Spin de Trandafir [chapter 7]

[chapter 6]


Dimineata. Soarele se strecura printre jaluzele, determinandu-ma sa deschid ochii. Am constatat ca nu ma aflam tocmai in apartamentul meu...Mi-am dat seama dupa aceea ca pe pieptul meu se afla ceva greu. M-am uitat si o vad pe Fabiana, dormind linistitat tinandu-si capul pe al meu piept, iar mana ei finuta imi cuprindea abdomenul ca o centura. In dreapta, se afla un ceas care indica 7.28. Doream sa plec si s-o las pe Fabiana sa doarma in continuare. I-am ridicat mana, apoi m-am chinuit ceva timp sa iau o perna, sa ies usor din stransoarea ei, si apoi sa-i strecor perna moale sub cap.
Am inceput sa-mi strang hainele aruncate prin toata camera, amestecate cu ale ei, m-am imbracat, mi-am luat telefonul de pe biroul ei, si, in cea mai mare liniste am iesit din apartamentul ei, respirand usurat. Coborand incet scarile, am inceput sa ma uit prin lista mea de numere, din telefon. Nu stiu de ce faceam asa ceva, probabil doream sa vad daca a aparut numarul Fabianei acolo, ca prin magie...Din pacate nu se afla acolo. Renuntasem.
Am oftat, si mi-am continuat drumul. Incepuse sa-mi para rau, ca nu am intors macar o privire catre ea, atunci cand dormea ca un copilas. Oare ce era in capul meu?
Ajungand la masina, m-am scotocit de chei, prin buzunarul interior al gecii, si am dat de un fel de fituica. Il scot plictisit, gandindu-ma ca o fi vreun bon de casa de marcat sau ceva asemanator. Era insa un biletel cu numele si numarul Fabianei. M-am urcat repede in masina, mi-am trecut numarul in telefon, l-am salvat, si am pornit motorul, oftand din nou. Mi-am intors privirea catre blocul in care statea ea, cu o privire pierduta. Imi intorsesem atentia catre schimbator, punand mana pe acesta, mi-am adus rapid aminte, de acel hanorac alb, cu un corb pe el si de avertismentul acela. Ceea ce m-a determinat sa plec de acolo tulburat si nitel speriat.
Pe drum stateam sa ma framant, sa ma gandesc, cand se va trezi, ce va zice, daca se va intreba unde sunt sau cum am disparut?
Dandu-mi seama ca aiurez, m-am scuturat, si am dat drumul la radio. Muzica ar fi trebuit sa ma mai calmeze.
Odata ajuns acasa, am aruncat acel biletel cu scrisul ei de mana, ma dezbrac de haine, si m-am aruncat in pat, cu fata in sus, uitandu-ma in tavan.
-Ce s-a intamplat cu mine?
Trecusera doar doua! Doua saptamani de amar si chin, de cand ea nu se mai afla printre noi. De cand ea murise. Elena murise de exact doua saptamani, iar eu deja i-am gasit o inlocuitoare? Nu imi venea sa cred, ce creatura jalnica ajunsesem...Mi-era scarba de mine. Mi-era inca dor de Elena. Tot ii simteam lipsa. Sufletul meu tot gol era. Fabiana nu ar putea sa umple acel gol.
Tot fixand tavanul cu privirea, parca vad imaginea Elenei, cu acel corp frumos, care emana atata dragoste, cu parul ei blond, lasat pana dincolo de umeri, cu acei ochi albastri mici, fermecatori care mi-au luat mintile inca de prima data. Ochii aceia, erau ce mai patrunzatori ochi pe care i-am vazut. Nasucul ei mic, impreuna cu buzele ei cu linii fine, perfecte, parca ma chemau...Am ridicat incet mana, catre tavan, catre ceea ce mie imi parea imaginea Elenei. Am sperat ca acea imagine o sa intinda mana catre mine, dar in schimb mi-a aparut imaginea Fabianei...ceea ce m-a determinat sa-mi retrag mana si sa las o lacrima sa-mi cada.
-Oamenii, prin natura lor, sunt niste fiinte dezgustatoare...Iar eu sunt una dintre ele...
M-am intors cu fata intr-o parte, iar dupa ceva timp de stat cu ochii inchisi, am adormit...