Spin de Trandafir [chapter 10]

[chapter 9]


Dupa ce am asteptat nitel timp, am fost luat in primire de diverse persoane, si fara sa imi dau seama am ajuns in camera unde era fratele meu intins pe patul de spital.
-Salut Mihai! imi zise el, de indata ce ma vazuse...
Nu arata deloc bine, avea capul, toata mana stanga, piciorul stang, si aproape intreaga zona toracica bandajate, iar bandajul de la craniu era patat de sange. O imagine destul de socanta...
-Nu arati...
-Las-o balta. Stiu. Cap spart, membre rupte si vreo doua coaste fisurate. Tare, nu?
-Cum poti sa spui ca-i tare? Esti bandajat tot, si vei sta ceva timp in patul acela!
-Se mai intampla!
-Dar cum ai reusit?
-Nu a fost mare lucru. Am avut un drum drept, am avut viteza, iar la o curba ceva mai stransa spre stanga si fara vizibilitate, un tir era mai mult pe contrasens. Iar eu la viteza aceea, am iesit de pe drum, am derapat, m-am rostogolit cred ca de vreo 3 ori, si m-am oprit intr-un copac.
-Bine ca nu a fost mai rau...
-Am avut noroc ca nu prea am simtit durerea la inceput. Am reusit sa ies, si sa sun. Au venit cei cu Ambulanta, iar in acel moment, durerea si-a facut simtita prezenta, si am lesinat. M-am trezit aici, si mi s-a spus ca am fost gasit plin de sange pe fata, si ca am mai multe rupturi...
-E incredibil cum ai supravietuit!
-Pai, stii doar ca sunt incredibil. Daca erai tu, mureai probabil de frica, la vederea tirului. Vezi partea buna... pana la urma, ne-am vazut. Deci tot raul spre bine.
-Off! Numai deschide subiectul acela.
-Ce subiect?
-Nu te face ca nu cunosti. Si in al doilea rand, nu cred ca ai voie sa vorbesti. Mai bine te relaxezi.
-Mda! Multumesc.
Am stat un pic, sa gandesc ce a vrut sa spuna, si apoi l-am intrebat.
-Petru ce?
-Pentru ca ai venit.
Poate parea ciudat, dar m-am simtit coplesit. Nu-i statea in fire lui Gabriel sa multumeasca, si mai ales mie. Era ceva cu adevarat iesit din comun.
-Nu ai pentru ce...Doar esti fratele meu.
Nu a trecut prea mult timp, dupa raspunsul meu, iar el si-a adus aminte de masina sa, ducandu-si mana nebandajata pe cap, si lasand-o usor in jos, pe fata..
-Masina mea! Aoleu! Un Audi A6 facut praf...
Putin socat de reactia lui, am intrebat:
-Iti e gandul la masina, cand tu abia ai scapat cu viata?
-Normal ca mi-e gandul la masina. Eu sunt in viata, cu nu prea multi bani si cu o masina distrusa. Nu suna prea dragut. Nu pot trai fara una. Am nevoie de ea, acolo unde lucrez eu.
-Ca ce lucrezi?
-Ma ocup cu publicitate. Adica ma duc in diferite parti ale tarii promovand produsele firmei la care lucrez.
-Ce firma?
-Una cu detergenti si alte solutii. Nu-ti zic mai multe...
-Nu-i nimic. Linisteste-te!
Ce spunea parea destul de ciudat. De ce nu a spus numele firmei? Nu am continuat insa cu intrebarile. Am preferat sa-l las in pace, sa se odihneasca. Trecuse prin destule pentru o zi.
Ramasese acelasi baiat tare ca piatra pe care mi-l amintesc din copilarie. In fiecare zi ne bateam, iar el era victorios de fiecare data. Era prea dur. Nu s-a schimbat. Si de asta ma bucuram cel mai tare.