Existentialismul ca doctrina filosofica

De ce am ales sa vorbesc despre asta? Simplu...Existentialismul reprezinta "doctrina mea filosofica", eu fiind o persoana subiectiva si sunt pro libertatii individuale si a subiectivitatii.

Existenţialismul - variantă distinctă a filosofiei existentiale- este o doctrină filosofică şi de acţiune caracterizată printr-o accentuare a individualităţii, propagarea libertăţii individuale şi a subiectivităţii.

Cele 12 teme principale ale gandirii existentialiste

• Contingenţa fiinţei umane Fiinţa umană nu este o fiinţă necesară; fiecare dintre noi ar putea la fel de bine să nu fie. Omul există, pur şi simplu, este o fiinţă de prisos.
• Neputinţa raţiunii. Raţiunea nu îi este de ajuns omului pentru a-şi lumina destinul.
• Devenirea fiinţei umane. Existenţialismul nu este o filozofie a chietudinii; el îl invită pe om să-şi construiască viaţa prin efort, printr-o transcendere de fiecare clipă a stării sale prezente.
• Fragilitatea fiinţei umane. Sunt mereu expus propriului meu sfârşit, distrugerii mele ca fiinţă umană, deoarece eu nu exist ca atare decât prin efortul meu. De aici sentimentul de angoasă care ne însoţeşte existenţa.
• Alienarea. Omul în perspectiva sfârşitului este înstrăinat de el însuşi, nu mai are nici stăpânirea, nici posesiunea sinelui.
• Finitudinea şi urgenţa morţii. Filozofii existenţialişti reacţionează hotărât împotriva tendinţei noastre de a ne ascunde acest adevăr fundamental, că existenţa noastră e finită şi se îndreaptă către moarte.
• Singurătatea şi secretul. Fiecare fiinţă umană se simte solitară, impenetrabilă celorlalţi.
• Neantul. Existenţialiştii atei subliniază ideea că omul este o fiinţă-a-neantului, el survine din neant şi se îndreaptă către el.
• Devenirea personală. Omul nu trebuie să-şi trăiască viaţa de pe o zi pe alta, în inconştienţă faţă de destinul propriu, ci trebuie să acceadă la o viaţă cu adevărat personală şi conştientă.
• Angajarea. Omul înseamnă libertate; pentru a-şi construi viaţa, el trebuie să opteze, să aleagă în permanenţă, să se angajeze în raport cu destinul său şi cu al celorlalţi. Alegerea fiind o necesitate (faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabilă alegerea conştientă, angajarea într-un destin personal alături de ceilalţi.
• Celălalt. Omul constată că în realitate nu este singur: el este o fiinţă alături de cei cu care e nevoit să existe; fiinţa umană este fiinţa-împreună.
• Viaţa expusă. Omul trebuie să acţioneze, să îndrăznească, să-şi pună în joc viaţa - sub permanenta privire şi judecata inevitabilă a celorlalţi.