Spin de Trandafir [chapter 24]

[chapter 23]


-Imi pare rau sa aud asta. Si ca te-am facut sa suferi...
In tonul vocii ei, puteai gasi regret...adanc regret. Nu sunt sigur insa, ce regreta ea mai exact...
-Nu e vina ta.
-Totusi...biletul de adio...
-Nu e relevant. Fapta a fost consumata.
-Inteleg.
-Nu a fost nimic de capul biletului. Scria doar un „Imi pare rau” si semnatura ei in coada acelei scuze...
Intre timp, ma oprisem si eu din plans. Trecuse furtuna din sufletul meu daca ii pot spune astfel. Ma calmasem. Dar Fabiana nu mi-a dat clipa de liniste de care aveam nevoie...
-Stii de ce te-am intrebat de bilet?
-Ai crezut ca exista vreo legatura intre cele doua bilete...nu-i asa?
-Da...
Intuisem bine ce avea ea de gand...Desi prin asta, ea spera mai degraba sa-mi readuca macar putin zambetul pe fata. Am ramas insa la fel de posomorat si grav, de parca acum, mai mult ca niciodata, trebuia sa fiu serios, trebuia sa stiu exact ce decizii voi lua. Insa, eu eram complet ametit, de la atatea ganduri. Intr-un fel parca simteam ca omisesem ceva, ca dincolo de perdeaua aparentei se mai ascunde un mic amanunt ce prima oara nu l-am putut vedea...
-Ar fi mai bine sa te odihnesti...Nu arati prea bine.
-Stiu...De asta mi-era teama...
Saraca fata, in ce incurcaturi o tarasem si pe ea...De cand am cunoscut-o, a fost alaturi de mine in atatea momente cruciale...
-Pot sa te intreb ceva?
-Normal...raspunse ea, fara ezitare.
-Nu ti-a trecut macar odata prin cap, ca mai bine nu ma cunosteai?
-Nu.
-Te deranjeaza faptul ca situatia mea te afecteaza si pe tine?
-Nu situatia conteaza. Ci tu.
Apoi m-a sarutat usor pe buze...marcand parca finalul acelei conversatii un pic cam ciudate. Dar eu parca mai aveam cateva cuvinte de spus. Ma rodeau si nu puteam sa le mai tin ascunse fata de ea...
-Stii, esti persoana care m-a pus pe picioare...
Ramanand putin uimita, m-a intrebat:
-Cum adica?
-Pai, inainte sa te cunosc, eram daramat psihic. Nu era bun de nimic. Mergeam pe strada, incotro ma indreptau picioarele si fara sa vad oamenii din jurul meu. Plus ca mi se intamplau numai lucruri ciudate si aveam cosmaruri...
-Ce fel de lucruri ciudate?
Curiozitatea o impingea sa puna tot felul de intrebari ce ma puneau in incurcatura.
-Aveam tot felul de vedenii cu corbi, o vedeam pe Elena, primeam apeluri dubioase. Sa nu mai mentionez ca l-am intalnit pe tata, deghizat in cersetor...intai in vis, si abia apoi in realitate. De fapt...nici nu stiu ce a fost real si ce nu...
-Imi pare rau sa aud asta...
Si fara vreun avertisment, m-a imbratisat cu toata dragostea ei, iar eu am raspuns imbratisarii ei...