Pâine coaptă la vatră sau O pagină din viața mea

 În zilele capricioase ale unei primăveri cu toane intrinsece, privesc forma norilor care se pierd în povești nescrise. Observ zborul dragonilor ori aripile unei păsări legendare, mituri ale realității contemporane și mă întreb pentru a nu știu câta oară care e scopul. Care e scopul acestei vieți măcinate de îndoieli, amintiri care se pierd imediat ce orele acțiunii respective apun? Ne naștem să spunem povești de care nimănui nu-i pasă asemenea norilor care dansează într-un ritm lent?
Avem mii de pagini nescrise numite zile și tot ce facem e să scrijelim plictisiți câte o literă dansândă pentru că ne lipsește motivația reală de a parcurge în mod concret pașii unui tango. Ne e teamă să nu ne împiedicăm și să fim ținta batjocurii celor ce dansează divin, uitând că și maeștri au fost cândva învățăcei. Ne aruncăm sufletul în cuptor, sperând să facem o pâine coaptă la vatră perfectă din el, dar nu îl șlefuim niciodată până la capăt. Suntem leneși sau lași, uneori inspizi, alteori prea comuni ca să fim capabili să depășim propria limită pe care singuri ne-am trasat-o. Avem o părere proastă despre noi înșine sau ne îndoim de capacitățile care ne compun personalitatea. De ce?
Oare de ce avem tendința morbidă de comparație sau de a ne simți inferiori altora? Nu e sănătos, doar răvășitor...
Deunăzi, am simțit eclipsa unei luni care îmi acoperea inima, șoptindu-mi îndurerată: "Ești doar un segment menit să-l înlocuiască pe cel pierdut!"

Dar e ceva adevărat în replica asta? Putem să înlocuim segmente la fel ca cele din geometrie, șterse pentru că au fost trasate aiurea? Nu cred că putem înlocui oameni. Nu cred că cineva ar trebui să dea la o parte amintiri sau emoții ce ne-au făcut fericiți cândva. Dar subconștientul nostru tot ne face să înlocuim ceva cu altceva. Așa suntem creați, ne place ori ba. Înlocuim soarele românesc cu cel englezesc, clima norvegiană cu cea belgiană, dulciurile cu fructele, și mai presus de toate, înlocuim relații pe care le credem pierdute cu altele noi. Deci , înlocuim oameni. E legea firii.
Dar cei pe care îi alegem după o poveste eșuată...ei, sunt roata de rezervă sau marea dragoste? Aici e buba cea teribilă pe care fiecare dintre noi trebuie să o tratăm sau o descoperim...

Pene de scris, curtezane și demoni în chiloți verzi sau Cronici de Paște

                                   

Miracolul s-a produs, Iisus din Nazareth a înviat din morți și anul acesta, poate cu la fel de multă glorie ca în anii trecuți sau poate cu osteneala generată repetiției unei experiențe sumbre. Cu riscul îmbrățișării unui cinism feroce care mă agasează din când în când, voiam să marchez un nou început al acestui blog abandonat nu-știu-când, nu-știu-de-ce. Totuși, el, bunule prieten, are un savoir-faire care mă determină să-l readuc cumva la viață. Nu întreba! "I would kill you if you only knew its real meaning!" ar spune Bond, James Bond (care altul?) așa că te invit, impertinentule, la lectura articolului.

Revenind la cronica de față, voiam să înseninez zilele londoneze de Paști care au fost la fel de mohorâte ca și cum sfârșitul lumii ar fi scris în penele de nori ce au dansat în zilele de sărbătoare. Hm, zile libere, minivacanță, patru zile libere în care nu ai posibilitatea să ieși într-o lungă peregrinare pentru că vezi tu, clima e aburindă (nu în sens metaforic), laptopul meu se află într-o luptă inegală cu mouse-ul, dragul de el, care nu vrea să își facă datoria în ruptul capului (de ar avea unul), colegii de apartament trântesc uși și ferestre, aruncându-și vocile transpirate de duhoarea nesimțirii de-a lungul întregului apartament și exemplele pot continua. Exemple de maraton al unui weekend aparent invizibil sau prea puțin odihnitor.

Dar știi tu, trecător cititor, ce se ascunde dincolo de momentele vizual-auditive neplăcute? Se ascunde simplitatea. Simplitatea unui maraton de filme (ne)bune pe care l-am făcut cu bucurie, descoperind poveștile unor curtezane venețiene sau existența (imaginară sau reală , totuși necunoscută) a unor lumi paralele în care trecutul și prezentul se contopesc într-un viitor al trecutului (vezi Interstellar, chiar îl recomand), zâmbete și îmbrățișări sincere din partea persoanei iubite, glume și discuții, lecturarea unor cărți interesante în care chiar și demonii poartă chiloți (neapărat verzi!!!) , oamenii sunt supravegheați de Big Brother chiar și în dormitor și obligați să facă exerciții sportive , câinii sunt luați drept oamenii și enumerația poate continua până la intersecția lui Trump cu Putin sau mai pacifistic, până la următoarea furtună de nisip.

Lucrurile simple sunt, așadar, cele mai speciale. Ele ne fac să ne scufundăm iar în cazanul cu smoală când sună alarma (blestemată invenție) pentru că sperăm că la finele zilei să retrăim acele momente deosebite, fie că e Paștele sau o zi obișnuită. Nu trăim pentru orele orbitoare de muncă în care cineva zbiară, altcineva se căiește și un oarecare se aruncă să ocupe un spațiu avantajos în tren. Nu. Trăim pentru clipe. Iar cele mai frumoase clipe sunt cele în care ne regăsim cu zâmbetul pe buze, mustăcind la persoana din fața noastră pe care o apreciem necondiționat, mestecând povești pe care penele de nori ni le pun la dispoziție, aruncându-ne în iureșul unui joc online.
Nu e târziu niciodată să trăim!

Fuge Pamantul

Si tocmai cand toate incepeau sa mearga bine. E ca si cum imi fuge pamantul de sub picioare.

Teroare

Uneori, cea mai mare durere de care poti avea parte e aceea de a nu avea vreo durere fizica. Ci una psihica. Provocata de cineva foarte apropiat. Si ma refer aici, la apropiere prin legatura de sange, nicidecum la apropierea sentimentala ori emotionala. Nu. Nici vorba. Aceasta durere psihica se suprapune uneia de aceeasi natura provocata de lipsa unei persoane, tot cu legatura de sange. Lipsa, datorata unei plecari. Si a faptului ca nu-i poti spune ce si cum, nu-i poti spune ce vrei sa faci si cum, nu-i poti spune ca vrei sa te apere de cealalta persoana abominabila si autoritara din viata ta, care vrea sa-ti schimbe destinul. Si asta, pentru ca e departe. Si oricum nu are putea. Pentru ca si destinul ei, a fost manipulat si decis de aceasta persoana abominabila. Aceasta durere nu o pot compara cu nimic, cu absolut nimic din scurta viata pe care am trait-o si inca o mai traiesc. Traiesc un cosmar, ce nu inceteaza, nu ma pot trezi din el, sfasiindu-ma tot mai mult, cu fiecare minut ce trece. Ma consuma. Ma imbolnaveste.  E un NOD in gat ce nu-mi da pace. Da. Un NOD. E afurisit. Stiu foarte bine ce e mai bine pentru si ce vreau sa fac, si totusi nu am dreptul la replica, nu pot face nimic ori zice nimic, pentru ca totul s-ar putea intoarce impotriva mea intr-un fel foarte urat. Frica a ajuns deja la un nivel paroxistic.  Ma cutremur zi de zi la ideea ca viitorul alaturi de iubirea mea adevarata, ori ca viitorul profesional o sa fie in totalitate abolit, pentru totdeauna daca fac ceea ce vrea aceasta persoana de la mine, in urmatoare luna. 'As vrea sa dau timpul inapoi' e un cliseu stupid. Eu vreau sa dau timpul inainte, si vreau sa-l dau doar daca reusesc sa rezolv cumva aceasta problema... TEROARE. Nimicnicia e dupa colt, ma pandeste...


For some people, dying at the right moment, is the best solution. A cure. A cleanse. A curse and a bliss at the same time.

Ca in prima zi

Ma gandesc ca ar trebui sa scriu aici ceva ce nu ar trebui sa vada nimeni, dar pe urma imi dau seama ca totul e pe internet, deci o sa fie vazut. Ei bine, macar sa nu fie vazut de anumite persoane. Am sa ma asigur, ca nu o sa fie vazut.
E toamna. Ma doare o incheietura. Cea de la mana stanga. Si tot la mana aceea am niste zgarieturi oribile de la niste iepuri. S-au cicatrizat ele. Dar par la fel de urate ca in prima zi...
Ma doare sufletul.
Ma doare.
Ma arde.
Abominatia dracului!

Ar cam trebui...

Sa mai scriu si eu cate ceva pe acest blog sarman al meu. Se simte cam neglijat... De-as avea si timp... Probabil nici asa n-as scrie la ce lipsa totala de chef am...
Dar poate, poate... continuam cu speranta... Pana atunci, toate cele bune!

Patratul Unu

Sesiunea s-a terminat. Now I'm back to basics. Or square one. Adica scriind la licenta... Ce mai vacanta...

Las aceasta postare fara titlu

6 Ianuarie 2013...  Trebuie sa plec! Ah, de ce? Nu vreau...

The Truth/La multi ani!

Mda. Cam asa e! Ah, da... suntem supravietuitori ai Apocalipsei Mayase! Prin urmare, sper ca au fost toate bune de Craciun! La multi ani si din nou cele bun in anul ce vine, recte 2013!

Apocalipsa

Se apropie Apocalipsa! Ah da! Starea generala e favorabila evenimentului mai ales ca e deja vazuta (cel putin de unii) ca o noua sarbatoare premergatoare Craciunului si Revelionului. Ar trebui sa comentez asta? Nu! Astept doar sa vad ce o sa fie! Pana atunci Sarbatori fericite, cu Apocalipsa cu tot!

Despre Furie...

Am citit ceva foarte tare... despre furie:

Furia reprimata - bomba cu ceas

Acum, infuriati-va!
romaniansaresmart

Prea multe...

La fel cum am scris si pe Twitter, scriu si aici ... " ahh, pauza de tot... un gust, o aroma. desi amara aroma. de ghimbir. " De aici ma intreb oare ce poate eventualul cititor a intelege? Iar intrebari? Prea multe intrebari! Nu! Pauza!

Cazuri speciale

Se pare ca tot mai des intalnesc, total accidental, nici nu stiu cum se face, cazuri din ce in ce mai intense de nesimtire din aceea crunta, ce intrece absolut orice limita. Problema e ca aceste cazuri, pe langa faptul ca sunt multa, abunda si de foarte multa prostie revarsata prin preajma. Ceea ce, recunosc, ma enerveaza la culme. Ce se poate intampla daca le raspund si eu tot cu aceeasi nesimtire? Ca doar, deh, nu-i greu.

Liniste apasatoare

Titlul nu are alta relevanta in afara faptului ca pe aici, s-a lasat asa, un fel de liniste cumplita in ultima vreme. Sau cel putin asa mi se pare. In fine. Asa o sa mai fie, multa vreme de aici inainte. Nu stiu nici macar eu ce sa zic... Pe curand, liniste apasatoare!

O bizara

Pierdeam vremea, respiram, traiam, putin cam artificial, datorita caldurii excesive care tocmai se calmase in urma unei ploi constituite din fulgere, tunete, si vreo 3 picaturi. Ochii mei atintiti dupa orice ar fi parut interesant, ignorau complet faptul ca noaptea anterioara, somnul ma vizitase abia la ora 4 si ceva dimineata, iar in timpul zile incercasem, desigur, fara prea mare efect, sa invat ceva. Stateam putin cocosat pe scaunul asezat strategic in fata biroului, osciland cu simplitate intre conturile de twitter si blogger, mizand pe descoperirea unor lucruri interesante, ceva simplist, dar placut care sa-mi atraga privirile si sa ma relaxeze. Liniste totala. Nimeni acasa. Trecuse de miezul noptii si de aceasta data. Am zis liniste totala, ceea ce e cam gresit. Niciodata nu e liniste. Desigur, avand geamul deschis, eram acompaniat, armonios, de tusea greoaie si repetitiva a vecinului tebecist. Sarind de la un blog la altul, treceam printre cele mai diverse posibil. Teme diverse. Despre religie, despre filosofie, despre vacante, despre viata de zi cu zi, politice si desigur, cele cu poze, pe care, personal, le urasc, in special pe cele in care nu mi se arata decat poze cu detinatorul contului, ori poze de familie, ori poze cu animale de companie. Pentru pozele personale exista facebook. Ca sa nu mai spun de faptul ca gasisem pe un blog, linkuri ce ma trimiteau la stiri cu fabuloasa si respectabila domnita Gaga. Care o sa treaca si pe la noi. Trecand dincolo, adica pe twitter, nu era nimic nou. Oftez, ma intind putin, poate putin mai mult si realizez ca tusea amabilului vecin nu se mai facea auzita. Beleaua era acum alta. Intr-un mod violent sinistru, aproape nelinistitor, urletele unui caine ale unui vecin mai indepartat. Urla a singuratate si a tristete. Nu ma intrista catusi de putin, ba dimpotriva, ma facea sa ma gandesc, aproape razand cam cum pot dormi vecinii respectivi cu scandalul de langa fereastra lor.
Nedorind sa mai ascult concertul cainesc, absolut gratuit, am luat telecomanda si am manevrat-o pana cand am ajuns la un canal de muzica, desigur. Dupa vreo doua sau trei melodii ascultabila, placute urechilor, reclama. Dupa reclama, Lady Gaga cu melodia Alejandro in care canta si despre el si despre Roberto si nu mai stiu care...probabil fosti amanti. Mai important mi s-a parut modul lipsit total de inhibitii si nesimtirea gesturilor de care dadea dovada... Nu ca nu as fi stiut, dar ma gandeam sa spun asa vreo vorba despre acest aspect. Sincer, primul gand care mi-a trecut prin minte cand am vazut-o pe Tanti Gaga a fost acesta, exact cu inceputul specific ardelenesc: "ioi, deci Lady Gaga este etapa de trecere de la om, la Voldemort!". Asta, eu o numesc o epifanie. Unde este J.K. Rowling? Daca afla, o sa mai scrie un roman, despre urmasul lui Voldemort sau ceva asemanator... In fine, practic aceasta Gaga, aceasta bizara, nici nu merita sa discut despre ea, dar, trebuie sa recunosc, ma aflam intr-o stare prea poetica pentru a nu asterne ceva, pe blog. Poate se datorata atmosferei mentionate la inceput.
Am inchis zambind televizorul, si m-am apucat sa scriu. Ce sa-i faci? La inceput, am tot sperat ca am sa evit subiectul, dar nu am reusit. Poate data viitoare o sa am ceva mai mult succes.

Impuscaturi

Toata lumea se dezbraca, nu se prea imbraca si se impusca (vezi stirile cu Adrian Nastase). Nu-i nimic. E de bine. O ducem bine. In continuare.

Ce mai fac?

Pai, bine... Uite scriu esee la literatura engleza, din citate de la Oscar Wilde, James Joyce, D.H. Lawrence, Joseph Conrad or Virginia Woolf. Si asta doar pentru a intra in examen. Ah, da. Mai scriu exercitii la limba franceza contemporata. Multe. Si toate astea de mana. Ca doar vom ajunge scribi. Ce altceva? Pai, citesc...si nu mai termin, "Castelul" lui Kafka. Si ma pregatesc, oarecum, si pentru prezentarea la didactica si proiectul de la didactica engleza. Perfect. Deci suntem, adica sunt...ocupat. Ceea ce inseamna ca am foarte putin timp liber, ceea ce inseamna ca o sa apar mai rar pe aici... Ah, bine ca Steaua mai face meicuri bune si ii bate pe Dinamo cu 3-2 desi campionatul tot CFR Cluj il ia (mda, in 2012 cu CFR inainte; vai de noi!), sau  ca am organizat finala Europa League, si a castigat-o Atletico Madrid (Laudat fie Falcao si Diego), si ca Chelsea castiga Champions League (de fapt, asta nu-i prea bine, trebuia sa castige Bayern). Sa se termine sesiunea si ne mai vedem. Pa pa! Ah, tineti-mi pumnii, va rog! (Delectati-va acum cu niste poze din domeniul fotbalistic)

Mai Singuraticul...

In luna mai, n-am postat nimic! Pana acum! Asa ceva? Ei bine, explicatia e simpla...n-am timp, ori chef... Poate va urma curand o noua postare "Headbanger's Ball", dar cam atat... Mai Singuraticul...

Primavara si carti

Meditez, asa fara ganduri precise, la primavara ce pare ca a venit, desigur, asta intamplandu-se printre randurile citite din "Moby Dick" si "Portretul lui Dorian Gray", si printre lungile, interminabilele cursuri si seminarii...
Ca tot veni vorba, chiar recomand sa cititi "Portretul lui Dorian Gray" sau sa vedeti filmul "Dorian Gray" din 2009. Merita!

Uitam de probleme

Iata, suntem in martie, vine, vine Primavara... Dar din pacate, se pare ca afara tot ninge, sau in functie de zona, e zapada multa si bucati mari de gheata crunta si tare. E grozav. Desi a fost putin peste o luna de iarna, m-am saturat cumplit...si ireversibil. Nu-mi place frigul, nu-mi place zapada, ori iarna. Vreau sa vina acea caldura exuberanta de primavara, acele mirosuri fine ale copacilor infloriti, si, implicit, astenia... Pana atunci, sa uitam de probleme. Si ca sa nu uit, propun un nou "look" pentru blogul meu. Da, il schimb cam des, dar ce sa fac, daca ma plictisesc rapid?
Cu toate astea, sa aveti o primavara cat mai frumoasa!