Spin de Trandafir [chapter 8]

[chapter 7]


Incetul cu incetul, m-am lasat prada visului...
Vis ciudat...Eram in dormitor, si stateam putin cam apasat de ganduri si regrete.
Mi-am luat insa inima in dinti, am iesit din dormitor pentru a ma indrepta catre sufragerie, acolo unde totul s-a intamplat. Acolo unde cosmarul meu a luat nastere. Camera aceea blestemata in care nu am mai intrat de atunci. Imi treceau prin minte ganduri de altadata, ganduri frumoase, ganduri care candva imi faceau placere. Din pacate nu mai aveau acelasi efect...imi provocau repulsie, groaza...
Am juns fata in fata cu usa sufrageriei, iar inima aproape ca se oprise. Timpul la fel. Am stat o clipa locului, cu privirea in jos si tinundu-ma de cap, ca sa-mi revin. Dupa ce mi-am revenit, am intins mana spre clanta. Pana sa ating acea clanta, diverse momente mi-au trecut din nou prin minte, toate acele plimbari, toate acele nopti, toate acele aventuri avute impreuna, si utimul moment ce mi-a venit a fost si cel ingrozitor, care m-a facut sa-mi retrag mana, ezitand a mai deschide usa, ce-mi statea in fata ca un fel de zid. Ochii mi se umezisera, mai aveam putin si dadeam in plans.
Altceva nu mai simteam, decat bataile propriei mele inimi si durerea din suflet.
Dintr-o data, usa se deschide in fata mea. Spre uimirea mea era un corp feminin, o tanara ce-si ascundea privirea, sub pletele-i blonde. Era Elena...
Usor dezorientat, am incercat s-o strig.
-Elena...Ele...
Nu apucasem sa termin, si vad cum capul blond se ridica pentru a-si dezvalui fata-i angelica. Dar am fost mult mai ingrozit, sa vad ca nu era Elena cu acel chip angelic pe care il stiam. Nu avea chip. Era acolo, un mare gol negru, inconjurat de plete blonde...Nu puteam sa ma mai misc in fata acelei creaturi oribile fara de chip...
-Ce...esti?
Si iarasi sunt intrerupt, de data aceasta de un corb, ce a iesit chiar din acel gol negru, zbatand rapid din aripi si croncanind. M-am speriat...
Aproape instantaneu, am sarit din pat, respirand sacadat, si, dupa ce mi-am dat seama ca a fost un cosmar, m-am simtit intr-un fel izbavit, ca nu a fost ceva real. Ma speriasem de moarte. Inima imi batea, aproape sa-mi sarea din piept!
-Ce a mai fost si asta? Huh...Offf!
Dupa ce am reusit sa ma dezmeticesc, am iesit pe hol, sa privesc usa sufrageriei. Acel zid ce statea intre mine si cosmarul de dincolo de el. Intr-un fel eram multumit ca acea usa avea rolul unui zid. Ma gandeam cu groaza, la faptul ca eram bantuit sau chiar mai rau. Nu mi-a pierit bine acel gand sinistru din minte, ca si vad in fata usii sufrageriei, un fulg negru. Un fior rece imi strabatuse rapid sira spinarii iar pielea mi se facuse ca de gaina.
-Nu, nu e posibil, te rog, spune-mi ca nu e posibil!
Am inceput sa o iau razna, sa vorbesc singur. M-am apropiat de fulgul acela negru. Era de corb...Corbul acela blestemat ce-mi dadea cosmaruri.
-Pasare nenorocita! O sa te prind eu!
Am luat fulgul, si iesind afara, l-am aruncat rapid, asa cum ar face oricine cu ceva sumbru, ceva ce nu ar vrea sa i se afle in casa sub nicio forma. Nu m-am intors bine in casa, ca mi-am si auzit telefonul sunand din dormitor...