Spin de Trandafir [chapter 38]

-Calmeaza-te...nu poti face nimic!
-Daca scap de aici...
-N-ai s-o faci...spuse Fabiana. Chipul ei devenise acum atat de demonic. Cum de nu mi-am dat seama pana acum? Cum? Am trait cu ea, si nici macar o secunda nu am banuit ca poate sa-mi faca asa ceva...
-Singurul motiv pentru care am ales sa fiu cu tine, era pentru ca pur si simplu, nu mai puteam sa stau sa privesc ca un simplu spectator. Am fost un simplu spectator cat am urmarit-o pe Elena. De aceea s-a si sinucis! Ce sa-i fac daca era slaba de inger?
-Din cauza ta! Te omor!
-Dupa acel episod, am decis sa ma implic, sa fiu sigura ca totul merge cum trebuie. Telefoanele primite in care tu auzeai un vajait, erau ale mele. Apoi te-am sedus, si deja totul a fost mai usor. Esti mult prea credul.
Ma uitam la ea cu o ura nemascata...Cine stie de ce eram in stare daca ma eliberam...
-Cum poti sa ai atat de multa incredere intr-o persoana pe care ai avut-o in noaptea in care ai cunoscut-o? Intreba ea, mirandu-se chiar...
M-a jucat pe degete atat de bine iar eu am fost complet orb. Nu am fost in stare sa vad nimic. Desi erau atat de multe semne care-mi spunea ca e ceva in neregula: corbul, trandafirul alb, modul ei stangaci de a se comporta cand a fost fata in fata cu tatal meu, felul in care s-a comportat cand a murit Gabriel, n-am luat vreunul in seama...Cat de orb am fost!
-N-am avut de-a face cu moartea tatalui tau. El a facut pur si simplu atac de cord. Din momentul acela,am stiut ca nu mai pot astepta. Pierdeai banii. Ti i-ar fi luat baietii aia. Trebuia sa fac intr-un fel sa pun mana mai repede pe bani. Faptul ca l-am ucis pe Gabriel, a inlesnit intamplarea de azi...
Eram cuprins de ura, de regrete si de tot felul de sentimente, unele contradictorii, altele pe care nici nu le puteam intelege. Inima imi batea sa-mi sara din piept, si totusi, m-am calmat un pic, am lasat capul in jos, inchizand ochii, pentru ca lacrimam, si i-am zis Fabianei:
-Esti cea mai josnica persoana pe care am cunoscut-o...
-Pai, se vede ca nu stii nimic despre tatal tau...
Cuvintele ei deja nu prea ma mai atingeau. Singurul lucru la care ma gandeam, era cum sa scap din aceasta situatie, si ce sa-i fac Fabianei...
De aceea totul era mult prea complicat pentru mine. Pentru ca am fost implicat intr-o chestie ce ma depasea. Nu aveam si nu trebuia sa am acces intr-o astfel de lume, a crimelor, a banilor si intereselor uriase. De fiecare data, cand s-a mai ivit ceva, am fost acolo, m-am implicat, am vrut practic cu fiecare pas pe care il faceam, sa ajung aici. Iar acum imi doresc sa scap, indiferent cum...
Sau poate ca asta imi era pedeapsa pentru toate greselile mele? Cum am putut sa fiu atat de orb? Elena era speriata si mai rece fata de mine si apoi s-a sinucis, pentru ca era urmarita de Fabiana. Stelian luase legatura cu mine, sub forma acelui cersetor pentru a vedea daca eu sunt cel ales sa-i fiu urmas in organizatia aceea. Pe Fabiana am intalnit-o pentru ca nu mai era Elena. L-am intalnit pe Stelian, afland ca e tatal meu, pentru ca plicul care i-a fost dat lui Gabriel a ajuns la mine. Neavand de ales, tata mi-a dat mie codul fara sa stie interesele Fabianei. Tata a murit de la prea multa cafea, inlesnind ceea ce trebuia sa se intample. Gabriel a fost ucis, fiindca Fabianei nu-i mai era necesar decat sa ma faca pe mine sa inteleg ca trebuie sa merg de urgenta in Brasov. Toti trandafirii imi aratau practic inamicul, pentru ca Fabiana se zgariase intr-un trandafir alb, doar unul fiind si in curtea tatalui meu. Am descoperit codul, pentru ca Fabiana sa ia totul. Fiecare intrebare a mea, din ultima vreme, a avut ca raspuns pe Fabiana...Corbul existentei mele.
In timp ce am gandit toate acestea, aproape in agonie, Fabiana stransese intr-un sac toti banii si a luat si cardul despre care imi spusese. A avut timp sa rupa si un trandafir rosu din curte, ale carui frunze inca mai aveau cateva picaturi de roua pe ele.
-Esti corbul existentei mele...am zis eu aproape alunecand in nefiinta, fiind prea ametit de toate gandurile ce ma tulburau.
Apoi, si-a scos o seringa din gentuta ei minuscula.
-Vezi seringa? E plina de clorura de potasiu. E doar pentru tine, Mihai.
S-a dus in spatele meu, si mi-a lasat trandafirul in mainile-mi care erau prea strans legate, apoi s-a intors in fata mea, pregatind seringa si a inceput sa-mi mangaie parul, iar eu ma zbateam, nesuferindu-i atingerea rece ca de mort. Pana cand, a infipt cu putere mana stanga in parul meu, dandu-mi capul usor pe spate pentru a-mi expune gatul, pentru a ma injecta...Mi-a aratat inca odata seringa, din care mai tasnea usor cate o picatura...
-Ultime cuvinte?
Dupa o clipa de pauza, in care eu respiram din ce in ce mai greu, am zis aceleasi cuvinte pe care Elena mi le lasase notate pe biletul final...
-Imi pare rau, Elena...
-Adio Mihai....
Am simtit apoi, cum mana ei a dat drumul parului, iar eu am lasat usor capul in jos. Orice gand imi pierise din minte...Am lasat trandafirul sa cada la pamant, frunzele si petalele-i tremurande in urma impactului, lepadandu-se de cateva picaturi de roua...Nu imi mai era teama, asa ca am inchis ochii...

Spin de Trandafir [chapter 37]

Deschizand ochii si gura, am inhalat cu putere si cu aviditate cat de mult aer am putut, revenind parca, la viata, dintr-o coma profunda, timp in care am avut un flash-back cu aproape intreaga mea viata... Apoi am inceput sa rasuflu greu, sacadat, resimtind ceva vascos ce se prelingea din spatele capului meu, iar picaturile ce se auzeau lovind cimentul, m-au facut sa realizez ca acela nu era altceva decat sangele meu. Stiam eu ca am resimtit o lovitura. Ceva sau cineva ma lovise puternic...Am incercat iar sa-mi deschid ochii, dar vederea mea imi era incetosata. Nu vedeam mare lucru, si cu disperare doream sa aflu ce ma lovise: Au picat neoanele? S-au intors recuperatorii de datorii? Gabriel a inviat din morti pentru a-si revendica partea sa de avere? Stelian nu murise, ci de fapt se ascunsese? Elena care venise sa ma pedepseasca in sfarsit pentru crima comisa, crima de o inlocui? Eram complet tulburat si disperat. Am incercat sa ma misc, dar nu am reusit. Am constatat ca sunt legat de un scaun...Cine ma legase? Cu siguranta, cineva care m-a urmarit indelung...Incetul cu incetul, vederea mea incepea parca sa distinga anumite lucruri. Unul dintre ele, foarte socant de altfel, era seiful inca deschis si gramada de bani, bine aranjati, intr-insul. Nimeni nu-i luase. Apoi, am auzit pasi...
-Cine-i acolo?
Am stat si am ascultat pasii ce se auzeau din spatele meu. Apoi vad o silueta feminina cunoscuta. Ai ei erau pasii. Ramasesem inmarmurit si complet lipsit de cea mai mica idee despre ce se petrece...
-Tu?
-Da, eu.
-Cum? Tu m-ai lovit?
-Da, zise ea aratandu-mi o teava de otel.
Nu puteam sa inteleg nimic, iar capul ma durea ingrozitor; am inceput sa urlu...din strafundul sufletului meu, care incepea sa simta un profund dezgust si o teama de moarte...
-Ce se intampla??? Fabianaaaaa!!!
-E foarte simplu, Mihai, spuse ea chicotind. Te-am urmarit de foarte mult timp...Inca de cand erai casatorit cu Elena. Noi doua, am fost colege la facultate. Eu insa, am devenit cu totul altceva decat ce-mi propusesem...Imi convine asa insa.
-Cum adica m-ai urmarit? Erai cu...mine! Mi-ai zis ca ma iubesti!
-Ah da. Am mintit. Si am uitat sa-ti mentionez cand ne-am cunoscut ca fac parte dintr-o asociatie ce se ocupa de crima organizata pe plan mondial...
-Ce?
-Stelian Marcu, a facut si el parte din aceasta nebunie. Atat ca s-a retras cand a inteles ca e prea batran. De ce crezi ca a reusit sa il omoare atat de usor pe tatal tau adoptiv? Si el a uitat sa mentioneze asta, nu?
-Dar cum? Nu a reactionat diferit cand v-am facut cunostinta...Tata, un criminal?
-Asta pentru ca lucram pe diferite departamente. Nu aveam de unde sa ne stim. Eu eram noua, el se retragea. Asa am aflat de el. Apoi, am primit misiunea...
-Ce misiune? Sa ma omori?
-Cam asa ceva. Dar iti voi lua si banii. Vezi tu, in interior se afla o suma uriasa de bani, si un card care are atasat niste informatii utile. Cardul respectiv e ca un fel de card de membru sa zicem. Ori cu acel card si cu banii, oricine se poate impune in organizatie. Dar, tu nu esti acel gen de om... Esti slab si patetic. Seiful trebuia deschis de Gabriel. De aceea, Stelian, i-a dat plicul lui. Fratele tau insa, a inteles ca unul dintre voi poate sa-l duca la Brasov, asa ca ti l-a dat tie, el avand un accident stupid. Si, oricum, o parte dintre noi, nu-l dorea nici pe el, asa ca a trebuit sa-l eliminam.
-Ce? L-ati ucis pe Gabriel?
-Mai exact, eu l-am ucis. Atunci cand am plecat de la tine...m-am dus la el, si i-am injectat clorura de potasiu. Ceva ce nu poate fi depistat de medici.
-Mi-ai ucis unicul frate...Aaaaa!!!
Pur si simplu, turbam pe acel scaun. Dadeam din maini si din picioare incontrolabil dar mai mult ma oboseam. Daca as fi avut forta necesara as fi rupt acele sfori...Vederea mi se intuneca din nou, imi pierdeam mintile. Ura din mine, mocnea...

Spin de Trandafir [chapter 36]

Imi amintesc ca dupa ceea ce s-a intamplat imi era frica sa mai intru in sufragerie. Aveam oroare de acea camera, pentru ca acolo imi pierdusem iubirea...Sa intru acolo, ar fi insemnat sa ma las mereu posedat de crunta agonie si de durerea tipatoare ce salasuise in mine in acel moment. Puteam ceda psihic oricand, asa ca am preferat sa-mi dau demisia pentru un timp si sa ies cat mai des sa ma plimb...
Intr-una din seri, mergeam fara vreo tinta catre mausoleu in timp ce cateva ganduri cu Elena imi invadasera complet mintea. Pana cand am fost oprit de un cersetor ce ma rugase sa-i dau 3 lei, pomenindu-mi si de Dumnezeu. Eu, nemaiavand credinta, m-am luat de bietul om, fara motiv, desi am sfarsit prin a-i da cei 3 lei ceruti si aflandu-i numele...Stelica.
Ajungand la mausoleu, si petrecand acolo o noapte, am fost pus fata in fata cu un corb ce staruia, parca ma astepta sa mor ca sa se infrupte din trupul meu si asa vlaguit...Apoi primisem telefoane suspecte, la care daca raspundeam nu auzeam decat un vajait. Si fara avertisment, trecand prin fata bisericii, aud acele sunete infernale ale clopotelor, reusind sa ma trezesc din acel cosmar. A fost cosmarul vietii mele cred. Atat de real. Si tot ce s-a intamplat in acel cosmar, s-a intamplat apoi si in realitate. M-am trezit insa pentru a intra intr-o realitate asemenea cosmarului meu pentru ca am primit acele telefoane suspecte ce ma nelinisteau. Ziua aceea a fost si prima in care m-am zgariat intr-un spin de trandafir, si cea in care l-am intalnit pe Stelica din vis, in realitate si am vazut si corbul inspaimantator, dar infatisat pe hanoracul unei brunete, Fabiana...Dupa doar doua saptamani inlocuisem parul blond, ochii albastri, buzele fine si inocenta Elenei cu parul brunet, ochi negri, buze mai mari si apetisante si senzualitatea nebuna a Fabianei...Am avut ulterior diferite cosmaruri legate de pierderea si inlocuirea Elenei, ceea ce m-a determinat sa fiu scarbit de propria persoana.
Am aflat ulterior, ca o tulburare nu era de ajuns, pentru ca am primit un telefon de la fratele meu, care avusese accident, o veste care picase ca un trasnet si am pornit imediat sa-l vad, la un spital in Giurgiu. Dupa o noapte petrecuta in spital, Gabriel imi daduse un plic, pe care trebuia sa-l duc la Brasov, mintind in legatura cu o firma de detergenti si solutii...
La Brasov, am si suferit cred cea mai mare deziluzie a vietii mele. Eu trebuia sa dau acel plic lui Stelica, adica Stelian Marcu, care nu era un cersetor oarecare, era un mare om de afaceri si pe deasupra, era si tatal meu natural. Si el era, si cel care l-a ucis pe tatal meu adoptiv. In acele momente, ma stiam pierdut. Totul se petrecea mult prea repede iar eu, parca stateam pe loc, nefiind in stare sa ma misc. Colac peste pupaza, imi inmanase si un biletel cu ajutorul caruia, trebuia sa dezleg eu nu stiu ce mister din capul tatalui meu, care se va dovedi a fi al vietii mele.
Misterul se limpezise un pic cand am inceput sa fiu vizitat de indivizi care doreau sa recupereze datoria tatalui meu, una uriasa desigur. Afland apoi, ca tata a murit, am desfacut acel bilet pe care mi l-a lasat si pe care nu scria altceva decat „spin de trandafir”. Apoi am avut o halucinatie, vazand in umbra Fabianei niste aripi ca de corb...ce mi-au ridicat niste semne de intrebare. Dar eram prea ocupat cu altceva...
Zile intregi am incercat sa dezleg acel mister al biletelului iar in momentul crucial cand am hotarat ca nu pot rezolva nimic decat daca ma reintorc in Brasov, am fost sunat de un medic legist ca sa-mi zica de Gabriel, care decedase...Nu eram destul de chinuit sufleteste ca s-a mai si adaugat o tragedie. Pana si fratele mi-a fost luat de crunta soarta. Nu mai aveam pe nimeni aproape, decat pe Fabiana.
Ajungand intr-un final la Brasov, trecand prin chinul de a auzi clopote de biserica si prin spaima de a face un accident, am descoperit multitudinea de trandafiri din curtea tatalui meu, ceea ce mi-a dat de gandit. Am facut o corelatie cu trandafirii si tot ce mi se intamplase mie in ultima perioada, si totul se lega. Viata mea a fost parca influentata de ei. Si astfel, in acel „spin de trandafir” din bilet, am descoperit cifrul ce deschidea seiful...Dar pana sa vad ce e interiorul seifului, s-a lasat intunericul care de fiecare data parea ca vrea sa-mi devoreze sufletul neajutorat. O bezna mormantala...
Si totusi, ceva in mine, vrea sa tipe, sa iasa afara cu toata forta...e ceva ce nu se da batut...Am impresia ca prea multe suflete se bazeaza pe mine acum... Elena, Gabriel, Stelian...As putea sa ma intorc, vreau sa ma intorc, nu vreau sa mor. Nu aici, nu acum...

Spin de Trandafir [chapter 35]

-Te iubesc, Elena!
-Si eu te iubesc, Mihai!
Cateva cuvinte ce cu greu pot fi uitate, ramanand intiparite adanc in suflet...
Totul devenise si mai clar cand incepusem sa-mi amintesc de primul an de facultate in care am intalnit-o pe Elena Rizea. Mi se parea o companie cat se poate de agreabila. De aceea am iesit de cateva ori cu ea in oras, pana cand am constatat ca suntem impreuna. A fost spontan si complet neasteptat. O vedeam pe ea, superioara mie, din aproape toate punctele de vedere. Pana cand, ea a facut primul pas si m-a sarutat... De atunci,viata mea luase o turnura complet diferita. Eram obisnuit sa resimt in mine un gol sufletesc si mereu aveam nevoie sa-l umplu. Elena a fost cea care a reusit sa umple acel gol, iar eu devenisem multumit pe deplin de viata mea.
Toate acele plimbari lungi prin parc, toate acele momente in care radeam cu pofta, serile in care ieseam sa mancam clatite ori momentele in care ma uitam in ochii ei, o imbratisam si o sarutam cu pasiune...Toate astea au fost de departe cele mai deosebite clipe din viata mea.
Odata cu trecerea timpului, relatia noastra a devenit una cat se poate de serioasa. Ne iubeam cu adevarat si intotdeauna ne simteam impliniti cand ne aveam unul cu celalalt. Intregul Bucuresti l-am descoperit impreuna cu ea. Incepand din al doilea an, am mai plecat in weekend-uri la Brasov si Sibiu, iar in vacanta de vara, am fost la mare, petrecand amintiri de neuitat. Tot din acea vara, ea se mutase practic la mine. In timpul ultimului an, am cerut-o in casatorie. Acel moment a fost unul dintre cele mai frumoase din viata mea, mai ales ca a raspuns da, fara sa ezite nici macar o clipa... De altfel, ne-am si casatorit dupa ce ne-am terminat facultatile.
Duceam o viata de vis, fara griji.
De la un timp insa, incepuse sa-mi spuna ca se simte urmarita de cineva si ca ii este tare frica. Am incercat s-o linistesc, ca poate isi face prea multe griji cu slujba ei. Parea oricum destul de stresata de acest lucru. Ca sa nu mai mentionez, ca intr-o zi cand am fost la un gratar la padure, cu cativa prieteni de-ai ei si de-ai mei, ea vazuse un corb, si dintr-o data ii pierise acel zambet dragalas ce-o caracteriza. Cand am intrebat-o ce-a patit, mi-a spus doar in treacat, ca ea uraste corbii.
Era ciudat sa o vad comportandu-se astfel. Se racise dintr-o data. Desi nu se simtea tocmai bine, masca acest lucru aproape perfect implicandu-se in discutiile ce au avut loc sau in jocul de carti de dupa masa. Pentru ceilalalti parea ca se distreaza, doar eu stiam ca nu era asa. Ajungand acasa am intrebat-o din nou si mi-a raspuns ca nu are absolut nimic, dupa care am lasat-o in pace...
La inceput am crezut ca trece printr-o perioada mai grea, si i-am dat de inteles ca sunt si voi fi mereu alaturi de ea. Era gata sa plece la servici si mi-a raspuns:
-Nu vei putea sa faci asta! si a inchis usa in urma ei, lasandu-ma pe mine sa ma chinui sa inteleg ce era oare in mintea ei. Ceva o macina, era clar, dar nu prea indrazneam s-o intreb iar. Mi-era teama ca iar imi va da un raspuns ce ma va pune pe ganduri. Chestia aceasta ma enerva la culme. Nu-mi placea faptul ca mi-era teama. Stiam ca oamenii tematori sunt oameni slabi, iar eu credeam despre mine ca nu sunt un om slab. Si totusi dadeam dovada de teama.
In ultimele saptamani, devenise parca mai trista decat de obicei si ma nelinistea. La un moment dat, ma intrebase chiar daca as putea s-o uit vreodata...
-Mihai...daca ar fi sa nu ne mai vedem, oare ma vei uita?
Intrebarea ma lovise in plin, iar daca acea mica discutie ar fi fost un meci de box, arbitrul ar fi numarat lejer pana la zece, si ar fi dat victoria Elenei. Cu greu mi-am revenit, si am reusit sa raspund, fara sa ma balbai, ca pentru mine ar fi ceva imposibil sa o uit.
Doua zile mai tarziu insa, venind acasa de la servici, o gasesc in sufragerie, spanzurata de lustra, cu o cravata de-a mea...S-a sinucis, aparent fara vreun motiv. Numai ea stia ce era in capul ei. Niciodata nu a vrut sa-mi marturiseasca prea mult in legatura cu starile ei, spunandu-mi mereu ca nu-i nimic ori schimba subiectul. Iar eu, ramasesem complet singur...Nimic din aceasta lume nu se putea compara cu groaza pe care am simtit-o, vibrand cu putere in fiecare vena a mea, facandu-ma sa-mi pierd mintile...Si nu-mi lasase decat un bilet pe care scria: „Imi pare rau...”

Spin de Trandafir [chapter 34]

Aud incetosat niste strigate de copii...
-Mihai, da odata mingea!
Apoi eram in centrul atentiei dand o pasa de gol...
-Goooool! Bravo Mihaita! venise Gabriel sa ma felicite, iar apoi m-a imbratisat.
Momente ca astea nu puteau fi uitate prea usor. Apoi o aud pe mama...
-Gabi, Mihai, haideti la masa!
Iar noi veneam nitel mai tarziu, motivand ca oricum ne place supa mai rece. Nu voi uita niciodata momentul in care, la padure fiind, eu si fratele meu, ne-am inarmat cu doua cutite, si am cautat crengi de toate tipurile, marimile si formele pentru a ne face un adapost. „Adapostul” a fost unul cat de cat reusit, arata chiar bine, si te ferea de intemperii, dar peste cateva saptamani, cand ne-am reintors in acel loc, se daramase din cine stie ce motiv. Eu si fratele meu, cu ajutorul unui briceag am scrijelit pe scoarta copacului la baza caruia ne creasem adapostul, numele noastre. Presupun ca si acum, mai pot fi vazute.
Eram de nedespartit. Pana si la scoala mergeam impreuna, sau ne ajutam. Imi aduc aminte ca intr-o zi, Gabriel se luase la bataie cu un coleg. Bineinteles, colegul lui a fost batut mar. Directorul, afland ce s-a intamplat a vrut sa-l exmatriculeze. Insa, eu am intervenit, si l-am mintit ca eu l-am batut pe acel individ, deoarece il atacase pe fratele meu. Astfel imi luasem cinci zile libere de la scoala. Imediat dupa asta incepusem sa ne batem intre noi, desigur in joaca, iar de fiecare data, eu eram cel care ma alegeam cu o vanataie, vreun deget frant sau vreo durere de coaste, ceea ce era cam frustrant pentru mine. Ne mai petreceam zilele cu tot felul de jocuri ori cu bicicletele prin parc.
Totul era fericit, pana cand ne-am gasit tatal mort, iar mama disparuse fara urma...
Am plans in hohote la inmormantare. La fel am plans si dupa mama. Eram singuri acum, trebuia sa ne descurcam intr-un fel...Si cu ceva ajutor din partea statului si o bona ce a avut grija de noi pana cand am devenit majori, am reusit.
Imi aduc aminte ca in al doilea meu an de liceu, am avut parte de prima mea dragoste. Si asta datorita fratelui meu, care mi-a facut cunostinta cu o colega de-a lui, de clasa. O chema Laura Enache. Imi placea mult de ea, dar totul a durat cam doua luni, pentru ca si fratele meu se indragostise de ea. Iar ea s-a despartit de mine, pentru el. Pentru prima oara in viata mea suferisem o dubla dezamagire. Laura, ca persoana m-a dezamagit; la fel a facut si Gabriel...Incetul cu incetul, am devenit mai rece fata de el. In acelasi an, am mai avut o relatie care, la fel ca prima, a durat decat doua luni, terminandu-se din nou cu o dezamagire. Toti nervii mi i-am varsat pe Gabriel. A fost pentru prima oara cand l-am batut zdravan. Si asta doar pentru ca eram nervos, frustrat si foarte dezamagit. Mi-am promis atunci ca nu ma voi mai implica in vreo relatie decat daca simt ca acea persoana, e aleasa. Ei bine, nu reusisem sa fac asta. In ultimul an de liceu, Gabriel isi gasise deja un job, iar pentru ca relatia lui si asa destul de indelungata cu Laura nu mergea prea bine, s-au despartit. Aceasta a venit la mine plangand, in timp ce Gabriel era la serviciul sau, iar apoi totul s-a transformat intr-o seara romantica, de-a dreptul pasionala. Experienta aceasta ma derutase, nu eram obisnuit cu asemenea placeri carnale, ceea ce m-a facut s-o vreau inapoi pe Laura. Din pacate, Gabriel a aflat ce s-a intamplat si ne-am certat, chiar daca el si Laura nu mai erau impreuna. Asta l-a determinat pe fratele meu sa se mute cu chirie, iar pe mine sa rup definitiv orice legatura cu Laura. Si de atunci, nu prea am mai avut de-a face cu Gabi...Desi, incepusem sa regret asta, dupa cateva saptamani...

Sfarsitul sezonului

Nu ma refer la sfarsitul anului sau ceva asemanator, ci strict la sfarsitul sezonului al doilea din "Spin de Trandafir". Voi posta maine doua capitole, saptamana urmatoare, inca unul, si la finele anului inca doua, adica se va termina la capitolul 38. Va promit ca finalul este unul cu totul neasteptat iar nivelul suspansului e incredibil. O sa fie o surpriza care sper sa va placa.
Cat despre un eventual sezon urmator...stati, nu va spun nimic. Bucurati-va de ultimele capitole ale sezonului, care pot sa spun, ca in unele momente, chiar mi-a placut sa-l scriu si nu in ultimul rand, bucurati-va si de sarbatori...daca puteti! Sarbatori Fericite!

Spin de Trandafir [chapter 33]

Am incercat dupa aceea sa combinam literele, sa adunam apoi cifrele corespondente, sa le scadem, inmultim si impartim. Nici unul din rezultate nu era codul care deschidea seiful. Acest lucru era frustrant, de-a dreptul innebunitor, mai ales pentru mine, care eram sigur ca sunt aproape de a-l descoperi. Insa, incepusem sa cred ca o sa clachez. Imi venea sa renunt. Mai ales dupa ce ma uitam cate combinatii diferite una de cealalta, incercasem. Eram complet stors de energie. Aveam senzatia ca daca nu mananc sau beau ceva, cat mai curand, o sa lesin...Pana cand nu am mai rezistat, si i-am spus Fabianei ca ar fi bine sa se duca sa cumpere ceva de mancare...
-Iti e foame?...intrebase Fabiana, aranjandu-si nitel parul, lasandu-si fata in jos.
-Da, nu prea mai rezist...
-Ok. Atunci o sa ies sa iau ceva.
-Bine. Eu o sa mai caut. Poate gasesc ceva.
-Asa sa faci, si m-a sarutat usor si rapid, apoi a plecat.
Ramanand singur, am inceput sa ma gandesc din nou la orice mic detaliu ce poate mi-a scapat. Orice detaliu, putea sa-mi deschida cu alte cuvinte acel seif. Merita sa reiau totul de la inceput. Asta daca mai rezistam. Culmea era, ca de cate ori cuvantul „seif” imi strafulgera mintea, de-atatea ori imi si puneam intrebarea: Oare ce e in el? Curiozitatea ma omora...
Toate aceste intrebari, ma macinau. Ma rodeau atat de tare, in cat imi venea sa-mi smulg parul. Incetul cu incetul incepeam sa vad dublu, iar sirurile de cifre ce se perindau prin capul meu, ma ameteau si mai tare, dandu-mi o stare ciudata. Pana cand, o alta idee mi-a trecut prin cap. Si incepusem astfel sa vorbesc cu mine...Poate am folosit-o deja, iar mintea imi juca feste. Dar nu era folosita...
-Ce-ar fi daca, din acest cod „spin de trandafir”, nu pastrez decat primele litere ale fiecarui cuvant, si anume s, d, t? Acest ansamblu de litere si cifrele corespondente...poate combinatia acestui ansamblu ma duce mai departe decat m-au dus toate celelalte combinatii...Merita sa incerc!
Fara sa mai zabovesc, am inceput sa caut disperat foaia pe care insiruisem literele in ordine alfabetica si apoi le numerotasem. In sfarsit, o gasisem. Intrase cumva sub masina, chiar langa roata dreapta din spate. M-am uitat cu atentie pe foaie, am incercuit literele „s” , „d” si „t” si numerele corespunzatoare 19, 4 si 21. Grozav!
-19421...19421...asta sa fie codul?
M-am indreptat catre seif, si cu mare precautie, am invartit acea rotita pana in dreptul lui 1, apoi 9 si tot asa pana cand am terminat cifrul, asta nu fara a-mi musca buzele si a tremura de emotii.
Nu a trecut mult si am auzit un sunet carea parea sa fie aprobator si un led verde, micut, aprinzandu-se deasupra manerului. Sa fie oare posibil? Am reusit? Da! Am reusit! Seiful s-a deschis!
Am apucat cu atentie manerul si am tras precaut pentru a-mi potoli curiozitatea covarsitoare...Nu am apucat insa sa vad ce se afla in interiorul seifului, ca dintr-o data am simtit parca un fel de izbitura zdravana si o durere agonizanta...

Headbanger's Ball [episode 26]

Entrails - Eaten By The Dead

Xerath - Right To Exist

Abysmal Dawn - Grotesque Modern Art

Spin de Trandafir [chapter 32]

Curtea cu trandafiri si casa, imi aduceau necontenit aminte de Stelian. De felul cum mi s-a infatisat el prima data si de felul in care mi-a dezvaluit ca e tatal meu. Ceea ce ma facea sa ma simt ca un idiot, pentru ca pur si simplu eram un pion pe tabla de sah a vietii.
Pe langa asta, parca vroiam sa-i zic ceva Fabianei. Stiam intr-un fel ca toate aceste ciudatenii cu trandafiri ne-au adus aici, si ca trandafirii sunt cheia acestui mister. Oare aveam dreptate. Trebuia sa-i spun...
-Fabiana?
-Da.
-Vezi toti acesti trandafiri?
-Da, sunt foarte frumosi...
-Nu ma refeream la frumusetea lor. Mi-am dat seama ca pana acum am avut parte de foarte multe semne, prin intermediul trandafirilor. Toate aceste semne m-au adus aici.
-Nu inteleg, spuse ea cu o privire atenta.
-Vreau sa spun...inainte sa te cunosc pe tine, m-am zgariat intr-un trandafir rosu din curtea mea. Apoi, l-am cunoscut pe tatal meu, aici la Brasov si vazusem aceasta gradina plina asemenea flori. Ne-a lasat mesajul al carui continut il cunosti, iar apoi ti-am daruit un buchet, iar intr-unul din acei trandafiri, te-ai ranit si tu.
-Tot nu vad unde vrei sa ajungi...
-Nu vreau sa ajung nicaieri. Suntem deja exact unde trebuie sa fim!
Fabiana parea complet derutata, asa ca am reluat:
-Ceea ce ma intriga insa, e faptul ca singurul trandafir alb, din toata aceasta inlantuire a fost cel in care te-ai zgariat tu. Si mai interesant e faptul ca toti, dar toti trandafirii de aici, sunt rosii, cu exceptia aceluia de langa usa...Asta e ceea ce nu inteleg.
-S-a potrivit...
-Poate. Iar mesajul...mesajul de pe biletel, am zis eu scotand repede biletul din buzunarul drept al pantalonilor, este codul. Nu stiu inca pentru ce. Dar e un cod.
-Un cod...Mda...Cum spui tu, Sherlock...spuse Fabiana chicotind.
-Nu glumeam.
Am intrat apoi in casa, sa cautam orice ar fi putut avea nevoie de un cod pentru a fi deschis. Am cautat peste tot, prin sertarele biroului, prin dulapul cu haine, in sertarele de jos ale patului, in fiecare sertar ce poate fi gasit in bucatarie, in spatele televizorului, in cuptorul cu microunde, in spatele caloriferelor, in calculatorul personal...fara vreun rezultat. Nimic, absolut nimic ce ne-ar fi putut duce la concluzia acestui mister.
-E inutil. Nu e nimic aici...
-Nu e si garajul de verificat? intrebase Fabiana cu simplitate.
-Uitasem complet.
Iesind din casa, si deschizand garajul prin simpla apasare a unui buton rosu, am descoperit, in centru, parcat, un Mercedes S550 alb din 2007. Tipic pentru un afacerist cum era tata. De o parte si de alta gaseai tot felul de instrumente si de nimicuri ce nu ma interesau, iar in spatele masinii obiectul de interes maxim, un seif de dimensiuni reduse.
-Asta era! Codul „spin de trandafir” probabil e pentru acest seif.
-Mihai, codul tau e format din litere. Aici ai nevoie de cifre.
-Luam fiecare litera in ordinea alfabetica si le numerotam, am raspuns eu entuziasmat
Am incercat apoi sa le numerotam. Nu mergea. De fiecare data codul era gresit...