anumite lucruri. Unul dintre ele, foarte socant de altfel, era seiful inca deschis si gramada de bani, bine aranjati, intr-insul. Nimeni nu-i luase. Apoi, am auzit pasi...
-Cine-i acolo?
Am stat si am ascultat pasii ce se auzeau din spatele meu. Apoi vad o silueta feminina cunoscuta. Ai ei erau pasii. Ramasesem inmarmurit si complet lipsit de cea mai mica idee despre ce se petrece...
-Tu?
-Da, eu.
-Cum? Tu m-ai lovit?
-Da, zise ea aratandu-mi o teava de otel.
Nu puteam sa inteleg nimic, iar capul ma durea ingrozitor; am inceput sa urlu...din strafundul sufletului meu, care incepea sa simta un profund dezgust si o teama de moarte...
-Ce se intampla??? Fabianaaaaa!!!
-E foarte simplu, Mihai, spuse ea chicotind. Te-am urmarit de foarte mult timp...Inca de cand erai casatorit cu Elena. Noi doua, am fost colege la facultate. Eu insa, am devenit cu totul altceva decat ce-mi propusesem...Imi convine asa insa.
-Cum adica m-ai urmarit? Erai cu...mine! Mi-ai zis ca ma iubesti!
-Ah da. Am mintit. Si am uitat sa-ti mentionez cand ne-am cunoscut ca fac parte dintr-o asociatie ce se ocupa de crima organizata pe plan mondial...
-Ce?
-Stelian Marcu, a facut si el parte din aceasta nebunie. Atat ca s-a retras cand a inteles ca e prea batran. De ce crezi ca a reusit sa il omoare atat de usor pe tatal tau adoptiv? Si el a uitat sa mentioneze asta, nu?
-Dar cum? Nu a reactionat diferit cand v-am facut cunostinta...Tata, un criminal?
-Asta pentru ca lucram pe diferite departamente. Nu aveam de unde sa ne stim. Eu eram noua, el se retragea. Asa am aflat de el. Apoi, am primit misiunea...
-Ce misiune? Sa ma omori?
-Cam asa ceva. Dar iti voi lua si banii. Vezi tu, in interior se afla o suma uriasa de bani, si un card care are atasat niste informatii utile. Cardul respectiv e ca un fel de card de membru sa zicem. Ori cu acel card si cu banii, oricine se poate impune in organizatie. Dar, tu nu esti acel gen de om... Esti slab si patetic. Seiful trebuia deschis de Gabriel. De aceea, Stelian, i-a dat plicul lui. Fratele tau insa, a inteles ca unul dintre voi poate sa-l duca la Brasov, asa ca ti l-a dat tie, el avand un accident stupid. Si, oricum, o parte dintre noi, nu-l dorea nici pe el, asa ca a trebuit sa-l eliminam.
-Ce? L-ati ucis pe Gabriel?
-Mai exact, eu l-am ucis. Atunci cand am plecat de la tine...m-am dus la el, si i-am injectat clorura de potasiu. Ceva ce nu poate fi depistat de medici.
-Mi-ai ucis unicul frate...Aaaaa!!!
Pur si simplu, turbam pe acel scaun. Dadeam din maini si din picioare incontrolabil dar mai mult ma oboseam. Daca as fi avut forta necesara as fi rupt acele sfori...Vederea mi se intuneca din nou, imi pierdeam mintile. Ura din mine, mocnea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu