Spin de Trandafir [chapter 11]

[chapter 10]


Am petrecut o noapte alaturi de fratele meu. Mi-am zis ca pot pleca linistit la treburile mele, ca el oricum va avea de stat ceva timp...
I-am spus ca voi pleca si poate mai vin pe la el...
-Am o rugaminte la tine...imi spuse, oftand usor, si inchizand ochii pentru un moment.
-Da, orice...
-Uita-te in dulapul de acolo...aratand catre un dulapior mic in dreapta patului de spital.
M-am dus intr-acolo de curiozitate, il deschid cu cheia ce se afla pe el, si descopar hainele lui Gabriel.
-Vezi sacoul, in buzunarul interior...trebuie sa fie acolo un plic.
Intr-adevar, era un plic in buzunarul interior, pe care era o adresa.
-Ce-i cu asta?
-O scrisoare. Nu trebuie decat sa o duci la adresa respectiva pentru mine.
-Tocmai in Brasov?
-Da...Ti-am zis doar, ca eu sunt nevoit sa ma duc prin toata tara.
-Bine. O sa ma duc. Dar maine.
-Perfect. Si...iti multumesc.
-Nu ai pentru ce!

Dupa un timp eram pe drum, intorcandu-ma in Bucuresti. Ajunsesem acasa, si mi-am auzit telefonul sunand?
-Cine mai e?
Era Fabiana...Dupa ce am stat o clipa sa ma adun, am raspuns, cu ceva emotie in glas.
-Alo?
-Buna! Ce faci?
-Pai tocmai am ajuns acasa!
-Deci esti acasa...perfect...Ne intalnim la acelasi pub, in seara asta?
-Aaah, nu stiu...ce...aaah, stai...sunt...
-Bine, atunci ne vedem la noua.
Inchisese telefonul. M-am balbait in telefon ca un pusti de 15 ani indragostit pentru prima oara. Iar ea a stabilit de una singura cand sa ne intalnim si unde, pentru ca nu am fost in stare sa dau un raspuns cat de cat coerent. Ce fraier! Am oftat din greu si m-am aruncat in pat, pentru a inchide ochii ceva timp.

Dupa un timp iar mi-a sunat telefonul. Tresarind, am aruncat o privire la ecran, si am vazut ca suna Fabiana, iar ceasul era 21:14. Imediat am sarit din pat, raspunzand la telefon.
-Buna!
-Unde esti?
-Aah, vin imediat. Imediat.
Am inchis telefonul, m-am schimbat extrem de rapid, m-am parfumat si mi-am aranjat parul in graba, si m-am dus direct la masina. Am ajuns la pub-ul respectiv la 21:19. Probabil doborasem vreun record.
La masa era Fabiana, rezemata pe scaun, cu o fata lunga, si mi-am cerut scuze, fara sa ma asez.
-Imi pare rau. Oboseala si-a spus cuvantul. Am dormit mai mult decat trebuia...
-Nu-i nimic.
-Si, imi pare rau de ce s-a intamplat data trecuta...
-Nu ai de ce. Mi-a placut. Desi, nu a fost frumos sa dispari asa dintr-o data.
Intr-un fel eram bucuros sa-i vad chipul atat de frumos, de pur...
S-a ridicat de la masa, s-a apropiat de mine, lipindu-si buzele ei de ale mele. Mi-a transmis intreaga ei caldura trupeasca...M-am lasat dus de val, asa ca am prins-o de mijloc, ea tinundu-ma de cap, cu mainile-i fine, ca de matase. Nu simtisem pana atunci, un astfel de sarut. Simteam fiori teribili pe sira spinarii. Era greu sa-mi explic ce se intampla, toata mintea mi se intuneca...