Soul

Perceptie. Ce este perceptia? In orice caz nu ma voi apuca sa dau un fel de definitie interminabila despre ce este perceptia, nu ar avea rost. Asta ar fi treaba psihologiei, nu a mea. Eu doar ma aventurez ...ratacesc printre cioburi mici de ganduri, din cauza unei amarate de discutii avute acum ceva timp cu cineva, care-mi spunea ca, si acum citez: “ai un suflet mare”, si mi-am pus intrebarea: “oare avem sau nu, suflet?”. Tot ce se afla mai jos, sunt doar niste idei la care am ajuns eu, asta nu inseamna ca oamenii nu au suflet. Poate nu au, dar acestea sunt doar niste speculatii, niste idei...
Oamenii pot percepe diferite obiecte in diferite moduri: olfactiv, vizual, palapabil etc. Dar ce se intampla de fapt cand perceptia ne este inselata intr-un mod abuziv, influentata de factori externi sau pur si simplu lipseste cu desavarsire. Ceea ce ma intristeaza cel mai tare este faptul ca niciodata aceasta perceptie nu este pura. Din simplul fapt ca ne este mijlocita prin intermediul altor obiecte , care in mod automat denatureaza perceptia umana, care, sa recunoastem, se lasa inselata din ce in ce mai des, fara a fi in stare sa 'vada' decat lucrurile de suprafata.
Dar nu acesta este punctul pe care vroiam sa ma axez. Ci acel punct in care omul, lipsit de o perceptie concreta a sa, crede ceea ce vrea si selecteaza doar ce-i convine.
Spre exemplu, oricine poate percepe masa, unde sta sa manance, tavanul care ii sta deasupra capului si care-l protejeaza, persoana iubita si toate aceste lucruri palpabile, simple, ce ne stau la dispozitie, si le putem vedea din realitatea imediata. Dar ce se poate intampla, cand se trece dincolo de aceasta realitate imediata, iar omul isi pierde capacitatea de a intelege ce se petrece?
Cum percepi, spre exemplu, sufletul uman? Sti ca e acolo, dar nu-l vezi, auzi mereu de el, dar nu l-ai atins niciodata, asadar perceptia acestui fenomen iti este necunoscuta prin urmare reprezentarea sa in mintea umana, lipseste. Si atunci intervine intrebarea “exista?” ; “nu exista?” ; “ce este de fapt?” si multe altele probabil. Se spune dealtfel ca sufletul uman se afla in interiorul trupului nostru, dar daca exista in trupul nostru, parasindu-l dupa moarte, de ce niciodata nu poate fi vazut atunci cand il paraseste, e un fel de spirit, ceva nematerial? Si unde se afla, mai exact? La nicio autopsie, nu s-au gasit marturii pentru o asemenea entitate, si totusi parca suntem fortati sa credem ca exista. Ni se spune “crede si nu cerceta”, dar de ce sa cred, cand am dreptul sa ma indoiesc, de ce sa nu cercetez, daca am fost inzestrat cu ratiune si inarmat cu o splendida capacitate de a-mi pune intrebari, si de a cauta raspunsuri la ele? De ce sa ma rezum sa cred, cand omul de cand se stie, si-a pus intrebari si a cautat raspunsuri. Facand aceste lucruri am ajuns unde am ajuns, nu crezand orbeste in niste lucruri care de fapt nu sunt acolo. Aceasta replica ne este servita mereu, ne este “bagata pe gat” de cate ori punem intrebari, iar raspunsul pluteste asa undeva in aer, fara sa primim un raspuns concret, parca ni se ascunde ceva, ce ar trebui sa stim. As dori sa ma incredintez si eu de existenta acestui “suflet”...Unde se ascunde, ce face, ce scop are, de ce exista? Daca deschid pieptul cuiva il gasesc? Probabil ca nu, de fapt mai mult ca sigur nu, din moment, ce noi oamenii am ajuns sa folosim acest cuvant, mai degraba ca pe ceva normal, simplu, ce ne este la indemana, desi daca suntem intrebati ce este, vom da din umeri si vom incerca sa ne eschivam sa dam un raspuns concret, multumitor si cat de cat relevant, folosind astfel acest cuvant pentru a reliefa natura firii umane, si anume daca un om este bun sau asa cum se cuvine spunem despre el ca are suflet, si viceversa daca omul nu este un tip bun, corect, onest.
Si astfel, raman cu intrebarea pusa, si niciun raspuns primit, cel putin unul care sa ma multumeasca.