Partea a III-a -> "Blestemul din Cherrywood", [part III]
Capitolul 7 - Cuvinte ale suferintei
Dupa lungi si indelungi sarutari, a urmat povestirea tuturor evenimentelor petrecute, in cele mai minutioase detalii.
Peretii albi, realmente erau absorbiti de povestea uluitoare ce o spuneam. Acum cred sincer ca au urechi. Tablourile de pe acestia, dispuse intr-o pozitie oarecum suspect de perfecta, florile asezate si ele intr-o pozitie bine aleasa de catre sotia mea, in coltul din dreapta al camerei, langa ferestra cea mare, masa pe care erau asezate diferite foi, majoritatea facturi, si un bol cu fructe, asezat central, toate parca ascultau absorbite, cutremuratoarea mea poveste. Pana si soarele s-a ascuns dupa nori...
Natura intreaga, sotia mea si eu sufeream, ca intr-un tot universal, parca renascut din haos, ca la inceputuri.
Printre cuvintele mele - uneori deranjate de cate o lacrima ce isi croia frumusel drum pe obrazul meu fin - mai vedeam din cand in cand expresiile faciale destul de sugestive ale sotiei mele, careia, faptul ca stau langa ea, si vorbesc cu ea, dupa ce am murit...i se parea mai presus de puterea de intelegere a celui mai mare geniu de pe planeta.
Dupa ce am spus tot ce se putea spune despre ce s-a intamplat, s-a lasat o liniste mormantala, de parca acum mi s-ar fi tinut acele momente de reculegere, dupa ce am fost condus pe ultimul drum. Senzatia pe care am trait-o era atat de sinistra, incat am inceput sa tremur din toate incheieturile corpului meu.
-Nu am crezut ca asa ceva se poate intampla vreodata...izbucni Samantha...
-Draga...
-Asta inseamna ca s-a terminat, nu? Nu mai avem viitor.
Am ramas fara replica, si totodata m-am ales cu un imens gol in suflet, un fel de gaura neagra ce absoarbe tot ce a fost bun in mine, tot ce bun, si tot ce va fi...asta daca, intr-adevar mai e vreun viitor pentru mine si pentru familia mea...
Capitolul 8 - Blestemul Batranei Cherrywood
Timpul a trecut foarte repede, si trebuia sa inceapa stirile. Asa ca, nerabdator am pus mana pe telecomanda, si am pornit televizorul. Dupa vreo doua sau trei stiri din domeniul politic, care pe mine nu ma fascinau sub nicio forma, a urmat stirea grozavului accident din St. Louis, Missouri. Mai mult a fost dat, pentru a reaminti oamenilor, ca in urma cu vreo 50 ani, o batrana, a suferit enorm de mult, dupa ce toata familia ei a murit nevinovata, fiind victima unui accident, in care prinpipalul vinovat a depasit cu mult restrictia de viteza. Batrana de la atata durere, l-a blestemat pe cel care a depasit limita de viteza, si implicit pe cei ce o vor mai incalca. Blestemul se presupune ca afecteaza pe oricine care depaseste 70 km/h, iar acela va muri cu trupul, dar sufletul nu va avea liniste, va ramane pe pamant, sub forma carnala, iar restul lumii sa nu cunoasca identitatea acestuia...Si ironic, acea strada se numea Cherrywood, exact cum o chema si pe acea batrana.
Am ramas stupefiat. Marturisesc sincer, ca in intreaga mea viata, nu am fost lasat fara nicio replica de atatea ori cat am fost lasat in aceasta zi...
Lipsei mele de cuvinte sau de reactie, i s-a alaturat si cea a Samanthei, care era complet distrusa, demoralizata, si parca dintr-o data cuprinsa de o depresie molipsitoare...Imi e greu sa ma uit la ea, dealtfel, mi-era greu sa ma uit si la mine, ori la stiri.
Dar ma mai linistesc intr-o oarecare masura pentru ca, macar acum stiu si eu ce se petrece!
Sunt victima unui blestem...
...To be continued...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu