Acum mai mult de zece ani, obișnuiam să citesc o poveste cu și despre iepuri, împletindu-mi degetele cu filele istorisirii unui iepuraș neascultător care nu făcea nimic folositor. Se numea Zbârlișor-Nu-Și-Nu. Simbolic, nu-i așa?
Ceea ce mi-a atras atenția făcându-mă să revin iar și iar la această poveste e asemănarea personajului cu o anumită categorie de persoane existentă și în prezent.
Ați cunoscut vreodată persoane handicapate social ? Persoane care nu pot avea grijă de ele însele pentru că nu sunt responsabile, deși ar putea fi, însă nu vor? Le poți vedea în fiecare zi...E bărbatul-bucătar arogant care a lucrat peste mări și țări de-a lungul existenței și încă e întreținut de mama-soacră, bătrână și bolnavă care îi gătește mereu lui, fiului ei care nu e capabil decât să pălăvrăgească nemăsurat și fiicei ei, respectiv soția mereu copilă a idiotului cu care am început povestea. Sau e femeia văduvă care a preferat să-și lase fiica la cârmă după moartea soțului ei deși aceasta era minoră încă, aceeași femeie care în momentul în care fiica și-a făcut o viață la distanță fizică de ea, începe o relație de venerație cu dobitocul satului. Se îndobitocește și ea și e mândră de fiecare prostie pe care o face, prostie care crește în numărătoare...
Hm, am menționat oare că bărbatul-idiot e același care încearcă din răsputeri să controleze viața fiului lui și soției acestuia?
Ei bine, până acum s-a achitat de minune de responsabilitate, stricând două concedii...
Mă întreb dacă povestea se va sfârși cu despărțirea celor doi din pricina părinților sau dacă vor putea să trăiască cumva...
Totuși, cred că finalul poveștii se apropie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu