Mă simt asemenea unui răsărit care își pierde magia odată cu ivirea razelor puternice, substituit și mărginit de universul care își cască originea în direcția mea, încercând să-mi anexeze dorințele la ale sale, o frunză bătută de vântul care își poartă prea multe povești cu aromă de muștar rânced peste amurgul existenței mele efemere, un fluture care își trăiește viața și moartea în aceeași zi, sperând să zboare dincolo de orizont...Sunt o simplă arcă, fără a cunoaște legenda lui Noe în memoria afectivă, marcată de memoria colectivă, căutând să colecționez momente speciale și bombardată fiind de...o suită de migrene care se întrepătrund. Sunt o sirenă care vrea să atingă liniștea simfoniei care se regăsește la fundul oceanului, înfrântă de curenții sălbatici...
Aș evada, de aș ști unde și cum...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu