Imi amintesc ca dupa ceea ce s-a intamplat imi era frica sa mai intru in sufragerie. Aveam oroare de acea camera, pentru ca acolo imi pierdusem iubirea...Sa intru acolo, ar fi insemnat sa ma las mereu posedat de crunta agonie si de durerea tipatoare ce salasuise in mine in acel moment. Puteam ceda psihic oricand, asa ca am preferat sa-mi dau demisia pentru un timp si sa ies cat mai des sa ma plimb...
Intr-una din seri, mergeam fara vreo tinta catre mausoleu in timp ce cateva ganduri cu Elena imi invadasera complet mintea. Pana cand am fost oprit de un cersetor ce ma rugase sa-i dau 3 lei, pomenindu-mi si de Dumnezeu. Eu, nemaiavand credinta, m-am luat de bietul om, fara motiv, desi am sfarsit prin a-i da cei 3 lei ceruti si aflandu-i numele...Stelica.
Ajungand la mausoleu, si petrecand acolo o noapte, am fost pus fata in fata cu un corb ce staruia, parca ma astepta sa mor ca sa se infrupte din trupul meu si asa vlaguit...Apoi primisem telefoane suspecte, la care daca raspundeam nu auzeam decat un vajait. Si fara avertisment, trecand prin fata bisericii, aud acele sunete infernale ale clopotelor, reusind sa ma trezesc din acel cosmar. A fost cosmarul vietii mele cred. Atat de real. Si tot ce s-a intamplat in acel cosmar, s-a intamplat apoi si in realitate. M-am trezit insa pentru a intra intr-o realitate asemenea cosmarului meu pentru ca am primit acele telefoane suspecte ce ma nelinisteau. Ziua aceea a fost si prima in care m-am zgariat intr-un spin de trandafir, si cea in care l-am intalnit pe Stelica din vis, in realitate si am vazut si corbul inspaimantator, dar infatisat pe hanoracul unei brunete, Fabiana...Dupa doar doua saptamani inlocuisem parul blond, ochii albastri, buzele fine si inocenta Elenei cu parul brunet, ochi negri, buze mai mari si apetisante si senzualitatea nebuna a Fabianei...Am avut ulterior diferite cosmaruri legate de pierderea si inlocuirea Elenei, ceea ce m-a determinat sa fiu scarbit de propria persoana.
Am aflat ulterior, ca o tulburare nu era de ajuns, pentru ca am primit un telefon de la fratele meu, care avusese accident, o veste care picase ca un trasnet si am pornit imediat sa-l vad, la un spital in Giurgiu. Dupa o noapte petrecuta in spital, Gabriel imi daduse un plic, pe care trebuia sa-l duc la Brasov, mintind in legatura cu o firma de detergenti si solutii...
La Brasov, am si suferit cred cea mai mare deziluzie a vietii mele. Eu trebuia sa dau acel plic lui Stelica, adica Stelian Marcu, care nu era un cersetor oarecare, era un mare om de afaceri si pe deasupra, era si tatal meu natural. Si el era, si cel care l-a ucis pe tatal meu adoptiv. In acele momente, ma stiam pierdut. Totul se petrecea mult prea repede iar eu, parca stateam pe loc, nefiind in stare sa ma misc. Colac peste pupaza, imi inmanase si un biletel cu ajutorul caruia, trebuia sa dezleg eu nu stiu ce mister din capul tatalui meu, care se va dovedi a fi al vietii mele.
Misterul se limpezise un pic cand am inceput sa fiu vizitat de indivizi care doreau sa recupereze datoria tatalui meu, una uriasa desigur. Afland apoi, ca tata a murit, am desfacut acel bilet pe care mi l-a lasat si pe care nu scria altceva decat „spin de trandafir”. Apoi am avut o halucinatie, vazand in umbra Fabianei niste aripi ca de corb...ce mi-au ridicat niste semne de intrebare. Dar eram prea ocupat cu altceva...
Zile intregi am incercat sa dezleg acel mister al biletelului iar in momentul crucial cand am hotarat ca nu pot rezolva nimic decat daca ma reintorc in Brasov, am fost sunat de un medic legist ca sa-mi zica de Gabriel, care decedase...Nu eram destul de chinuit sufleteste ca s-a mai si adaugat o tragedie. Pana si fratele mi-a fost luat de crunta soarta. Nu mai aveam pe nimeni aproape, decat pe Fabiana.
Ajungand intr-un final la Brasov, trecand prin chinul de a auzi clopote de biserica si prin spaima de a face un accident, am descoperit multitudinea de trandafiri din curtea tatalui meu, ceea ce mi-a dat de gandit. Am facut o corelatie cu trandafirii si tot ce mi se intamplase mie in ultima perioada, si totul se lega. Viata mea a fost parca influentata de ei. Si astfel, in acel „spin de trandafir” din bilet, am descoperit cifrul ce deschidea seiful...Dar pana sa vad ce e interiorul seifului, s-a lasat intunericul care de fiecare data parea ca vrea sa-mi devoreze sufletul neajutorat. O bezna mormantala...
Si totusi, ceva in mine, vrea sa tipe, sa iasa afara cu toata forta...e ceva ce nu se da batut...Am impresia ca prea multe suflete se bazeaza pe mine acum... Elena, Gabriel, Stelian...As putea sa ma intorc, vreau sa ma intorc, nu vreau sa mor. Nu aici, nu acum...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu