luni, 10 iulie 2017

Made in China

Nu frigul e acela care răpune o persoană, sistematic și constant, ci răceala. O răceala impersonală care se naște și crește până când ajunge de dimensiunea vrejului de fasole pe care s-a cățărat Jack din poveste. O răceală care nu are nimic în comun cu simptomele unei boli guvernate de climă, dar care e specifică sufletului și se tratează greu sau deloc. Odiseea lipsită de finalul fericit își îneacă amarul pe fundul cernelii la cârma căreia, pana trasează soarta unor litere dansânde care își freacă nerăbdarea pe fundalul unor ritmuri aberante. Se cred romantice acele ritmuri, nu-i așa? La fel de idilice ca începutul oricărei povești care pare promițătoare, dar sfârșește prin a amăgi și a răni...
Unele lucruri nu sunt făcute să dureze. Altele sunt menite să își lipsească imperfecțiunile și să-și înrobească esența.
Există relații Made in China și unele eterne...

miercuri, 5 iulie 2017

Zbârlișor Nu-Și-Nu




Acum mai mult de zece ani, obișnuiam să citesc o poveste cu și despre iepuri, împletindu-mi degetele cu filele istorisirii unui iepuraș neascultător care nu făcea nimic folositor. Se numea Zbârlișor-Nu-Și-Nu. Simbolic, nu-i așa?
Ceea ce mi-a atras atenția făcându-mă să revin iar și iar la această poveste e asemănarea personajului cu o anumită categorie de persoane existentă și în prezent. 
Ați cunoscut vreodată persoane handicapate social ? Persoane care nu pot avea grijă de ele însele pentru că nu sunt responsabile, deși ar putea fi, însă nu vor? Le poți vedea în fiecare zi...E bărbatul-bucătar arogant care a lucrat peste mări și țări de-a lungul existenței și încă e întreținut de mama-soacră, bătrână și bolnavă care îi gătește mereu lui, fiului ei care nu e capabil decât să pălăvrăgească nemăsurat și fiicei ei, respectiv soția mereu copilă a idiotului cu care am început povestea. Sau e femeia văduvă care a preferat să-și lase fiica la cârmă după moartea soțului ei deși aceasta era minoră încă, aceeași femeie care în momentul în care fiica și-a făcut o viață la distanță fizică de ea, începe o relație de venerație cu dobitocul satului. Se îndobitocește și ea și e mândră de fiecare prostie pe care o face, prostie care crește în numărătoare...
Hm, am menționat oare că bărbatul-idiot e același care încearcă din răsputeri să controleze viața fiului  lui și soției acestuia? 
Ei bine, până acum s-a achitat de minune de responsabilitate, stricând două concedii...
Mă întreb dacă povestea se va sfârși cu despărțirea celor doi din pricina părinților sau dacă vor putea să trăiască cumva...
Totuși, cred că finalul poveștii se apropie...



marți, 4 iulie 2017

O arcă...



Mă simt asemenea unui răsărit care își pierde magia odată cu ivirea razelor puternice, substituit și mărginit de universul care își cască originea în direcția mea, încercând să-mi anexeze dorințele la ale sale, o frunză bătută de vântul care își poartă prea multe povești cu aromă de muștar rânced peste amurgul existenței mele efemere, un fluture care își trăiește viața și moartea în aceeași zi, sperând să zboare dincolo de orizont...Sunt o simplă arcă, fără a cunoaște legenda lui Noe în memoria afectivă, marcată de memoria colectivă, căutând să colecționez momente speciale și bombardată fiind de...o suită de migrene care se întrepătrund. Sunt o sirenă care vrea să atingă liniștea simfoniei care se regăsește la fundul oceanului, înfrântă de curenții sălbatici...


Aș evada, de aș ști unde și cum...

miercuri, 7 iunie 2017

O trilogie magică


Am avut parte de o surpriză fabuloasă în ziua în care m-am apucat de citit trilogia unei autoare americane, Deborah Harkness. Profesoară de istorie și romancieră, autoarea m-a cucerit iremediabil cu seria de cărți intitulată All Souls, un titlu sugestiv dacă ne raportăm la făpturile magice care dau viață cărților: vrăjitoare, vampiri, demoni și mai ales încrucișarea dintre aceste specii.

Romanele poartă cu mândrie nume speciale care ne călăuzesc într-o călătorie magică presărată de episoade narative delicios de captivante în care istoria medievală se împletește cu literatura, regalitatea și tradiția reprezentată prin magie străveche, superstiții și ființe de basm ca dragonii.


Cartea pierdută a vrăjitoarelor e incipitul acestui basm modern în care prințesa e o tânără vrăjitoare aparent netalentată, neajutorată care se ascunde sub vălul de mătase al istoriei pe care o predă (Diana Bishop e un alter-ego al romancierei) iar prințul e un vampir atins de o boală incontrolabilă care îi subjugă speranțele către fericire și care ascunde mii de taine (Matthew Clairmont).  Acest prim volum al seriei istorisește povestea de dragoste interzisă dintre cei doi care se țese în camerele unei biblioteci în care tânăra găsește un străvechi pamplisest (Ashmole 782) vrăjit pe care vor să pună mâna toate făpturile magice. Repulsia eroinei față de magie și primejdia în care se găsește îl atrag pe vampir și îl fac să se îndrăgostească iremediabil de fata stângage care preferă să facă yoga ori să alerge, să se plimbe cu barca și să își ascunde puterile magice.









Când Diana devine ținta mai multor ființe supranaturale care vor să o constrângă să le dea manuscrisul, Matthew decide să o aducă la casa mamei lui din Franța pentru a o ajuta. Dar mama lui Matthew este un vampir cu păreri critice și cu o personalitate acidă care urăște vrăjitoarele. Drumul iubirii lor este pavat cu multe obstacole, dar cumva încrederea Dianei în Matt zdrobește fiecare barieră.






Al doilea volum , Școala Nopții farmecă prin posibilitățile călătoriei în timp și prin descrierea Angliei elisabetane. Totodată, Praga și Paris reprezintă alte puncte de atracție inedite pentru cititorii fermecați, dar mai ales personalitățile istorice și literare care își fac apariția în această parte a poveștii. Christopher Marlowe și regina Elisabeth I sunt imortalizați prin felul în care au fost creionați în istorisire. Diana descoperă că e călătoare în timp și primește o educație magică magnifică în Londra secolulului al XVI-lea.  Își reîntâlnește tatăl (și el era un călător în timp) și își cunoaște socrul, pe Philippe Clairmont. Dacă reușește să-l cucerească pe Matthew în adevăratul sens al cuvântului și să înțeleagă puterea ei de țesătoare sau să își dreseze dragonul lăuntric sunt alte elemente pe care orice cititor trebuie să le descopere singur. Limbajul epocii și comicul de situație precum și momentele de suspans sunt foarte bine legate în spațiu și timp.
Ultimul volum al acestui basm romanesc este intitulat Cartea Vieții și realizează trecerea de la epoca elisabethană la cea contemporană, aducând preocupările și problemele din primul volum într-o intersecție narativă spectaculoasă spre a oferi un deznodământ la fel de fantastic. Diana și Matthew au de străbătut un lung drum spre fericire dar se pare că au ajuns către finele acestuia. Conflictele lăuntrice și cele magice sunt o normalitate iar capitolele presărate cu notițe care prevestesc zodiacul unor anumite perioade ale anului zugrăvesc cu nonșalanță fiecare eveniment epic la care lectorii vor fi martori.
M-am îndrăgostit de aceste cărți în mod ireparabil, de chipul sub care pictau ele expresii în limbile latină și occitană, de construcția personajelor și mai ales, de irealismul promovat care mi-a fermecat fiecare clipă petrecută citindu-le. Prima carte m-a fermecat cel mai tare deși au fost o mulțime de surprize care m-au așteptat și în al doilea volum. Singurul lucru care m-a supărat puțin a fost felul brusc în care s-a terminat povestea. Mă așteptam la cel puțin un epilog profund cu privire la familia Dianei câțiva ani mai târziu...
Totuși,  mi-a plăcut foarte tare principala idee de la care s-a pornit întreaga poveste: un manuscris tăinuit de secole, vrăjit care unește toate ființele supranaturale și nu numai. Temele și motivele literare precum identitatea, toleranța, cunoașterea, supraviețuirea, magia , furia sângelui , familia sunt elemente care ar trebui să ne servească și nouă în propria noastră poveste de viață, un anumit model.
Narațiunea care a început și a terminat cu un narator subiectiv (Diana) a primit și câteva elemente de obiectivitate prin naratorul omniscient care relata totul la persoana a treia, cel puțin la nivel fragmentar.
Recomand această trilogie tuturor celor care poartă în suflet magia copilăriei și nu se tem de provocarea marilor file! Lectură plăcută!

vineri, 2 iunie 2017

Cum să călătorești în timp și să rămâi în viață-Culorile Dragostei, o trilogie de vis


 Vă plac călătoriile în timp?
 Dar voi lor?
 Și ele nouă!

Acestea ar fi fost vorbele maestrului-păpușar de cuvinte care a fascinat și continuă să marcheze copilării nenumărate, unicul, irepetibilul, inegalabilul...Ion Creangă!
Da, știu, vă gândeați că urma să trâmbițez numele lui "Floriiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiin" Călinescu! Dar nu sunt fană și nici nu scriu o cronică despre emisiunile difuzate în anii '90 la PRO TV.

Subiectul cronicii e unul cât se poate de ficțional și de aceea am fost cât se poate de atrasă de trilogia a cărei tematică urmează să o dezvolt. Scriitoarea germană, Kerstin Gier, a realizat o poveste delicioasă în trei cărți minunate, care a avut ingredientele succesului- istorisirea pendulează între secolul nostru și trecut, ajungând până la epoca lui Shakespeare, care, între noi fie vorba, are o apariție micro-episodică, se dezvoltă în iureșul comicului de situație și de limbaj, evidențiază mituri și superstiții de mult uitate (așa-zisa nemurire a Contelui de Saint Germain, mitul pietrei filosofale, fantome, gargui și puteri speciale) și parcurge sentimentele umane complexe precum invidia din sânul unei mari familii, relații de prietenie, fiorii primei iubiri ș.a.m.d. 

Titlurile semnificative ale trilogiei Culorile Dragostei sunt mărturii ale indicilor pe care autorul le țese spre a ilustra mobilul care dă naștere fiecărui volum.

Primul dintre ele este Roșu de Rubin și se concentrează asupra eroinei, Gwendolyn Shepherd, aparent o adolescentă obișnuită care face parte dintr-o familie nobilă, dar trăsnită a secolului nostru. Membrii familiei ei ascund o mulțime de secrete printre care și faptul că de-a lungul generațiilor a existat o persoană care a moștenit gena călătorului în timp. Deși toată lumea o pregătește pe snoaba ei verișoară, Charlotte, se dovedește că Gwendolyn e cea care a moștenit gena, spre disperarea tuturor. Astfel, tânăra e nevoită să călătorească în timp împreună cu Gideon de Villiers, moștenitorul genei călătorului dintr-o altă familie respectabilă. Momentele surprinse în roman sunt comice, mai ales că fata nu a primit o educație corespunzătoare , spre deosebire de verișoara ei invidioasă. Deși Ordinul Lojei Gardienilor ar trebui să le asigure adolescenților călătorii în timp cu ajutorul cronografului (aparatul care controlează călătorii în timp) care să nu le pună viețile tinere în primejdie, cei doi sfârșesc prin a fi față în față cu moartea de câteva ori. Mai mult, Gwendolyn descoperă că există și o misiune de îndeplinit-aceea de a recolta sângele tuturor celor douăsprezece călători în timp (care au trăit în secole diferite, desigur) pentru a creea piatra filosofală, antidot pentru toate bolile lumii, după cum susține Contele de Saint Germain , lider malefic al Organizației care a trăit în secolul al XVIII-lea. Primul cronograf fusese furat de verișoara ei și de o rudă îndepărtată a lui Gideon, stârnind controverse multiple.


Al doilea volum, Albastru de Safir , urmărește evenimentele care succed antipatia pe care cei doi adolescenți o resimt unul față de celălalt, sentiment care se transformă pe nesimțite în iubire, precum și dezvoltarea puterilor speciale ale fetei care poate vedea fantome și purta conversații cu acestea. Dincolo de tonul sobru al tainelor care îi înconjoară pe cei doi călători în timp, o mulțime de momente amuzante iau naștere începând cu apariția lui Xemerius, fantoma unui demon-gargui, asemănător celor care ne delectau privirile în animația Cocoșatul de la Notre-Dame în copilărie. Simpaticul pet al fetei este deosebit de curios, curajos și inteligent, conferind o pată de culoare specială romanului. Profețiile sângeroase ale Gardienilor precum și încercările Alianței Florentine de a-i anihila pe călătorii în timp trezesc prea multe întrebări fără a genera răspunsuri, răspunsuri necesare pentru siguranța celor doi.





Romanele subiective conferă o stare pozitivă de destindere, de amuzament, dar și de intrigă, în funcție de episoadele narative, dar reușesc să ne absoarbă preocupările lumești, cel puțin, preț de câteva ceasuri, în vreme ce povestea delicios de bine portretizată ne cucerește iremediabil și definitiv. Deși sunt trei romane, ele pot fi citite cu rapiditate și ușurință, întrucât povestea e redactată asemenea unei confesiuni subiective, promovând un limbaj contemporan, comic, condimentat cu pasaje extrase din cronici ale Gardienilor spre a conferi autenticitate poveștii.
Cele trei filme care au portretizat întreaga poveste au fost create total neinspirat, respectând mult prea puțin cărțile autoarei, singurele elemente frumos conturat fiind date de caracterul personajelor.
Recomand aceste cărți oricui vrea să evadeze din cotidian și să se piardă în lumea fascinantă a magiei literaturii!



joi, 25 mai 2017

Mincinoșii sau Un Grup de Pierde-Vară

Romanul Mincinoșii scris de E. Lockhart e tangibil la nivel emoțional, deși pare un alt roman banal, cu și despre adolescenți, cel puțin, la prima vedere. Este un volum subiectiv, redactat pe un ton confidențial, uneori sarcastic, alteori pueril, pendulând între adolescență, copilărie si pragul de maturizare pe care eroina se străduiește să îl treacă.
Se citește extraordinar de ușor, grație oceanului de dialoguri contemporane, limbajului
dulce-amărui și a intrigii care provoacă intelectual cititorul.
Incipitul e simplu, ironic și mai ales, mincinos:

„Bine-aţi venit la minunata familie Sinclair.
N-avem niciun criminal.
N-avem niciun dependent.
N-avem niciun ratat.
Familia Sinclair e compusă din indivizi atletici, înalţi şi frumoşi. Suntem democraţi, cu avere, din tată în fiu.
Nu contează dacă unul dintre noi e îndrăgostit până la disperare, absolut până la disperare.
Atât de îndrăgostit încât trebuie luate măsuri la fel de disperate.
Nimeni n-are nevoie de nimeni.
Nimeni nu greşeşte vreodată.
Trăim, cel puţin pe durata verii, pe o insulă privată, în apropiere de linia de coastă din Massachusetts.
Poate că asta este tot ce trebuie să ştiţi."







 Povestea se concentrează pe amintirile unei adolescente care face parte, aparent, dintr-o familie perfectă, care trăiește într-o lume perfectă. Suferind un accident grav, tânăra nu își amintește tragedia care i-a lovit familia, deșteptând conștiința din ultimii membrii rămași în așa-zisul Olimp. Intriga se declanșează cu atât mai pronunțat cu cât nimeni nu îi dezvăluie mai mult de câteva frânturi din cele întâmplate în aceea vară dramatică.
Minciunile repetate, conștiinta problematică și subtila tematică a fantomelor trecutului sunt laitmotive care se suprapun în fiecare episod narativ.
Nimic nu este ceea ce pare. Ambiția și impulsivitatea distrug totul în jurul universului perfect.

Cadence Sinclair Eastman, eroina cărții, se găsește la răspântia dintre dreptate și armonie pe care încearcă să o insufle mamei sale și surorile ei, care purtau un conflict deschis pe tema moștenirii la scurt timp de la moartea mamei lor. Alături de grupul verilor ei +Gat, nepot al iubitului mătușii ei, care devine prima ei iubire, Cadence se străduiește să rezolve dilema familiei. Grupul Mincinoșilor apare constant în volum, oferind indicii cu privire la faptele trecutului care continuă să agonizeze o eroină a cărei memorie o înșală în fiecare zi. Mințită de proprii prieteni, de mamă, precum și de verii mai mici, Cadence se străduiește să recompună piesele de puzzle ale propriului trecut pentru a afla care e crâncenul secret care a condus la armonizarea familiei câțiva ani după accident, dar care i-a produs amnezie parțială.

Adevăratul deznodământ se dovedește mai șocant și mai tulburător decât părea posibil. Tainele care își dezleagă misterele pot cauza mai mult rău decât bine, împletindu-și surpriza cu o aprigă furtună emoțională.
Cartea merită citită, ba chiar, pe nerăsuflate, pentru că ascunde o poveste în spatele căreia se ascunde un mesaj revelator pe care oricine ar trebui să-l înțeleagă.
Carpe Diem!






vineri, 12 mai 2017

Cum să fii...un Andrei veritabil (Ghid Profesionist pentru Andrei Profesioniști)-Pamflet

În prezent sunt publicate lucrări cu titluri din ce în ce mai trăznite, în special ghiduri menite să-i învețe pe tăntălăi și gogomani de toate vârstele cum să respire oxigen, cum să urle sau cum să facă pipi. Exemplele pot continua. O grămadă de așa-zise cărți sunt cumpărate și citite de consumatorii de telenovele ieftine (da, din păcate, nu se află pe cale de dispariție, idioții! Nu, nu îi deplâng pe dinozauri, dar măcar ei nu batjocoreau cu atâta talent și dăruire întreaga creație!)

De la artisticele volume Cum să fii de-a dreptul uluitoare (și lipsită de creier, dar mândră de aceasta, aș putea adăuga), Jurnalul unui Adam (un fel de pseudo-telenovelă), Cum să scapi de îngrijorare pentru totdeauna, la Cum să te faci dorită de toți bărbații nu e decât un pas mărunt către stupiditate absolută, în traducere, îndobitocire voluntară și inconștientă, marcată prin moda ucigașă de intelect, căci, aceste cărți împreună cu Mr Facebook reușesc să transforme în Frumoase Adormite o mulțime de fete (nu neapărat frumoase).

De la aceeași idee și din pur amuzament, am hotărât să fac un ghid amuzant care descrie ce înseamnă să fie un Andrei adevărat (Pseudo-Andreii de pretutindeni nu fac obiectul acestui studiu...pamfletar).

Să modelăm, cu penelul, cele mai însemnate trăsături de caracter și nu numai:

1. Un Andrei adevărat nu se trezește niciodată la ora perfectă. Fie își lasă gărgăunii din cap să converseze între ei și să-l trezească înainte să pornească marșul alarmei, fie se trezește prea târziu ca să treacă prin deliciul întinderii musculare pe care o prezintă la trezire, fiecare sedentar care se respectă.

2. Un Andrei reușește întotdeauna să își creeze nervi, chiar și în absența oamenilor enervanți. Fie îl incomodează razele soarelui care îl fac să strănute brusc, fie norii atât de colorați încât îl fac să spere că va fi martorul unei furtuni care nu mai apare, fie se plânge în sinea lui că suferă de sute de boli despre care a citit. Dacă nu se aplică niciunul din cazurile menționate, mai mult ca sigur, se va enerva când va asculta la un post de radio o piesă obsedantă care se repetă la fiecare jumătate de ceas.

3.Un Andrei adevărat are memoria selectivă. Este zadarnic să fie interogat într-o secție de poliție ce a făcut între Dumnezeu-știe ce ore, într-o zi oarecare, din simplul motiv că nu va reține o asemenea informație. Totuși, își va aminti adresa celui mai bun local la care a mâncat în luna de miere chiar și câțiva ani mai târziu.

4.Un Andrei nu este impresionat de lucrurile la care are acces, oricât de moderne sau fabuloase ar fi. Un Andrei veritabil se va lăsa fascinat de obiecte care par la prima vedere, puțin impresionante, dar la care nu poate ajunge în cel mai obișnuit mod. Sau pe care nu le poate purta din felurite cauze.

5. Un Andrei nu pierde timpul niciodată (doar dacă lucrează!) El se antrenează în cele mai captivante activități care îl transformă într-un autre. Fie devine un personaj în jocuri virtuale, fie devine altul prin artă de orice fel. Cameleonic în mod natural, Andrei-ul e capabil să-și schimbe locul în care își petrece timpul liber cu zâmbetul pe buze, în căutare de noi aventuri.

6.Un Andrei real e acela care uită să bea sau să mănânce în timp ce își desfășoară activitățile favorite (indiferent de natura lor). Își amintește, ulterior, când tobele din stomac sunt bătute de creaturile gotice care s-au ascuns acolo în vreme ce el privea visător un fulger promițător.

7. Numai un adevărat Andrei ar putea intra în depresie în momentul în care e nevoit să intre în bucătărie. Stingherit și derutat, suferă de teama de a nu-și tăia degetele în timp ce toacă o legumă oarecare (pentru el toate sunt legume oarecare, denumirea legumelor și reținerea acestor nume reprezentând o activitate complet inutilă pentru orice Andrei respectabil).

8. Orice Andrei relaxat se va panica în momentul în care primește apeluri telefonice în timpul liber. Își va frământa degetele, trosnindu-le, va număra muștele imaginare de pe pereți și va trage de timp, sperând ca soneria telefonului să înceteze înainte ca el să apuce (din păcate) să răspundă.

9.Acel Andrei care are treburi oficiale de rezolvat se va stresa dincolo de propriile limite cu speranța că lucrurile se vor rezolva de la sine. Va mieuna, va face dansul ploii și va nota cele mai inspirate blesteme cu scopul rezolvării tribale de probleme. Dacă reușește sau nu, doar el o poate spune.

10. Adevăratul Andrei trăiește în cele mai fascinante lumi (imaginare) și se împiedică de obiectele lumii reale (de pildă, o ușă, un prag, o clanță...).


Acestea sunt cele mai importante reguli de aur pe care orice Andrei respectabil trebuie să le respecte în acest secol. Mult succes!