Spin de Trandafir [chapter 16]

[chapter 15]


Ceea ce vedeam nu puteam sa cred. Eram complet depasit de situatie. Simteam cum o durere de cap puternica, ma loveste asa din senin. Stelica pe care-l stiam eu, un cersetor, imbracat in haine murdare si cu un fes ridicol pe cap, acum statea in fata mea, impunator, imbracat la costum...Lumea pe care o stiam eu imi fugea de sub picioare, ceea ce ma enerva la culme, ma stresa.
-Tu...tu esti Stelica?
-Ma numesc Stelian Marcu! Dar, imi poti spune si Stelica. Doar ne cunoastem.
Simplitatea de care dadea dovada, ma lasa rece...Se prefacuse cersetor...iar acum e mare domn?
-Iar tu esti Mihai...si mai cum?
-Alexandrescu...Iar ea este Alexe Fabiana!
Fabiana, un pic surprinsa ca am prezentat-o si pe ea, a dat din cap, in semn de respect.
Ca raspuns, Stelian Marcu, i-a luat mana fina, sarutand-o, cu un gest cavaleresc.
-Incantat de cunostina, Fabiana!
-Incantata...raspunse ea cu stangacie.
M-am decis ca era in sfarsit timpul sa aflu ce se intampla, asa ca, luand plicul de jos, desi ud la colturi, i l-am aratat lui Stelian.
-Uite, acesta e plicul pe care trebuia sa ti-l inmaneze altcineva.
-Aaa, multumesc! Dar, nu trebuia sa mi-l inmaneze altcineva...
A luat plicul si il tinea la spate, cu grija.
-Cum adica?
-Tu erai cel care trebuia sa mi-l inmaneze de la bun inceput.
Nu mai intelegeam absolut nimic. Eram derutat complet, iar lumea parca se invartea cu mine, si cred ca eram gata sa cad, daca nu ar fi pus Stelian mana pe umarul meu, spunandu-mi:
-Haideti mai bine in casa, ca aceasta ploaie marunta e destul de enervanta. Luam loc, servim o cafea, discutam...
-Bine, multumim!
Acea enumerare, sa luam loc, sa servim o cafea, sa discutam, aveam impresia ca de fapt inseamna altceva, ca fiecare cuvant, avea un cu totul alt inteles. Imi faceam prea multe griji. Probabil totul era-n regula. Dar aceasta a fost doar impresie de moment. M-am inselat amarnic! Imediat dupa ce am fost serviti cu cafea, si a luat si Stelian loc, acesta a inceput, pe un ton sobru, dar calm.
-Mihai...Am ceva foarte important sa-ti spun, si nu stiu daca iti va conveni ce vei auzi.
-Spune-mi.
-Mihai....
-Da!?
-Eu sunt tatal tau!
In momentul acela, chiar nu stiam ce sa mai cred. E o gluma? O farsa? Stelica, tatal meu? Cine s-o mai creada si pe asta?
-Poftim? Nu are cum! Ma confunzi...
-Te asigur ca nu confund nimic!
-Tatal meu si al lui Gabriel, a murit cand aveam 13, respectiv 11 ani. Il tin minte foarte bine, pentru ca mai mereu ne batea, cand venea beat acasa.
Imi iesisem din fire. Nu puteam sa-l mai suport pe acest batran senil, cum imi spunea ca el era de fapt tatal meu...De fapt, nu mai eram sigur nici daca il cheama sau nu, Stelian. M-am ridicat de la masa, furios, dorind sa ies, si sa plec acasa.
Dupa ce s-a ridicat si Fabiana, am pus mana pe clanta, ca sa deschid, sa plecam, insa batranul a intervenit din nou:
-Sunt sigur, ca vrei sa auzi si continuarea povestii...
-Nu vreau sa mai aud nimic...
-Mihai...Acela de care mi-ai spus era tatal tau adoptiv. Eu l-am ucis!