joi, 4 mai 2017

Povestea unuia de pe altă planetă (Guardians of the Galaxy Vol 2)

Oare știți expresia aia cât se poate de ciudată prin care desemnezi un aerian care nu aude un cuvânt din cel mai recent discurs al tău în care te mândreai cu ultima achiziție sau cel mai tare proiect pe care l-ai finalizat? Mă refer la tipologia prietenului care pare înrudit cu extratereștri. El nu vede, nu aude, nu știe și în cel mai bun caz, patinează cu neștiința asta tot restul vieții. Iar tu, ca prieten bun ce îi ești, vrei să-l trezești la realitatea asta urâtă în care nici ție nu-ți place să trăiești pentru că slujba e stresantă, traficul e aglomerat, Game of Thrones are mai puține episoade anul acesta și exemplele pot continua... Așa că firea ta altruistă te determină să îl întrebi:

Ești cumva de pe altă planetă?
Nu, nu vreau să știu reacția prietenului tău, vreau doar să menționez că există situații în care răspunsul corect ar fi afirmativ și ce interesant ar fi! Câte întrebări i-am putea adresa și câte dispozitive ultra-mega-extra-ciudate am atinge!
Dar aceasta e altă poveste, deși nu total opusă poveștii noastre.

Dacă vrei, totuși, să trăiești la nivel minimal (măcar) o poveste intergalactică, te sfătuiesc să te grăbești spre cel mai apropiat cinematograf și neapărat să vezi Guardians of the Galaxy Vol 2 în 3 D! Merită!

Așteptarea a meritat, filmul e o poveste cu mai mulți Feți (Frumoși, dar Urâți) iar această contrazicere e menită să-ți trezească curiozitatea și să nu ratezi filmul!
Persoanjele pe care le știm deja din primul film sunt predestinate să facă față unor noi aventuri care le pun viețile (foarte colorate) în pericol! Nimic nu e ceea ce pare, binele suprem poate însemna cel mai mare rău , iar comicul de limbaj și cel de situație apar în cele mai neobișnuite momente!


Star-Lord, Gamora, Groot, Rocket și Drax se pregătesc să înfrunte o serie de extratereștrii care nu apreciază felul în care sunt jefuiți (probabil, voiau mai multă subtilitate) , dar și trecutul eroului care îl propulsează într-un univers nou, pe o altă planetă, unde își cunoaște tatăl, un fel de Chronos de pe altă planetă.

Dar are acesta instincte paterne sau la mijloc se ascunde interese meschine?
Poate Star-Lord să aibă încredere în extraterestrul divin care pare să-i fie tată?
Va reuși sora Gamorei să se răzbune pe aceasta, curmându-i viața?
Va mai prinde Drax alte metafore?
În câte belele poate intra Rocket?
O să își îmbogățească micul și adorabilul Groot vocabularul?

Toate acestea și multe alte surprize vă așteaptă la cinematograf!
Nu pierde ocazia să fii un Star-Lord pentru două ore!
 Grăbește-te!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu