Uneori, cea mai mare durere de care poti avea parte e aceea de a nu avea vreo durere fizica. Ci una psihica. Provocata de cineva foarte apropiat. Si ma refer aici, la apropiere prin legatura de sange, nicidecum la apropierea sentimentala ori emotionala. Nu. Nici vorba. Aceasta durere psihica se suprapune uneia de aceeasi natura provocata de lipsa unei persoane, tot cu legatura de sange. Lipsa, datorata unei plecari. Si a faptului ca nu-i poti spune ce si cum, nu-i poti spune ce vrei sa faci si cum, nu-i poti spune ca vrei sa te apere de cealalta persoana abominabila si autoritara din viata ta, care vrea sa-ti schimbe destinul. Si asta, pentru ca e departe. Si oricum nu are putea. Pentru ca si destinul ei, a fost manipulat si decis de aceasta persoana abominabila. Aceasta durere nu o pot compara cu nimic, cu absolut nimic din scurta viata pe care am trait-o si inca o mai traiesc. Traiesc un cosmar, ce nu inceteaza, nu ma pot trezi din el, sfasiindu-ma tot mai mult, cu fiecare minut ce trece. Ma consuma. Ma imbolnaveste. E un NOD in gat ce nu-mi da pace. Da. Un NOD. E afurisit. Stiu foarte bine ce e mai bine pentru si ce vreau sa fac, si totusi nu am dreptul la replica, nu pot face nimic ori zice nimic, pentru ca totul s-ar putea intoarce impotriva mea intr-un fel foarte urat. Frica a ajuns deja la un nivel paroxistic. Ma cutremur zi de zi la ideea ca viitorul alaturi de iubirea mea adevarata, ori ca viitorul profesional o sa fie in totalitate abolit, pentru totdeauna daca fac ceea ce vrea aceasta persoana de la mine, in urmatoare luna. 'As vrea sa dau timpul inapoi' e un cliseu stupid. Eu vreau sa dau timpul inainte, si vreau sa-l dau doar daca reusesc sa rezolv cumva aceasta problema... TEROARE. Nimicnicia e dupa colt, ma pandeste...
For some people, dying at the right moment, is the best solution. A cure. A cleanse. A curse and a bliss at the same time.
