Pur si simplu...

Prin aceasta postare doresc sa anunt faptul ca serialul "Spin de Trandafir" a ajuns la sfarsit. Sfarsitul sezonului 1, nu la sfarsit...de tot. Voi relua, sezonul 2...prin septembrie, cred. Pana atunci sunt in vacanta, desi e greu de crezut, dar da...vacanta!

Spin de Trandafir [chapter 20]

[chapter 19]


A doua zi, m-am trezit cumplit de tarziu. Adica pe la ora amiezii. Cu o durere de cap incredibila. Adormisem imbracat, sticla de whiskey fiind pe podea... Macar pentru un moment uitasem de mine...Telefonul era si el pe pat aruncat intr-o parte, fiind pregatit sa cada. L-am luat, si am ramas surprins, vazand pe ecran sase apeluri nepreluate, toate de la Fabiana...Nu ma simteam in stare s-o apelez, asa ca i-am trimis un mesaj, scuzandu-ma pentru ca am dormit mult prea mult.
Fara a ma ridica din pat, asteptam un raspuns. Acesta venise: „Dar mult mai dormi! Nu obosesti facand asta? ;))”. Fara sa gandesc prea mult, i-am trimis raspuns: „Nu as putea sa obosesc dormind...doar daca as dormi vesnic. Doar asa...doar atunci as vrea probabil sa ma trezesc”. Recitind ce-am trimis, mi-am dat seama ca am fost intr-un fel ironic si in acelasi timp si filozofic, probabil de la alcoolul care inca se mai perinda prin venele ce-mi purtau lichidul acela rosu.
Nu a trecut mult, iar telefonul a inceput sa-mi vibreze. Fabiana ma apela. Am raspuns cam tarziu:
-Da?
-Buna...
Un moment in care ne ascultam unul altuia respiratia prin telefon, si-a facut simtita prezenta, in chiar incipitul discutiei noastre telefonice.
-Sa inteleg ca tu esti foarte suparat, sau ce?
-Intr-un fel...Nu stiu...
-Cum adica? Din mesajul tau am inteles clar ca viata, nu prea iti mai face cu ochiul...
-Da poti sa zici si asa...
-Inteleg...Din cauza mea sau a tatalui tau?
-Aaa, nu...mai bine, sa punem asta pe seama oboselii.
-Vezi ca eu in vreo zece minute ajung la tine...Sper ca nu te superi, ca vin neinvitata...
-Nu...
Inchizand telefonul, m-am ridicat din pat, am facut un dus foarte rapid cu apa rece, m-am parfumat, si m-am imbracat cu haine curate, si bineinteles am aruncat sticla aceea de J&B. Exact la timp, pentru ca Fabiana deja ciocanea la usa.
-Imi pare rau pentru ce s-a intamplat aseara, pentru cum m-am comportat...
Acestea au fost primele cuvinte pe care le-a zis Fabiana in momentul in care m-a vazut.
Dupa ce am facut niste cafea, si am mai discutat anumite lucruri pentru a ne lamuri de ce s-a intamplat ieri, stand amandoi pe marginea patului, Fabiana s-a indreptat catre mine, luandu-mi cu mana stanga, barbia, tragandu-ma catre ea, provoncandu-ma s-o sarut. Sarutul inocent de la inceput, s-a transformat apoi intr-unul din ce in ce mai pervers, fara ca macar pentru o clipa sa ne uitam in alta parte, decat in ochii partenerului...Printre toate acestea am reusit sa strecor si o vorbulita, constatand faptul ca totusi viata inca imi mai face cu ochiul. Fabiana chicotind, mi-a apucat tricoul de ambele capete, scotandu-l de pe mine, cu un gest plin de vulgaritate. Punandu-mi mana pe piept, m-a impins usor pe spate, ea continuandu-si sarutarile-i dulci pe piept si pe abdomen. Durerea mea de cap, se ameliora treptat, cu cat ea ma saruta mai des. Am renuntat sa mai fac altceva inafara de-ai raspunde sarutarilor si mangaierilor, am lasat-o pe ea sa preia controlul, m-am lasat prada ei, dus de val ca spre un mult visat taram al fagaduintei...

Caldura, lenea si vacanta...

De ceva timp incoace, tot incerc si tot incerc, sa mai scriu si altceva, in afara de seria "Spin de Trandafir", dar de fiecare data, esuez, ca un delfin la mal...Acesta fiind si motivul pentru care am scris un astfel de inceput, intr-o astfel de postare.
Desi am terminat cu sesiunea, si sunt in plina vacanta canicularo-apocaliptica, mintea mea stresata dupa atata efort intelectual, ca sa zic asa, nu vrea sa mai functioneze intr-un mod cat de cat corespunzator, prin urmare, nu mai e in stare sa emita teoreme si exegeze, asa cum a facut in unele postari mai vechi, mult mai vechi. Creierasul, plin de materie din aceea cenusie, se pare ca vrea odihna, liniste, pace...De care insa tot nu are parte...Dar astea-s detalii.
Desi am rare brainstorming-uri, le folosesc doar pentru proiectele mele, astfel blogul ramane undeva in umbra, si cu putine postari, beneficiind pana la urma, de pe urma sus-mentionatelor brainstorming-uri, prin capitolele pe care le postez saptamanal din acel serial. Ehh, mai am si momente d-astea. Iar cand mi-e lene, si se mai adauga si caldura din cercul al optulea al infernului dantesc...atunci, pac, creierasul nu doreste decat somn, si somn primeste. Placut de altfel, pentru ca ma astern intr-o lume ce se afla intr-o ceata deasa, ce faciliteaza somnul. Asa ca nu exista un loc mai dragut, mai superb, mai divin, decat acela de pe pat, cu capul asezat pe mijlocul pernei. Dupa somn, apare si visul. Visez...da, visez cum plutesc pe apa, in larg, si dintr-o data, jaaap, inghitit de un rechin. S-a dus si visul. Jubilez, atunci cand ma gandesc, ca dupa acel vis in care pluteam pe apa, ma voi reintoarce in realitatea, in care cea mai pregnanta caracteristica e prostia, plictiseala si caldura...da, din nou, caldura. O simti? Crede-ma, n-o simti destul.
Ajung astfel si la finalul acestei postari, care e o notita apocrifa pentru mintile adormite ce sa afla in vacanta, dorind sa reliefez faptul ca mi-e lene. Mi-e cald si mi-e lene sa mai scriu si altceva. Bun, dar cele zise anterior, au sansa sa fie dezmintite, daca o sa am idei. Cine stie cand se va mai intampla si asta? Pana la urma am postat ceva, nu?

Spin de Trandafir [chapter 19]

[chapter 18]


Asa, stateam si cugetam si nu-mi dadeam seama, daca ar trebui sa-i spun Fabianei, ce se petrecea sau...Pana la urma, mi-am luat inima in dinti:
-Cred ca ar trebui sa-ti povestesc ce se intampla...
A intors capul catre mine, privindu-ma cu niste ochi goi, care nu spuneau absolut nimic, ce mai aveau nitel sa se inece in lacrimi, si mi-a zis pe un ton agasat de nodurile din gat, ce o provocau sa planga...
-Nu, nu vreau sa stiu! Nu ma intereseaza ce s-a intamplat!
A intors rapid capul, prefacandu-se ca se uita pe geam, stergandu-si cele cateva lacrimi ce se ivisera.
Momentul acela mi-a dat de inteles ca eu chiar nu am habar ce se petrece, ca totul e mult prea complicat si rapid pentru mine. Acei trei de „nu” care mi-au fost trantiti in fata de femeia in care imi varsasem ramasitele iubirii, ca si cum as fi aruncat zarurile la un joc de noroc, au fost cele mai dureroase sunete pe care cred ca le-am ascultat vreodata. Nu pentru urechi, cat pentru sufletul meu. Am inteles atunci, ca trebuia sa tac, s-o duc acasa, si sa rupem legatura pentru o perioada. Tot atunci am inteles, ca sunt o fiinta dezgustatoare, la fel ca mai toate fiintele. Nu ma deosebeam cu nimic fata de ceilalti. Pana in Bucuresti, nu am schimbat vreo vorbulita unul cu celalalt, lasand doar radio-ul sa-si faca de cap, ba cu stiri, ba cu melodii.
Cand ne-am dat jos din masina, Fabiana, in continuare suparata, si-a luat gentuta, si intorcand capul, mi-a zis:
-Multumesc pentru drum!
-Cu place...
-Pa!...spuse ea, inainte ca eu sa termin ce aveam de zis. Se indeparta fara ca macar sa se uite inapoi.
Nici macar nu am mai avut puterea sa-mi iau ramas bun. Simteam o durere cumplita. O uriasa ruina, recladita din improvizatii, din nou daramata...asta eram eu acum. Atat si nimic mai mult!
Dupa ce Fabiana, a iesit din campul vizual, am trantit usa masinii cu furie, si m-am dus in camera, unde mai aveam nitel sa sparg ceva...Dar nu am facut-o, neavand suficienta energie pentru asa ceva.
-A dracului viata...Unde e un pistol cand ai nevoie de el?
Nu a durat mult, si m-am sprijinit de birou, incepand a urla. Apoi, facand un pas catre dreapta, m-am lipit cu spatele de perete, lasandu-ma usor, sa cad pe podeaua rece, imbratisandu-mi capul greoi, cu mainile ce-mi tremurau de nervi.
Ce mai viata! Cu o mama moarta, dat spre adoptie, parinti adoptivi disparuti, neavand un loc de munca, tata natural si criminal, cu mistere si prefacatorii, descoperit abia la 26 de ani, lucruri ce coincid cu data mortii sotiei mele, un frate in spital, si inca o iubire ratata. Ratat...
Simteam nevoia sa vorbesc cu cineva, sa ma calmez spunandu-mi toate cate aveam pe suflet. Dar nu aveam cu cine...uitasem ca de la un timp, nu prea mai aveam prieteni apropiati. Toti se transformasera in cunostinte, lasandu-ma sa ajung, conform propriilor dorinte, un lup singuratic. O salbaticiune, ce-si cauta prada pe cont propriu, fara a resimti vreodata nevoia de colaborare sau alaturare. Eram jalnic.
Pentru a ma calma, alta solutie mai buna nu gasisem decat sticla de J&B, din frigider. Nu obisnuiam sa beau. Detestam bautura. Acea sticla a ramas acolo, fiind primita cadou, de la nu mai stiu cine, in ziua in care implinisem 26 de ani, adica pe 23 martie. Acum eram in mai. Si gasisem in sfarsit prilej pentru desfacerea acelei sticle. Renuntasem si la ideea de a folosi pahar. Doream doar sa dau pe gat acea licoare tare, poate inima ceda intr-un final...Inima inveninata de ideea de a-mi pune capat zilelor...

Headbanger's Ball [episode 19]

Pillar - Frontline

Seether - Remedy

Mudvayne - Forget To Remember

Spin de Trandafir [chapter 18]

[chapter 17]


-Cum adica alta poveste?
Ce oare dorea sa spuna cu „alta poveste”? Pe mine ma nedumerea complet... L-am asteptat insa, asa ca si-a continuat calm ce avea de zis.
-Vreau sa spun, ca este mai complicat decat crezi tu.
-Nu conteaza. Vreau sa stiu. Acum!
-Atunci poti desface plicul!
Stand un pic pe ganduri, am luat plicul ce mi l-a inmanat Stelian, adica tatal meu, si l-am desfacut cu grija, in asa fel incat sa nu se rupa...Spre surpriza mea, in interiorul sau nu se afla absolut nimic, inafara de o foaie alba, goala.
-Asta a fost tot? Ce fel de poveste mai e si asta? O foaie?
-Da, o foaie!
-Tu iti bati joc de mine?
-Nu fiule. Da-mi acum plicul...iti voi explica mai multe.
I-am dat plicul cu foaia goala din el, apoi a inlocuit continutul nesemnificativ cu un fel de biletel galbui, pe care se aflau niste litere marunte pe care, la prima vedere, nu le puteam descifra. Iar cum biletul, a fost scos dintr-un buzunar interior al sacoului sau, am devenit si mai curios...
-Ce-i cu acel biletel?
-Vei afla ce-i de facut, la momentul oportun...
M-am strambat putin, pentru ca acest raspuns nu-mi satisfacea deloc curiozitatea.
-Cum adica moment oportun?
-Nu il vei desface. Decat in acel moment.
-Care moment?
-Vei afla! Mai degraba, iti vei da seama...
Stelian, lipind la loc plicul mi l-a inmanat din nou.
-Poftim!
-Multumesc...
Nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce era vorba...Aflasem prea multe lucruri care mi se pareau incredibile. Momentul in care a fost „demarata aceasta actiune”, coincide intr-un mod ciudat cu momentul in care Elena murise. Si m-am ales si cu un bilet al carui rol in toate acestea nu-l stiam. In schimb am sa-l aflu, la momentul oportun. Nici momentul oportun nu-l stiam. Toate acestea imi sunau mie ca o ecuatie cu prea multe necunoscute. Si ca sa fiu sincer, nu ma prea pricepeam la matematica. Lucrurile luau o cu totul alta turnura, iar eu eram nepregatit pentru toate acestea si aruncat intr-o valtoare de evenimente ce se insirau rapid, mult prea rapid, ca eu sa le pot face fata.
-Esti bine, Mihai?
-Uhh, da...
-Ai ramas pe ganduri.
-Nu. Stai linistit. Sunt bine.
-Sa fie cum zici tu...

Nu a durat mult, iar eu si Fabiana eram din nou pe drum, ne duceam inapoi la Bucuresti, bineinteles dupa ce servisem masa la un restaurant in Brasov. Fabiana nu mai zicea absolut nimic, iar eu, fiind la volan, simteam nevoia sa rup tacerea ce ma apasa, ce ma chinuia. Doream sa-i spun totul, sa o fac sa inteleaga, dar nu stiam cum. Mai bine zis, nici eu nu prea intelegeam...

Headbanger's Ball [episode 18]

Five Finger Death Punch - White Knuckles

Lamb Of God - Remorse Is For The Dead

Winds Of Plague - Chest And Horns

Spin de Trandafir [chapter 17]

[chapter 16]


Dintr-o data, m-am oprit in loc, Fabiana fiind aproape sa ma loveasca din spate.
Inima-mi batea cu putere, sangele imi fierbea in vene. Ardeam. Desi ploua afara, simteam ca ma sufoc de caldura.
M-am intors in casa, direct catre batran. Dand cu pumnul in masa, pentru a evita sa nu-l lovesc, ma uit in ochii lui, vorbind pe un ton cat se poate de amenintator:
-Tu, esti cel care l-a ucis pe tata?
-Era tatal tau adoptiv, si da, eu l-am ucis!
Nu-mi venea sa cred, cat de calm putea sa fie acest om.
-Ce ma impedica pe mine acum, sa nu te ucid?
-Faptul ca vrei sa afli adevarul? Ce-ai zice daca a-i lua din nou loc, pentru a-ti da mai multe detalii...
Parca ma linistisem, desi nu stiam de ce. M-am asezat pe scaun, am luat o gura de cafea, si i-am facut semn batranului, ca poate continua, in timp ce Fabiana, fara sa mai zica nimic, s-a asezat si ea inapoi pe scaun.
-Eheiii...Eu sunt tatal vostru. Al tau si al lui Gabriel. Mama voastra, Eleonora, a murit, in urma nasterii lui Gabriel, datorita unor complicatii. Pe acea vreme, camatarii ma urmareau fiindca le datoram o suma uriasa de bani. La un an si jumatate dupa moartea mamei voastre, primul lucru pe care l-am facut, a fost sa va dau spre adoptie, pentru protectia voastra. Familia Alexandrescu, care v-a adoptat, parea de treaba la inceput. Pavel si Nicoleta se intelegeau foarte bine. Dar cu trecerea timpului, Pavel, s-a apucat de bautura, si va batea. Atat pe voi cat si pe sotia sa. Nicoleta desi dorea sa divorteze, era amenintata cu moartea, si nu putea face mare lucru. Aici am intervenit eu. Tineam prea mult la voi, chiar daca abia va stiam, ca sa va las pe mana acelui netrebnic. Am incercat sa discut cu Pavel, dar nu vroia sa inteleaga...asa ca...l-am impuscat. Incidentul petrecandu-se de dimineata , intr-un orasel precum Chiajna si cu nimeni prin preajma, am profitat de ocazie si am fugit. Din ce-am inteles din ziare, tu si cu Gabriel l-ati vazut mort, cand v-ati intors de la scoala, iar apoi mama voastra, dupa ce ati sunat-o sa vina de la serviciu. La ceva timp dupa incident, a disparut si ea...
-Imi aduc aminte...acum...ce de sange...
Sufletul mi-era rascolit, incercam sa nu plang, dar ochii tot mi se umezeau.
-Intre timp, eu am devenit un om destul de influent in lumea afacerilor.
-Da! Mama a disparut...nici macar un ramas bun, si nici un alt semn de viata.
-Imi pare rau, Mihai!
-Unde este toaleta?
Dupa ce mi-a aratat incotro, am mers intr-acolo, oarecum leganat. Ajungand in fata oglinzii, ma priveam si parca nu ma recunosteam. Parca vedeam un alt Mihai.
-Cine esti tu, de fapt?
Ma simteam un necunoscut in propria-mi piele. Sa-mi cunosc adevaratul tata, abia la 26 de ani? Sa-mi cunosc tot trecutul abia acum? Nu mai reuseam sa ma tin prea bine pe picioare. Am dat drumul la apa rece, si m-am spalat pe fata, in speranta ca-mi revin. M-am intors apoi, in camera unde se aflau Stelian si Fabiana, care-si povesteau niste nimicuri. Venind brusc, am intrerupt conversatia celor doi...
-Cand ne-am vazut astazi, m-ai intrebat care imi este numele de familie...Te-ai prefacut ca nu ma cunosti?
-Nu doream sa-ti spun asa, dintr-o data.
-Atunci in Bucuresti, de ce erai deghizat ca un cersetor?
-Am aflat ca te-ai mutat din Chiajna in Bucuresti. Eu, fiind de vreo 10 ani prin Brasov, am venit in capitala, ca sa te revad. Si trebuia sa ma deghizez, si sa ma conving ca tu erai acela. A ma deghiza mi s-a parut singura solutie viabila, fara a-ti trezi suspiciuni.
-Si plicul? Ai spus ca tocmai eu trebuia sa ti-l dau! Dupa ce l-am primit de la Gabriel...
-Cu Gabriel, m-am intalnit deja, acum vreo trei saptamani. L-am convins si pe el, ca si pe tine, ca sunt tatal vostru. I-am dat plicul, cu instructiuni clare. Peste trei saptamani, trebuia sa ia legatura cu tine, si sa-ti inmaneze plicul, cu scopul ca tu, sa apari la Brasov, la mine.
Ce? Acum trei saptamani? Atunci a murit Elena! Tot e ceva in neregula...Are vreo legatura cu moartea ei?
-Mihai? Ce-ai patit?
Aducandu-mi aminte ca fratele meu facuse accident:
-Dar a facut accident, din cauza asta!
-Accidentul, desigur nu a fost in planul meu, dar a fost intr-un fel un mod de a te convinge sa-ti faci aparitia aici. Trebuie sa recunosti, ca ma pricep la strategie.
-Gabriel putea sa moara in acel accident...
-Dar nu a facut-o...
Incercam sa uit acel moment, si mi-am adus aminte ca mai am o intrebare de pus...
-Iar plicul respectiv, ce contine?
-Aaa, asta e o alta poveste...