Made in China

Nu frigul e acela care răpune o persoană, sistematic și constant, ci răceala. O răceala impersonală care se naște și crește până când ajunge de dimensiunea vrejului de fasole pe care s-a cățărat Jack din poveste. O răceală care nu are nimic în comun cu simptomele unei boli guvernate de climă, dar care e specifică sufletului și se tratează greu sau deloc. Odiseea lipsită de finalul fericit își îneacă amarul pe fundul cernelii la cârma căreia, pana trasează soarta unor litere dansânde care își freacă nerăbdarea pe fundalul unor ritmuri aberante. Se cred romantice acele ritmuri, nu-i așa? La fel de idilice ca începutul oricărei povești care pare promițătoare, dar sfârșește prin a amăgi și a răni...
Unele lucruri nu sunt făcute să dureze. Altele sunt menite să își lipsească imperfecțiunile și să-și înrobească esența.
Există relații Made in China și unele eterne...

Zbârlișor Nu-Și-Nu

Acum mai mult de zece ani, obișnuiam să citesc o poveste cu și despre iepuri, împletindu-mi degetele cu filele istorisirii unui iepuraș neascultător care nu făcea nimic folositor. Se numea Zbârlișor-Nu-Și-Nu. Simbolic, nu-i așa?

Ceea ce mi-a atras atenția făcându-mă să revin iar și iar la această poveste e asemănarea personajului cu o anumită categorie de persoane existentă și în prezent. 

Ați cunoscut vreodată persoane handicapate social ? Persoane care nu pot avea grijă de ele însele pentru că nu sunt responsabile, deși ar putea fi, însă nu vor? Le poți vedea în fiecare zi...E bărbatul-bucătar arogant care a lucrat peste mări și țări de-a lungul existenței și încă e întreținut de mama-soacră, bătrână și bolnavă care îi gătește mereu lui, fiului ei care nu e capabil decât să pălăvrăgească nemăsurat și fiicei ei, respectiv soția mereu copilă a idiotului cu care am început povestea. Sau e femeia văduvă care a preferat să-și lase fiica la cârmă după moartea soțului ei deși aceasta era minoră încă, aceeași femeie care în momentul în care fiica și-a făcut o viață la distanță fizică de ea, începe o relație de venerație cu dobitocul satului. Se îndobitocește și ea și e mândră de fiecare prostie pe care o face, prostie care crește în numărătoare...

Hm, am menționat oare că bărbatul-idiot e același care încearcă din răsputeri să controleze viața fiului  lui și soției acestuia? 

Ei bine, până acum s-a achitat de minune de responsabilitate, stricând două concedii...

Mă întreb dacă povestea se va sfârși cu despărțirea celor doi din pricina părinților sau dacă vor putea să trăiască cumva...

Totuși, cred că finalul poveștii se apropie...

O arcă...

Mă simt asemenea unui răsărit care își pierde magia odată cu ivirea razelor puternice, substituit și mărginit de universul care își cască originea în direcția mea, încercând să-mi anexeze dorințele la ale sale, o frunză bătută de vântul care își poartă prea multe povești cu aromă de muștar rânced peste amurgul existenței mele efemere, un fluture care își trăiește viața și moartea în aceeași zi, sperând să zboare dincolo de orizont...Sunt o simplă arcă, fără a cunoaște legenda lui Noe în memoria afectivă, marcată de memoria colectivă, căutând să colecționez momente speciale și bombardată fiind de...o suită de migrene care se întrepătrund. Sunt o sirenă care vrea să atingă liniștea simfoniei care se regăsește la fundul oceanului, înfrântă de curenții sălbatici...


Aș evada, de aș ști unde și cum...