Pierdeam vremea, respiram, traiam, putin cam artificial, datorita caldurii excesive care tocmai se calmase in urma unei ploi constituite din fulgere, tunete, si vreo 3 picaturi. Ochii mei atintiti dupa orice ar fi parut interesant, ignorau complet faptul ca noaptea anterioara, somnul ma vizitase abia la ora 4 si ceva dimineata, iar in timpul zile incercasem, desigur, fara prea mare efect, sa invat ceva. Stateam putin cocosat pe scaunul asezat strategic in fata biroului, osciland cu simplitate intre conturile de twitter si blogger, mizand pe descoperirea unor lucruri interesante, ceva simplist, dar placut care sa-mi atraga privirile si sa ma relaxeze. Liniste totala. Nimeni acasa. Trecuse de miezul noptii si de aceasta data. Am zis liniste totala, ceea ce e cam gresit. Niciodata nu e liniste. Desigur, avand geamul deschis, eram acompaniat, armonios, de tusea greoaie si repetitiva a vecinului tebecist. Sarind de la un blog la altul, treceam printre cele mai diverse posibil. Teme diverse. Despre religie, despre filosofie, despre vacante, despre viata de zi cu zi, politice si desigur, cele cu poze, pe care, personal, le urasc, in special pe cele in care nu mi se arata decat poze cu detinatorul contului, ori poze de familie, ori poze cu animale de companie. Pentru pozele personale exista facebook. Ca sa nu mai spun de faptul ca gasisem pe un blog, linkuri ce ma trimiteau la stiri cu fabuloasa si respectabila domnita Gaga. Care o sa treaca si pe la noi. Trecand dincolo, adica pe twitter, nu era nimic nou. Oftez, ma intind putin, poate putin mai mult si realizez ca tusea amabilului vecin nu se mai facea auzita. Beleaua era acum alta. Intr-un mod violent sinistru, aproape nelinistitor, urletele unui caine ale unui vecin mai indepartat. Urla a singuratate si a tristete. Nu ma intrista catusi de putin, ba dimpotriva, ma facea sa ma gandesc, aproape razand cam cum pot dormi vecinii respectivi cu scandalul de langa fereastra lor.
Nedorind sa mai ascult concertul cainesc, absolut gratuit, am luat telecomanda si am manevrat-o pana cand am ajuns la un canal de muzica, desigur. Dupa vreo doua sau trei melodii ascultabila, placute urechilor, reclama. Dupa reclama, Lady Gaga cu melodia Alejandro in care canta si despre el si despre Roberto si nu mai stiu care...probabil fosti amanti. Mai important mi s-a parut modul lipsit total de inhibitii si nesimtirea gesturilor de care dadea dovada... Nu ca nu as fi stiut, dar ma gandeam sa spun asa vreo vorba despre acest aspect. Sincer, primul gand care mi-a trecut prin minte cand am vazut-o pe Tanti Gaga a fost acesta, exact cu inceputul specific ardelenesc: "ioi, deci Lady Gaga este etapa de trecere de la om, la Voldemort!". Asta, eu o numesc o epifanie. Unde este J.K. Rowling? Daca afla, o sa mai scrie un roman, despre urmasul lui Voldemort sau ceva asemanator... In fine, practic aceasta Gaga, aceasta bizara, nici nu merita sa discut despre ea, dar, trebuie sa recunosc, ma aflam intr-o stare prea poetica pentru a nu asterne ceva, pe blog. Poate se datorata atmosferei mentionate la inceput.
Am inchis zambind televizorul, si m-am apucat sa scriu. Ce sa-i faci? La inceput, am tot sperat ca am sa evit subiectul, dar nu am reusit. Poate data viitoare o sa am ceva mai mult succes.
Framantate ganduri subiective sunt materializate la nivel psiho-social...Oare critica muzicala nu ar trebui sa se bazeze in principal pe mesajul piesei difuzate sau focalizarea contemporana este realizata , mai ales, la nivelul aparentelor si elementelor senzitiv-vizuale? Personal, nu pot afirma ca ador muzica persoanei in cauza sau modului excentric si de ce nu, chiar languros, de a-si promova cariera, insa sa nu uitam ca pentru asemenea acte sunt necesare 2 doze aflate in raport de dependenta: nebunie (o forma deezechilibrata de extraversie ) si curaj. Cel putin pentru prezenta acestor elemente, este , se pare, admirata de cateva persoane. In privinta rationamentului, se poate identifica o usoara limitare a acestuia, daimonul o atinge la nivel randamental dar ii si reduce anumite capacitati care probabil zac la fel de ascuns ca "aurul negru"... :))
RăspundețiȘtergereda... exact ce-ai spus tu :))
RăspundețiȘtergereInserţie auditivă şi vizuală (un penel trecut aproape în derâdere peste pânza nocturnă) cu greutate:
RăspundețiȘtergere"Beleaua era acum alta. Intr-un mod violent sinistru, aproape nelinistitor, urletele unui caine ale unui vecin mai indepartat. Urla a singuratate si a tristete. Nu ma intrista catusi de putin, ba dimpotriva, ma facea sa ma gandesc, aproape razand cam cum pot dormi vecinii respectivi cu scandalul de langa fereastra lor."
va multumesc de vizita si de apreciere. La buna recitire! :)
Ștergere