miercuri, 7 iunie 2017

O trilogie magică


Am avut parte de o surpriză fabuloasă în ziua în care m-am apucat de citit trilogia unei autoare americane, Deborah Harkness. Profesoară de istorie și romancieră, autoarea m-a cucerit iremediabil cu seria de cărți intitulată All Souls, un titlu sugestiv dacă ne raportăm la făpturile magice care dau viață cărților: vrăjitoare, vampiri, demoni și mai ales încrucișarea dintre aceste specii.

Romanele poartă cu mândrie nume speciale care ne călăuzesc într-o călătorie magică presărată de episoade narative delicios de captivante în care istoria medievală se împletește cu literatura, regalitatea și tradiția reprezentată prin magie străveche, superstiții și ființe de basm ca dragonii.


Cartea pierdută a vrăjitoarelor e incipitul acestui basm modern în care prințesa e o tânără vrăjitoare aparent netalentată, neajutorată care se ascunde sub vălul de mătase al istoriei pe care o predă (Diana Bishop e un alter-ego al romancierei) iar prințul e un vampir atins de o boală incontrolabilă care îi subjugă speranțele către fericire și care ascunde mii de taine (Matthew Clairmont).  Acest prim volum al seriei istorisește povestea de dragoste interzisă dintre cei doi care se țese în camerele unei biblioteci în care tânăra găsește un străvechi pamplisest (Ashmole 782) vrăjit pe care vor să pună mâna toate făpturile magice. Repulsia eroinei față de magie și primejdia în care se găsește îl atrag pe vampir și îl fac să se îndrăgostească iremediabil de fata stângage care preferă să facă yoga ori să alerge, să se plimbe cu barca și să își ascunde puterile magice.









Când Diana devine ținta mai multor ființe supranaturale care vor să o constrângă să le dea manuscrisul, Matthew decide să o aducă la casa mamei lui din Franța pentru a o ajuta. Dar mama lui Matthew este un vampir cu păreri critice și cu o personalitate acidă care urăște vrăjitoarele. Drumul iubirii lor este pavat cu multe obstacole, dar cumva încrederea Dianei în Matt zdrobește fiecare barieră.






Al doilea volum , Școala Nopții farmecă prin posibilitățile călătoriei în timp și prin descrierea Angliei elisabetane. Totodată, Praga și Paris reprezintă alte puncte de atracție inedite pentru cititorii fermecați, dar mai ales personalitățile istorice și literare care își fac apariția în această parte a poveștii. Christopher Marlowe și regina Elisabeth I sunt imortalizați prin felul în care au fost creionați în istorisire. Diana descoperă că e călătoare în timp și primește o educație magică magnifică în Londra secolulului al XVI-lea.  Își reîntâlnește tatăl (și el era un călător în timp) și își cunoaște socrul, pe Philippe Clairmont. Dacă reușește să-l cucerească pe Matthew în adevăratul sens al cuvântului și să înțeleagă puterea ei de țesătoare sau să își dreseze dragonul lăuntric sunt alte elemente pe care orice cititor trebuie să le descopere singur. Limbajul epocii și comicul de situație precum și momentele de suspans sunt foarte bine legate în spațiu și timp.
Ultimul volum al acestui basm romanesc este intitulat Cartea Vieții și realizează trecerea de la epoca elisabethană la cea contemporană, aducând preocupările și problemele din primul volum într-o intersecție narativă spectaculoasă spre a oferi un deznodământ la fel de fantastic. Diana și Matthew au de străbătut un lung drum spre fericire dar se pare că au ajuns către finele acestuia. Conflictele lăuntrice și cele magice sunt o normalitate iar capitolele presărate cu notițe care prevestesc zodiacul unor anumite perioade ale anului zugrăvesc cu nonșalanță fiecare eveniment epic la care lectorii vor fi martori.
M-am îndrăgostit de aceste cărți în mod ireparabil, de chipul sub care pictau ele expresii în limbile latină și occitană, de construcția personajelor și mai ales, de irealismul promovat care mi-a fermecat fiecare clipă petrecută citindu-le. Prima carte m-a fermecat cel mai tare deși au fost o mulțime de surprize care m-au așteptat și în al doilea volum. Singurul lucru care m-a supărat puțin a fost felul brusc în care s-a terminat povestea. Mă așteptam la cel puțin un epilog profund cu privire la familia Dianei câțiva ani mai târziu...
Totuși,  mi-a plăcut foarte tare principala idee de la care s-a pornit întreaga poveste: un manuscris tăinuit de secole, vrăjit care unește toate ființele supranaturale și nu numai. Temele și motivele literare precum identitatea, toleranța, cunoașterea, supraviețuirea, magia , furia sângelui , familia sunt elemente care ar trebui să ne servească și nouă în propria noastră poveste de viață, un anumit model.
Narațiunea care a început și a terminat cu un narator subiectiv (Diana) a primit și câteva elemente de obiectivitate prin naratorul omniscient care relata totul la persoana a treia, cel puțin la nivel fragmentar.
Recomand această trilogie tuturor celor care poartă în suflet magia copilăriei și nu se tem de provocarea marilor file! Lectură plăcută!

vineri, 2 iunie 2017

Cum să călătorești în timp și să rămâi în viață-Culorile Dragostei, o trilogie de vis


 Vă plac călătoriile în timp?
 Dar voi lor?
 Și ele nouă!

Acestea ar fi fost vorbele maestrului-păpușar de cuvinte care a fascinat și continuă să marcheze copilării nenumărate, unicul, irepetibilul, inegalabilul...Ion Creangă!
Da, știu, vă gândeați că urma să trâmbițez numele lui "Floriiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiin" Călinescu! Dar nu sunt fană și nici nu scriu o cronică despre emisiunile difuzate în anii '90 la PRO TV.

Subiectul cronicii e unul cât se poate de ficțional și de aceea am fost cât se poate de atrasă de trilogia a cărei tematică urmează să o dezvolt. Scriitoarea germană, Kerstin Gier, a realizat o poveste delicioasă în trei cărți minunate, care a avut ingredientele succesului- istorisirea pendulează între secolul nostru și trecut, ajungând până la epoca lui Shakespeare, care, între noi fie vorba, are o apariție micro-episodică, se dezvoltă în iureșul comicului de situație și de limbaj, evidențiază mituri și superstiții de mult uitate (așa-zisa nemurire a Contelui de Saint Germain, mitul pietrei filosofale, fantome, gargui și puteri speciale) și parcurge sentimentele umane complexe precum invidia din sânul unei mari familii, relații de prietenie, fiorii primei iubiri ș.a.m.d. 

Titlurile semnificative ale trilogiei Culorile Dragostei sunt mărturii ale indicilor pe care autorul le țese spre a ilustra mobilul care dă naștere fiecărui volum.

Primul dintre ele este Roșu de Rubin și se concentrează asupra eroinei, Gwendolyn Shepherd, aparent o adolescentă obișnuită care face parte dintr-o familie nobilă, dar trăsnită a secolului nostru. Membrii familiei ei ascund o mulțime de secrete printre care și faptul că de-a lungul generațiilor a existat o persoană care a moștenit gena călătorului în timp. Deși toată lumea o pregătește pe snoaba ei verișoară, Charlotte, se dovedește că Gwendolyn e cea care a moștenit gena, spre disperarea tuturor. Astfel, tânăra e nevoită să călătorească în timp împreună cu Gideon de Villiers, moștenitorul genei călătorului dintr-o altă familie respectabilă. Momentele surprinse în roman sunt comice, mai ales că fata nu a primit o educație corespunzătoare , spre deosebire de verișoara ei invidioasă. Deși Ordinul Lojei Gardienilor ar trebui să le asigure adolescenților călătorii în timp cu ajutorul cronografului (aparatul care controlează călătorii în timp) care să nu le pună viețile tinere în primejdie, cei doi sfârșesc prin a fi față în față cu moartea de câteva ori. Mai mult, Gwendolyn descoperă că există și o misiune de îndeplinit-aceea de a recolta sângele tuturor celor douăsprezece călători în timp (care au trăit în secole diferite, desigur) pentru a creea piatra filosofală, antidot pentru toate bolile lumii, după cum susține Contele de Saint Germain , lider malefic al Organizației care a trăit în secolul al XVIII-lea. Primul cronograf fusese furat de verișoara ei și de o rudă îndepărtată a lui Gideon, stârnind controverse multiple.


Al doilea volum, Albastru de Safir , urmărește evenimentele care succed antipatia pe care cei doi adolescenți o resimt unul față de celălalt, sentiment care se transformă pe nesimțite în iubire, precum și dezvoltarea puterilor speciale ale fetei care poate vedea fantome și purta conversații cu acestea. Dincolo de tonul sobru al tainelor care îi înconjoară pe cei doi călători în timp, o mulțime de momente amuzante iau naștere începând cu apariția lui Xemerius, fantoma unui demon-gargui, asemănător celor care ne delectau privirile în animația Cocoșatul de la Notre-Dame în copilărie. Simpaticul pet al fetei este deosebit de curios, curajos și inteligent, conferind o pată de culoare specială romanului. Profețiile sângeroase ale Gardienilor precum și încercările Alianței Florentine de a-i anihila pe călătorii în timp trezesc prea multe întrebări fără a genera răspunsuri, răspunsuri necesare pentru siguranța celor doi.





Romanele subiective conferă o stare pozitivă de destindere, de amuzament, dar și de intrigă, în funcție de episoadele narative, dar reușesc să ne absoarbă preocupările lumești, cel puțin, preț de câteva ceasuri, în vreme ce povestea delicios de bine portretizată ne cucerește iremediabil și definitiv. Deși sunt trei romane, ele pot fi citite cu rapiditate și ușurință, întrucât povestea e redactată asemenea unei confesiuni subiective, promovând un limbaj contemporan, comic, condimentat cu pasaje extrase din cronici ale Gardienilor spre a conferi autenticitate poveștii.
Cele trei filme care au portretizat întreaga poveste au fost create total neinspirat, respectând mult prea puțin cărțile autoarei, singurele elemente frumos conturat fiind date de caracterul personajelor.
Recomand aceste cărți oricui vrea să evadeze din cotidian și să se piardă în lumea fascinantă a magiei literaturii!