Pene de scris, curtezane și demoni în chiloți verzi sau Cronici de Paște

                                   

Miracolul s-a produs, Iisus din Nazareth a înviat din morți și anul acesta, poate cu la fel de multă glorie ca în anii trecuți sau poate cu osteneala generată repetiției unei experiențe sumbre. Cu riscul îmbrățișării unui cinism feroce care mă agasează din când în când, voiam să marchez un nou început al acestui blog abandonat nu-știu-când, nu-știu-de-ce. Totuși, el, bunule prieten, are un savoir-faire care mă determină să-l readuc cumva la viață. Nu întreba! "I would kill you if you only knew its real meaning!" ar spune Bond, James Bond (care altul?) așa că te invit, impertinentule, la lectura articolului.

Revenind la cronica de față, voiam să înseninez zilele londoneze de Paști care au fost la fel de mohorâte ca și cum sfârșitul lumii ar fi scris în penele de nori ce au dansat în zilele de sărbătoare. Hm, zile libere, minivacanță, patru zile libere în care nu ai posibilitatea să ieși într-o lungă peregrinare pentru că vezi tu, clima e aburindă (nu în sens metaforic), laptopul meu se află într-o luptă inegală cu mouse-ul, dragul de el, care nu vrea să își facă datoria în ruptul capului (de ar avea unul), colegii de apartament trântesc uși și ferestre, aruncându-și vocile transpirate de duhoarea nesimțirii de-a lungul întregului apartament și exemplele pot continua. Exemple de maraton al unui weekend aparent invizibil sau prea puțin odihnitor.

Dar știi tu, trecător cititor, ce se ascunde dincolo de momentele vizual-auditive neplăcute? Se ascunde simplitatea. Simplitatea unui maraton de filme (ne)bune pe care l-am făcut cu bucurie, descoperind poveștile unor curtezane venețiene sau existența (imaginară sau reală , totuși necunoscută) a unor lumi paralele în care trecutul și prezentul se contopesc într-un viitor al trecutului (vezi Interstellar, chiar îl recomand), zâmbete și îmbrățișări sincere din partea persoanei iubite, glume și discuții, lecturarea unor cărți interesante în care chiar și demonii poartă chiloți (neapărat verzi!!!) , oamenii sunt supravegheați de Big Brother chiar și în dormitor și obligați să facă exerciții sportive , câinii sunt luați drept oamenii și enumerația poate continua până la intersecția lui Trump cu Putin sau mai pacifistic, până la următoarea furtună de nisip.

Lucrurile simple sunt, așadar, cele mai speciale. Ele ne fac să ne scufundăm iar în cazanul cu smoală când sună alarma (blestemată invenție) pentru că sperăm că la finele zilei să retrăim acele momente deosebite, fie că e Paștele sau o zi obișnuită. Nu trăim pentru orele orbitoare de muncă în care cineva zbiară, altcineva se căiește și un oarecare se aruncă să ocupe un spațiu avantajos în tren. Nu. Trăim pentru clipe. Iar cele mai frumoase clipe sunt cele în care ne regăsim cu zâmbetul pe buze, mustăcind la persoana din fața noastră pe care o apreciem necondiționat, mestecând povești pe care penele de nori ni le pun la dispoziție, aruncându-ne în iureșul unui joc online.
Nu e târziu niciodată să trăim!