[chapter 11]
Eram complet controlat de catre forta bulversanta a Fabianei. Dragostea ei ma coplesea intru totul, iar eu nu eram in stare sa raspund acestor gesturi...
Pentru un moment, s-a departat, tinandu-si mana pe umarul meu care tremura de emotii.
-Nu ma agreezi, asa-i?
Aceasta intrebare picase dintr-o data, ca o bomba, lasandu-ma pentru cateva momente fara reactie.
-Ai de gand sa raspunzi?
Revenindu-mi in simtiri, am incercat sa raspund...
-Da...Pai, nu e vorba de agreabil sau nu...
-Atunci despre ce e vorba? Simt ca nu-ti place.
-Ba da! Imi place...Te plac...Dar...
-Dar?
-Dar ma simt vinovat...ma simt...intr-un fel...in care nu pot sa-mi explic.
-Asta inseamna ca nu-mi poti da un raspuns!
Nu aveam nici cea mai mica idee cum sa-mi formulez ideile, gandurile imi zburau de colo colo, fara incetare, ceea ce ma scotea din minti.
-Esti persoana care mi-a umplut golul din suflet...
Am ramas amandoi muti pentru o clipa.
-Fabiana...
Mi-am luat inima in dinti, si am zis pana la urma cele doua cuvinte...
-Te iubesc!
O liniste grea se asternuse. Dar Fabiana, dandu-si frau liber sentimentelor ce o cruprinsera, m-a imbratisat cu caldura, pret de cateva secunde bune, in care nu am avut altceva de facut decat s-o imbratisez si eu la randul meu. Dupa ce a dat drumul stransorii, s-a uitat nitel in pamant, apoi a ridicat privirea catre mine...
-Si eu te iubesc!
Momentul ce tocmai se desfasurase in fata ochilor mei, se numara categoric printre cele mai frumoase din viata mea, datorita amalgamului de sentimente, multitudinii de ganduri ce-mi strabateau mintea si numarul de batai de inima, ce m-au facut sa simt cu adevarat ca traiesc. Pentru prima oara de foarte mult timp...
Trecuse ceva vreme, cat noi am stat la una din acele mese. Hotarasem de comun acord sa plecam acasa.
-Auzi, eu nu stiu unde stai tu...
Din nou, o replica venita din cer a Fabianei, parca menita sa ma dezechilibreze din nou.
-Vrei sa vezi unde stau?
-Desigur! Tu ai fost la mine.
-Atunci fie!
-Abia ma plimbi si cu masina!
Incepuse sa chicoteasca.
-Dar daca ajung la tine, nu o sa mai plec decat maine dimineata. Ca e prea tarziu pentru mine...
Din nou o bomba. Fata asta chiar sa pricepea la replici de acest gen.
Ajungand la umilul meu domiciliu, i-am prezentat majoritatea camerelor, bineinteles cu exceptia sufrageriei. Pana si ea banuia ca e ceva suspect acolo, pentru ca se uitase un pic ciudat inspre usa cu pricina...
Norocul meu a fost insa, ca nici eu, nici ea nu a mai indraznit sa faca diferite gesturi asemanatoare celor care au avut loc data trecuta, la ea in apartament, pentru faptul ca ne marturisisem dragostea sincera. Asa se face ca dupa ce a servit un pahar de suc de portocale s-a pregatit de somn, iar eu m-am alaturat ei, urandu-i noapte buna, stingand lumina, si inchizandu-mi pleoapele obosite.
Nice :). Se intrevede o poveste din ce in ce mai interesanta !
RăspundețiȘtergere