Acum mai mult de zece ani, obișnuiam să citesc o poveste cu și despre iepuri, împletindu-mi degetele cu filele istorisirii unui iepuraș neascultător care nu făcea nimic folositor. Se numea Zbârlișor-Nu-Și-Nu. Simbolic, nu-i așa?
Ceea ce mi-a atras atenția făcându-mă să revin iar și iar la această poveste e asemănarea personajului cu o anumită categorie de persoane existentă și în prezent.
Ați cunoscut vreodată persoane handicapate social ? Persoane care nu pot avea grijă de ele însele pentru că nu sunt responsabile, deși ar putea fi, însă nu vor? Le poți vedea în fiecare zi...E bărbatul-bucătar arogant care a lucrat peste mări și țări de-a lungul existenței și încă e întreținut de mama-soacră, bătrână și bolnavă care îi gătește mereu lui, fiului ei care nu e capabil decât să pălăvrăgească nemăsurat și fiicei ei, respectiv soția mereu copilă a idiotului cu care am început povestea. Sau e femeia văduvă care a preferat să-și lase fiica la cârmă după moartea soțului ei deși aceasta era minoră încă, aceeași femeie care în momentul în care fiica și-a făcut o viață la distanță fizică de ea, începe o relație de venerație cu dobitocul satului. Se îndobitocește și ea și e mândră de fiecare prostie pe care o face, prostie care crește în numărătoare...
Hm, am menționat oare că bărbatul-idiot e același care încearcă din răsputeri să controleze viața fiului lui și soției acestuia?
Ei bine, până acum s-a achitat de minune de responsabilitate, stricând două concedii...
Mă întreb dacă povestea se va sfârși cu despărțirea celor doi din pricina părinților sau dacă vor putea să trăiască cumva...