Spin de Trandafir [chapter 25]

[chapter 24]


Era enervant. Ma stresa faptul ca de vreo 3 zile, imi statea gandul la un singur lucru si acela era biletul lasat de tatal meu raposat...acel „spin de trandafir” agasant...
Ca si cum asta nu ar fi fost destul pentru sarmanul de mine, ieri Fabiana a zis ca trebuie sa plece sa rezolve niste probleme de familie, si promitandu-mi ca se va intoarce peste vreo 2 zile. Nu acest lucru ma nelinistea. Ci un fapt total bizar. Cand plecase Fabiana, in jur de ora 21.00, eu ma uitam in urma ei de la fereastra, iar din cauza felinarelor de pe marginea trotuarelor, pentru o fractiune de secunda, am vazut umbra ei, cu niste imense aripi de corb in spate...Poate a fost doar un fel de halucinatie cauzata de griji si probleme. Dar totul pare ciudat. Mi-a adus aminte de acel hanorac al ei, cu mesajul acela sinistru: „Beware of the Raven”. Fiori.
Iar prin aventurile mele mentale...mi-am dat seama ca solutia cea mai buna este sa plec din nou la Brasov. Acolo unde am primit acel bilet, adica acasa la Stelian Marcu. Acum, singura grija era sa se intoarca Fabiana. Nu intelegeam de ce trebuia sa vina si ea. Simteam ca trebuie sa fie si ea prezenta, poate va dezlega acel mister.
Nu trece insa mult si aud un ciocanit, care parca ma smulsese din transa. Eram parca hipnotizat, iar mintea imi era scufundata intr-o ceata densa ce nu-mi permitea sa rationez normal.
M-am indreptat catre usa, am deschis un pic nervos, si in fata mea stateau cele doua gorile de zilele trecute, si anume Sergiu Vasilescu si Marian Teodor.
-Da?
Iar unul din ei a deschis gura pentru a raspunde, presupun ca era Sergiu Vasilescu...
-Suntem...
-Stiu prea bine cine sunteti!
-Atunci stiti ca am venit...
-Stiu.
O clipa de liniste mormantala, iar apoi am reluat...
-Ati venit insa degeaba.
-Nu prea cred ca intelegeti domnule Alexandrescu Mihai...
-Ba da, inteleg.
-Ba nu. Nu intelegeti ca daca nu platiti, vom continua cu procedura de executare silita, pentru a recupera...
-Am auzit destul...
Ma plictisisem deja de ei, desi era a doua oara cand ii vedeam. Imi devenisera antipatici.
-O sa mai trecem pe la dumneavoastra...
-Va astept!
Raspunsesem intr-un mod ironic si foarte rautacios, pentru ca eu nu-i asteptam absolut deloc. Speram chiar sa nu mai treaca pe la mine.
In timp ce ei se indepartau, eu am inchis usa, si incercam sa ma gandesc din nou la misterul cu „spin de trandafir’’.