Gânduri răsucite în praf de ciocolată

Mă plimbam pe străzile londoneze (informație suplimentară menită să fie tăiată, căci Londra a devenit un clișeu artistic în toate segmentele ei. E ceva de bine de menționat? Londra e prezentă. E ceva de rău de adăugat? Are legătură cu Londra, desigur).

Așa că îmi reiau gândurile împrăștiate în vreme ce mă îndrept către podul pe care îl traversez mereu. Așa că schimbăm: mă plimbam pe străzile bântuite de oameni ale unei metropole al-cărui-nume-nu-voi-să-l-pronunț, metropolă soră cu Cap-de-Mort, al cărui nume, se vede treaba, îl pronunț fără tresăriri sau cutremure corporale (doar  nu sufăr de boli ale căror cauze nu le cunosc).

Gândurile mele fantomatice se intersectează la o întâlnire perpendiculară, în absența ceaiului și a prăjiturelelor indigeste (era ora ceaiului, totuși, la nivel tradițional-victorian). Privesc oamenii fără să-i văd, observ mai degrabă, vocile lor stridente sau neatenția cu care traversează în vreme ce zac amorțiți cu nasul în telefon, încercând să prindă fragmente de viață virtuală sau ceva similar. Mă gândesc la formarea timpurilor verbale din franceză și spaniolă. Ce mult se înfrățesc limbile astea latinești! Las verbul Habere să ia ceaiul în compania lui Avoir în timp ce zâmbesc prostește la o fereastră prăfuită.

Mă strâmb, fac pe trolul și mă întreb dacă observă cineva. Tăcere. Poate ar trebui să scriu un roman care să înceapă cu Epilogul și să se încheie cu Prologul. Să navighez pe mări sălbatice sau să inventez o limbă străină care să fie vorbită pe o altă planetă sau într-un alt univers paralel cu al nostru?

Dar ziua de azi să fie învelită cu ciocolată la cină sau în parfum cinematografic? Să o sun pe mama...sau mai bine, nu. Oricum, e ocupată cu viața aia amoroasă a ei, pretinzând că își trăiește a doua adolescență când nu mai e adolescentă. Ce știu eu? Poate asta și face. Zâmbesc amar, amintindu-mi o secvență din ultimul coșmar. Sânge pe trotuar. De ce? Amintirile nu îmi priesc, așa că se ascund într-o umbră lăsată de soarele care apune. Traversez și las podul moștenire celor care se opintesc spre a-și sumeca mânecile unsuroase cu șireturi pierdute. Nu mă crezi? Dar săpăm cu toții după ceva anume. Oamenii sapă să găsească vestigii istorice aruncate de strămoși, sapă fântâni, au săpat în goană după aur, eu sap după fericire. Toți săpăm...

Nu mă opresc în ciuda zgomotului făcut de tipa cu căruciorul bebelușului ei, deși îmi îmbolnăvește timpanele. De ce să sufăr eu căci ea nu a descoperit miracolul contracepției? Cu siguranță, zgomotul produs de ea însăși nu o supără, pesemne, în mintea ei se perindă gânduri despre mâncare de copii, scutece și...diaree. Frumoasă viață, continuă-ți săpatul în fântâna în care ai căzut, gălușcă mămoasă! Sper că glandele lacrimare pe care le ai nu sunt la fel de eficiente ca fertilitatea care te-a însemnat! Că de nu, nopțile tale albe vor deveni... depresive...

Așa stau lucrurile cu poveștile despre oameni...
A fost odată ca niciodată o Cârpită care iubea să fie uzată de toți cârpiții doar pentru că și-a petrecut copilăria într-un pom tăiat de nu-știu-cine și a căzut în cap. A rămas cu traume care au transformat-o în Mrs Tronc-the-Door dar acesta e subiectul altei povești .

Și iată, cum aruncând fiecare gând (aproximativ) ce mi-a zăbovit astăzi în cap în timpul preumblării de seară, am accentuat că Joyce a descris în Ulise tipologia omului universal care gândește colorat și nu e fără de păcat.

Și am încălecat pe-o șea și am spus povestea așa!

Buletin meteorologic de cuvinte

Nu știu dacă toată lumea percepe vremea în același fel ca mine, ba chiar, m-ar surprinde o asemenea similaritate, de la piciorul broaștei până la vârful piramidelor egiptene!
Dar eu observ un buletin meteorologic în fiecare zi, unul diferit de al tău, cititorule, îl percep compus din cuvinte!

În fiecare zi când pășesc în orașul acesta imens numit Londra ori când îmi deschid fereastra ascult sunetele buletinului meteorologic de cuvinte!

În majoritatea zilelor, plouă cu cuvinte, cuvinte pozitive sau negative, cuvinte colorate, cuvinte în diferite limbi și culturi, cuvinte tunătoare sau liniștite, cuvinte lungi ori scurte.
Dacă ai o migrenă, ferește-te de ploile torențiale de cuvinte care îți ating spatele cu un bici invizibil, mai ales dacă aceste cuvinte se află într-un război rece! Riști să te trezești cu sufletul înghețat și cu inima sfărâmată!
Dacă ești atins de o sensibilitate aparte, aleargă în direcția opusă fulgerelor de cuvinte! Ele sunt atât de grele încât dacă te-ar nimeri, ai sfârși căzut pe un câmp de bătălie socială. Ceea ce dramatizează mai tare situația e faptul că ai fi victimă colaterală, căci aceasta, oricât ar fi de colorată sau decolorată, nu ar fi bătălia ta!
Când se lasă amurgul cuvintelor și pare senin, încearcă să te înfrupți din ele! Nu ai idee cât sunt de gustoase la capătul unei zile în care neuronii tăi s-au luptat cu proprii demoni!
Dar nu te avânta niciodată la baza unei eclipse de cuvinte...
Sunt cele mai periculoase. Nu ai niciun indiciu de culoarea acestor cuvinte și poți fi rănit din pricina unui orgoliu decolorat...

Odinioară, cuvântul meu preferat era un Da colorat în curcubeu! Mi-a fost dăruit de o persoană specială, undeva la miezul primăverii anului 2008...Sau să fi fost o vară?

Era un cuvânt fragil, dar deosebit de frumos, un cuvânt pozitiv care părea menit să-mi hrănească dragostea de frumos și de reușită, de optimism!

Astăzi știu că de-a lungul anilor, până și da-ul mi-a fost pângărit, căci rostit de atâtea suflete, și-a pierdut magia împlinirii și a ajuns să aibă uneori semnificații obscure.

Astăzi, cuvântul meu preferat e un Poate  !

Nu e întinat de nimeni și nimic, e cuvântul posibilității, al marii speranțe, al nemuririi!

Astăzi, un Poate valorează mai mult decât un cert Da!

Eliberarea citatelor magice din cușca efemerității

Întotdeauna mi-au plăcut cuvintele, acele cuvinte uluitoare care alăturate altora, parcă ar străluci într-o rază de soare, ascunsă de umbra norilor...Mi-am închipuit, pesemne, încă din copilărie, sau doar acum (nici nu îmi amintesc cu exactitate) cum cele mai frumoase cuvinte formează enunțuri tangibile, încărcate cu magie, menite să ne conducă într-un tărâm al fantasticului...
Iată, de ce, postarea de azi, va fi datorată câtorva citate pe care le consider magice (din diferite motive), citate ce aparțin, evident, unor cărți pe care le-am citit!

"Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început, dar pentru mine este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite. "(Markus Zusak, Hoțul de Cărți)

"Doar pentru că am fost învinşi cu o sută de ani înainte de a începe nu înseamnă că nu putem încerca să câştigăm. " (Harper Lee, Să Ucizi o Pasăre Cântătoare)

"Nici nu se putea altfel: mirosul de migdale amare îi amintea de fiecare dată de soarta iubirilor neîmplinite. "(Gabriel Garcia Marquez, Dragostea în Vremea Holerei)

"And so with the sunshine and the great bursts of leaves growing on the trees, just as things grow in fast movies, I had that familiar conviction that life was beginning over again with the summer." (F.Scott Fitzgerald, The Great Gatsby)

"The artist, like the God of creation, remains within or behind or beyond or above his handiwork, invisible, refined out of existence, indifferent, paring his fingernails. "(James Joyce, A Portrait of the Artist as a Young Man)

"Society, civilized society at least, is never very ready to believe anything to the detriment of those who are both rich and fascinating. It feels instinctively that manners are of more importance than morals, and, in its opinion, the highest respectability is of much less value than the possession of a good chef. And, after all, it is a very poor consolation to be told that the man who has given one a bad dinner, or poor wine, is irreproachable in his private life. Even the cardinal virtues cannot atone for half-cold entrées, as Lord Henry remarked once, in a discussion on the subject; and there is possibly a good deal to be said for his view. For the canons of good society are, or should be, the same as the canons of art. Form is absolutely essential to it. It should have the dignity of a ceremony, as well as its unreality, and should combine the insincere character of a romantic play with the wit and beauty that make such plays delightful to us. Is insincerity such a terrible thing? I think not. It is merely a method by which we can multiply our personalities." (Oscar Wilde, The Picture of Dorian Grey)

 Sunt o mulțime de citate fermecate care abia așteaptă să fie eliberate de noi toți prin lecturarea cărților din care fac parte! Deocamdată, ne oprim aici...până la următoarea revedere a listei cu citate care merită repuse în drepturi!

Cum să zbori cu un avion de hârtie

Voi arunca un avion de hârtie proaspăt meșteșugit într-o călătorie nemaintâlnită , spontană și nefabricată încă. Asemenea unui avion de hârtie care nu are nici cea mai mică idee ce orizont va atinge, voi porni și eu, micul lui părinte într-o aventură ficțională pe care pagina virtuală mi-o va îngădui. Nu am nimic în minte în legătură cu genul literar (nuvelă, povestire sau mai știu-eu-ce), am doar dorința de a scrie, de a inventa un univers fără legătură cu cel în care soarele îmi bate la fereastra deschisă, de a creiona personaje, de a fi Demiurg în realitatea mea imaginară. Fascinant, nu-i așa?

Am să deschid aripile avionului meu de hârtie și o să mă lansez odată cu el în 5, 4 , 3, 2, 1...

Ne vedem mai târziu!

Fragmente literare consacrate cu cioburi

Astăzi, 19 aprilie a.c, deschid oficial porțile unor lumi deja creionate de autori consacrați (romancieri, poeți și așa mai departe) pentru a promova rafinamentul în toate aspectele lui. Poate voi recomanda un film bun care portretizează excelent romanul sau voi scrie despre carte ori pur și simplu, voi derula un fragment pe care îl voi aduce în epoca noastră (de divertisment, desigur) sau chiar îl voi rescrie într-un fel comic , după caz. Deschid un joc literar, de creație în care amuzamentul și cultura se vor intersecta.  Consider că mă pot juca cât vreau eu, cum vreau eu și cu ce opere vreau eu. Distrează-te, dragă cititor, lasă umbrele inspirației în fragmentele de cioburi pe care ți le voi aduce! Enjoy it!

Teroare

Uneori, cea mai mare durere de care poti avea parte e aceea de a nu avea vreo durere fizica. Ci una psihica. Provocata de cineva foarte apropiat. Si ma refer aici, la apropiere prin legatura de sange, nicidecum la apropierea sentimentala ori emotionala. Nu. Nici vorba. Aceasta durere psihica se suprapune uneia de aceeasi natura provocata de lipsa unei persoane, tot cu legatura de sange. Lipsa, datorata unei plecari. Si a faptului ca nu-i poti spune ce si cum, nu-i poti spune ce vrei sa faci si cum, nu-i poti spune ca vrei sa te apere de cealalta persoana abominabila si autoritara din viata ta, care vrea sa-ti schimbe destinul. Si asta, pentru ca e departe. Si oricum nu are putea. Pentru ca si destinul ei, a fost manipulat si decis de aceasta persoana abominabila. Aceasta durere nu o pot compara cu nimic, cu absolut nimic din scurta viata pe care am trait-o si inca o mai traiesc. Traiesc un cosmar, ce nu inceteaza, nu ma pot trezi din el, sfasiindu-ma tot mai mult, cu fiecare minut ce trece. Ma consuma. Ma imbolnaveste.  E un NOD in gat ce nu-mi da pace. Da. Un NOD. E afurisit. Stiu foarte bine ce e mai bine pentru si ce vreau sa fac, si totusi nu am dreptul la replica, nu pot face nimic ori zice nimic, pentru ca totul s-ar putea intoarce impotriva mea intr-un fel foarte urat. Frica a ajuns deja la un nivel paroxistic.  Ma cutremur zi de zi la ideea ca viitorul alaturi de iubirea mea adevarata, ori ca viitorul profesional o sa fie in totalitate abolit, pentru totdeauna daca fac ceea ce vrea aceasta persoana de la mine, in urmatoare luna. 'As vrea sa dau timpul inapoi' e un cliseu stupid. Eu vreau sa dau timpul inainte, si vreau sa-l dau doar daca reusesc sa rezolv cumva aceasta problema... TEROARE. Nimicnicia e dupa colt, ma pandeste...


For some people, dying at the right moment, is the best solution. A cure. A cleanse. A curse and a bliss at the same time.

Cuvinte

Sunt violat fonic de usile ce se trantesc in spate, in fata, in dreapta, in stanga prin toate partile, cu nesimtire. Farse. Jubilatii hamesite printre umbre stranii de oameni. Metastaza.