Spin de Trandafir [chapter 23]

[chapter 22]


Fabiana facuse anumite conexiuni, dar parca nu ar fi dorit sa-mi spuna la ce se gandea. Sau dorea sa ma faca sa inteleg prin alte metode, intuitive. Intotdeauna ma enervam daca cineva incerca astfel de metode cu mine.
-Cu ce?
Am stat un pic pe ganduri, apoi mi-am dat seama, parca lovit, la ce se refera ea.
-Ah. Te gandesti la sufrageria cu secrete? Am intrebat eu aratand din degete semnul specific ghilimelor.
-Exact. Cel putin la asta ma gandeam eu.
-Nu stiu ce legatura ar putea avea...
Ma gandeam daca ar trebui sa-i spun sau nu. Aceasta framantare ma scotea din minti, ma facea uneori sa-mi trec mainile prin par, tragand de el, aproape sa-l rup. M-am asezat prin urmare pe marginea patului, langa ea, hotarat fiind sa-i spun ce se ascunde dincolo de acea usa a sufrageriei. Eram gata sa dezvalui totul, pentru ca aveam nevoie sa spun asta cuiva. Sa scap de povara acelui secret...ce ma tortura...constant...
Dupa gestul meu, ce indica faptul ca sunt gata sa-i spun, Fabiana dintr-o data devenise mult mai atenta, privindu-ma cu ardoare, ca pe un maestru ce are de impartasit niste taine proaspetilor sai ucenici. Privirea ei, ma incanta si amuza. Parca mai detensiona putin atmosfera greoaie din jur.
-Stiu ca vrei sa...
-Da, vreau! Imi raspunse ea, fara sa mai astepte sa-mi termin ceea ce aveam de zis.
-Bine...
Deja parca totul se oprise, odata cu inima mea, care incetase sa mai bata pentru cateva clipe, timp in care mintea rememora totul, cu fiecare detaliu...
-Totul s-a intamplat acum o luna...Intr-o vineri dupa amiaza. Eu ma intorceam de la slujba...da...ironic, aveam o slujba. Am demisionat ulterior. Destul de bucuros ca venea finele de saptamana. Stiam ca Elena trebuia sa fie acasa, am strigat-o, nu raspundea, am cautat-o, n-o gaseam. Pana cand am ajuns in fata usii sufrageriei aceleia. Am intrat, fiind ultima camera pe care n-o verificasem. Privirea mea a ramas blocata asupra...
-Asupra...? Fabiana ma mangaia pe spate, intr-un fel aparte, ca sa ma faca sa vorbesc. Probabil a vazut ca ochii mei, deja erau inlacrimati...
-Asupra ei...moarta...atarnata de lustra...strangulata cu o cravata de-a mea...deasupra mesei!
In acel moment Fabiana incetase miscarea ei automata de a ma mangaia, fiind probabil socata...Nu o privisem insa, nu i-am vazut expresia fetei, privirea imi ramase fixata in gol.
-Imaginea aceea! Dumnezeule, in momentul respectiv mi se blocase respiratia. Imi venea sa urlu din toti rarunchii, dar nu mai aveam glas, imi venea sa iau, sa sparg ceva, dar am cazut de pe picioare...In acel moment, murisem. Nu aveam nici o reactie, pur si simplu stateam, uitandu-ma la ea... Prin capul meu, treceau mii de momente cu ea, incercam parca s-o mentin in viata, prin amintiri. Si totusi, era spanzurata in fata mea...
Lacrimile deja se scurgeau pe obrajii mei, schimonositi de durere sufleteasca. Dupa o scurta pauza am reluat insa...povestirea.
-Tot ce s-a intamplat dupa aceea a fost derizoriu, cu exceptia biletului de adio pe care l-am gasit, sub masuta deasupra caruia era ea. Doamne, prin ce-am trecut...O iubeam din tot sufletul meu. Atunci am realizat ca o iubeam cu atat mai mult. Si totusi, intreaga mea iubire...n-a adus-o inapoi...